miercuri, mai 1, 2024
AcasăOpiniiCum m-a mințit Mihail Neamțu

Cum m-a mințit Mihail Neamțu

-

Acum, că Mihail Neamțu și-a oficializat intrarea în AUR, pot să mărturisesc cum s-a stricat amiciția noastră.

Cu exact un an în urmă (în 31 martie și 1 aprilie 2023), am ținut ultimele conferințe împreună, la Bistrița și Piatra Neamț. Între cele două, a avut loc o discuție la care el ar fi preferat să nu particip. Își pregătea o strategie pentru a candida la Parlamentul European. L-am rugat să evite un singur lucru: colaborarea cu AUR, o linie roșie morală, intelectuală, politică și strategică pentru mine. A promis că nu va face asta. Apoi l-am lăsat să continue discuția, la care simțeam că nu sunt binevenit, și am pornit înspre Piatra Neamț.

În seara în care am revenit la Cluj, după ultima conferință, cineva mi-a trimis un afiș: Mihail Neamțu lansa a doua zi o carte a lui Claudiu Târziu, la Parlament, sub egida AUR. Mă mințise cu seninătate; el își începuse deja apropierea de AUR.

L-am rugat să nu se compromită, a pretextat că nu știa toate detaliile despre eveniment, și în cele din urmă s-a retras. Am înțeles instantaneu că asocierea lui cu mine era doar un paravan de onorabilitate, în spatele căruia trata cu AUR.

- Advertisement -

Peste câteva zile s-a născut (nepremeditat) discuția despre data Paștelui. Am schimbat câteva replici în scris și mi-a spus să-l scuz că nu poate sprijini poziția noastră despre unificarea datei Paștelui și că va prefera să tacă pe acel subiect. I-am răspuns că-l înțeleg; refuzaseră să semneze scrisoarea noastră către Sinod destui oameni perfect onorabili, cu care am rămas prieteni. Era de înțeles, subiectul era controversat, iar eu însumi eram cu inima îndoită, întrucât nu voiam ca gestul să fie perceput ca un atac împotriva Bisericii. Sigur, subiectul rămâne legitim și sunt convins că suntem în adevăr: cum a spus și Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol duminica trecută, sărbătorirea în duminici distincte a Învierii Unuia Domn Iisus Hristos e un scandal pentru întreaga creștinătate. Nu mai insist acum.

Nu vă ascund însă șocul și dezgustul pe care l-am trăit când fostul prieten a devenit vârf de lance al celor care ne-au sărit la beregată. Dintr-o dată, binefăcătorul său, Andrei Pleșu, cel care scrisese generos despre cărțile lui, Teodor Baconschi, sau prietenul alături de care conferențiase cu puține zile în urmă deveniseră dușmani ai ortodoxiei, „neocalendariști” care urmăreau să „eviscereze” Biserica din interior și alte grozăvii.

Am înțeles imediat: Neamțu o luase deja spre AUR. Cum noi nu l-am fi sprijinit pe acest drum și nu mai puteam funcționa drept gaj de onorabilitate, deveneam utili ca țintă – la ceva tot eram buni în drumul lui spre AUR. În plus, ce putea aduce Neamțu la AUR? Doar un discus „conservator”, pe care existența altor conservatori ostili AUR îl delegitima. Pragmatic, nu mai eram utili decât ca țintă a linșajului, ironiilor și calomniilor AUR-iste.

- Advertisement -

În anul care a urmat, Neamțu a preluat tot mai mult discursul nemilos cu Occidentul și indulgent cu Putin al AUR. În zeci de ocazii, Neamțu și liderii AUR s-au afișat împreună, mai mult sau mai puțin discret.

Marți, într-un interviu cu George Simion pe care nu doresc să-l calific, Mihail Neamțu și-a înscenat adeziunea spontană la AUR.

Atâta a durat negocierea. Atât costă promisiunea unui loc eligibil la europarlamentare (care se poate dovedi o iluzie, căci Simion e mai viclean decât Neamțu): renegarea prietenilor și a multor valori pe care le credeam comune. Nu cred că face banii, dar asta e: fiecare cu opțiunile sale.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Naționalismul antinațional

* Martorii lui Șoșoacă

* Lui Klaus i-a mers: 9 ani de turism intens

* Să-i lăsăm singuri cu biserica lor KGB-istă și satanizată!

* Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

* Femeia aceasta rea și coruptă

* România europeană e singura pentru care merită să mori. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Cândva l-am urmărit cu interes pe Mihai, părea, după discurs, cel puțin, un tânăr care promitea, inlantuind discursul religios bine fundamentat cu o responsabilitate politică de mare bun simț! Așa l-am văzut, mai ales în preajma unor nume mari, reprezentative ale culturii și intelectualității române, domnii Pleșu, Papahagi…
    Ce deziluzie!!! Mi-e greu să înțeleg că a tras pe sfoară atâția oameni!!! Trist!

  2. Neamțu, un om periculos. Ăsta, pentru doi arginți, își va trăda și familia.
    Facultățile te pregătesc într-o anumită profesie, dar nu-ți poate schimba și caracterul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -