joi, mai 16, 2024
AcasăOpiniiUniunea Salvați Lăcustele (USL) și Făina Gândacică

Uniunea Salvați Lăcustele (USL) și Făina Gândacică

-

În peștera lui dobrogeană, ascetul Teodosie se hrănea de o viață, ca Botezătorul, numai cu lăcuste și miere sălbatică, cum citise în Evanghelia după Matei (3, 4). Dar ce viață! Unii credeau că trecuse de 110 ani, alții îi dădeau 200, și doar răuvoitorii spuneau că abia atinsese 60. Pe puțini îi primea, dar faima îi era mare.

La televiziuni, doctori renumiți, precum Alina Herberts sau Bogdan Protopopescu explicau că proteinele provenite din lăcuste sunt cheia longevității. Și a sfințeniei, adăugau mulți duhovnici televizivi.

Cu binecuvântarea ÎPS Teolampie, mitropolitul Dobrogei, făina de greieri, lăcuste și alte insecte culese din lanurile mănoase ale provinciei se procesa deja pe scară industrială, și avea mare căutare la pangarele și magazinele mitropoliei.

Cum se întâmplă adesea, dușmanii Bisericii acuzau creștinii că sunt retrograzi și obscurantiști, mâncând lăcuste. Ecologiștii pretextau că omul distruge o întreagă specie și un ecosistem. Apăruse chiar un nou partid ecologist: Uniunea Salvați Lăcustele (USL). Eurodeputații partidul REPAR inițiaseră un proiect de lege, prin care UE să interzică această practică alimentară barbară și nesustenabilă, care în plus deturnase și ceva fonduri de reziliență.

- Advertisement -

De partea cealaltă, partidul Fără Europa în România (FER) milita pentru impunerea pâinii din făină de lăcuste, mâncare națională, cu vechi tradiții dacice, veterotestamentare și paleocreștine. Ei înființaseră chiar o moară, care procesa populara „Făină Gândacică”.

„Deși nu avem documente, s-a demonstrat că dacii exportau făină de greieri și lăcuste, dar și lăcuste vii în Orient. Probabil Ioan Botezătorul consuma în deșert lăcuste și miere dacică”, susținea într-o conferință la Institutul Conservator „Octavian Goga” vicepreședintele FER, Ghiță Funie.

Societatea întreagă fierbea. Nu mai puteai lua un taxi fără să auzi că ticăloșii de la UE doresc să interzică făina de lăcuste, pilon sfânt al tradiției neamului nostru. „Am ajuns o colonie, vor să ne fure făina sfințită, să nu prindem suta, ca Sfântul Teodosie, să murim toți cu zile, uciși de praful toxic presărat de avioane”, mi se plângea Argentin Geoală, șofer de taxi, pe drumul de la Aeroportul Mircea cel Bătrân înspre oraș. Și cum să nu-i dai dreptate?

DE ACELAȘI AUTOR:

Naționalismul antinațional

Martorii lui Șoșoacă

Lui Klaus i-a mers: 9 ani de turism intens

Să-i lăsăm singuri cu biserica lor KGB-istă și satanizată!

Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

Femeia aceasta rea și coruptă

România europeană e singura pentru care merită să mori. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Liderii religiosi evrei au fost cei care au dorit ca Isus sa fie eliminat. Trebuie subliniat acest fapt. Pe g4media este am gasit un mic articol unde creștinii sunt blamati pentru orimarea evreilor timp de 2000 de ani pentru ca ei (crestinii) cred ca Isus a fost eliminat de liderii evrei din acele timpuri. autorul acestui articol, Petru Clej, spune ca nu exista dovezi ca Isus a fost omorat de catre acesti lideri ai templului si, implicit, ca nu a fost crucificat. Ba mai mult, acest mic jurnalist, Petrică din Anglia (pt ca locuieste de f mult timp in Anglia) spune ca datorita faptului ca noi, creștinii, credem ca isus a fost omorat de catre evrei acesta este motivul pentru care noi ne razbunam pe evrei de 2000 de ani. Evreii, in special in Europa, au fost asupriți si exploatati pentru ca noi creștinii ne raportam la un mit fals.Pe g4media, acest jurnalist ii jigneste pe toti cei care au raspuns teoriei sale. Am incercat si eu sa i răspund, dar cei de la G4media m au cenzurat. Inteleg acum ca exista o ideologie de urmat si ca nu vor sa spui adevarul. Se pare ca si cei de la B1 fac acelasi lucru. Este separator faptul ca acest articol apare chia in preajma sarbatorilor de Pasti (4Mai).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -