Războiul din Ucraina nu se va încheia nici dacă rușii reușesc să ocupe integral regiunea Donbass, a avertizat în fața senatorilor Avril Haines, directoarea Serviciului Național de Informații care grupează toată comunitatea de intelligence din SUA. Pasul următor, pentru Putin, este schimbarea direcției de atac către Odessa și, mai departe, Transnistria, dar pentru asta trebuie să ne așteptăm la o escaldare a violenței, scrie CNN.
Principala problemă cu care se confruntă în acest moment dictatorul rus este discrepanța dintre ambițiile sale imperiale și posibilitățile militare ale armatei sale, avertizează Haines. Asta face ca războiul să devină de acum încolo „mai imprevizibil”, pentru că nu se știe de ce va fi în stare Putin ca să-și atingă țelurile, atunci când va constata că n-are puterea necesară să-și realizeze obiectivele. Totuși, e puțin probabil ca el să recurgă la arsenalul nuclear, estimează americanii.
Putin se confruntă cu o discrepanță între ambiiile sale și capacitățile militare actuale ale Rusiei, ceea ce poate duce la decizii imprevizibile la Kremlin
Discuția dintre șefa comunității de informații și senatorii americani a avut loc în Congres, la Comitetul pentru Servicii Armate al Senatului. Avril Haines a menționat că „Putin se confruntă cu o neconcordanță între ambițiile sale și capacitățile militare convenționale actuale ale Rusiei. Credem că dihotomia aceasta va inaugura o perioadă de luare a deciziilor mai ad-hoc în Rusia, atât în ceea ce privește ajustările interne necesare pentru a susține acest impuls, cât și conflictul militar cu Ucraina și Occidentul. Iar tendința actuală crește probabilitatea ca președintele Putin să apeleze la mijloace mai drastice, inclusiv la impunerea legii marțiale, la reorientarea producției industriale sau la acțiuni militare potențial escaladante pentru a elibera resursele necesare ca să-și atingă obiectivele pe măsură ce conflictul se prelungește sau dacă percepe că Rusia pierde în Ucraina”.
Totuși, serviciile americane de informații cred că Putin ar recurge la utilizarea armelor nucleare doar dacă ar simți că există o amenințare existențială la adresa Rusiei. În schimb, se bănuiește că, în pofida speculațiilor făcute de unii optimiști după discursul din 9 mai, Putin se pregătește pentru un conflict prelungit, iar obiectivele sale se extind mult dincolo de regiunea Donbass, unde armata sa este concentrată în prezent după ce a fost respinsă de Kiev, în primele săptămâni ale războiului.
În următoarea lună se va decide soarta sudului Ucrainei și a Moldovei
Perioada care vine e crucială, avertizează Avril Haines: „Următoarea lună de lupte va fi semnificativă, deoarece rușii încearcă să-și revigoreze eforturile. Dar chiar dacă vor reuși, nu suntem încrezători că lupta din Donbas va pune capăt efectiv războiului”.
După capturarea celor două regiuni estice, Donețk și Lugansk, Rusia se va concentra pe controlul orașului Herson și, foarte probabil, pe extinderea unui pod terestru în jurul zonei sudice a Ucrainei până în Transnistria, regiune separatistă din Republica Moldova.
Atingerea acestui din urmă obiectiv este foarte grea și, pentru a-și atinge scopul, Putin ar trebui să decreteze mobilizarea generală în Rusia.
În acest moment, e puțin probabil ca Rusia și Ucraina să fie dispuse la negocieri pentru că fiecare dintre ele crede că mai poate realiza progrese militare, crede Avril Haines.
Practic, pentru Moldova luna viitoare va fi decisivă. Dacă Rusia reușește să străpungă spre Transnistria, căderea Chișinăului în mâinile invadatorilor va deveni inevitabilă.
Nu prea are ce face cu fâșia asta, ușor de întrerupt tactic. Trist că Occidentul n-a anticipat legătura viitoare dintre Transnistria și Crimeia, protejând doar Republicile Baltice.