Acasă Main Un deputat ex-USR face treaba murdară pentru PSD. A depus un proiect...

Un deputat ex-USR face treaba murdară pentru PSD. A depus un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare cu 3 luni

Adrian Dohotaru (37 de ani), deputat independent intrat în Parlament pe lista USR-PLUS, a anunțat vineri că a depus un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021.

Inițiativa lui Dohotaru este un serviciu perfect pe care acesta îl face PSD și o trădare a alegătorilor care l-au trimis în Parlament.

Guvernul Orban a hotărât că alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie 2020, la exact 4 ani de la scrutinul precedent. Curtea Constituțională a decis însă că ultimul cuvânt în stabilirea datei alegerilor îl are Parlamentul.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară, la Antena 3, că partidul său ia în calcul amânarea alegerilor parlamentare, din cauza pandemiei de coronavirus.

În acest context, inițiativa legislativă a lui Adrian Dohotaru este nu doar ciudată, ci de-a dreptul suspectă. El face jocul PSD-ului, trădându-și alegătorii care l-au votat să ajungă în Parlament.

Același Dohotaru a mai inițiat un proiect de lege mizerabil, adoptat ulterior cu voturile PSD. Legea prevede beneficii sociale care, dacă va intra în vigoare, ar crește cheltuielile bugetare cu peste 10 miliarde de lei pe an.

Încă o punte pusă de Dohotaru între el și PSD: ex-USR-istul nu a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă și nici învestirea Guvernului Orban în Parlament.

Adrian-Octavian Dohotaru este deputat de Cluj. A fost ales pe lista USR în decembrie 2016, dar a părăsit grupul acestui partid după numai 11 luni, devenind independent. Un independent care evoluează pe aceeași frecvență cu PSD.

Duminică, 14 martie

Potrivit proiectului inițiat de Adrian Dohotaru, „data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, se stabilește în ziua de duminică, 14 martie 2021″, iar „perioada electorală începe la data de 13 ianuarie 2021”.

Constituția prevede că „alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului”. Proiectul lui Dohotaru fixează data alegerilor la 3 luni și 3 zile de la scrutinul din 11 decembrie 2016.

Dohotaru își fundamentează proiectul de lege pe contextul epidemiologic în care se află România de 7 luni, fără a aduce însă argumente științifice că în decembrie 2020 va fi o situație medicală dificilă pentru organizarea alegerilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

1 COMENTARIU

  1. Ca Dohotaru şi Dobrovie or mai fi şi alţi ezitanţi gata să plece, atenţi la influencerii noştri care tot insistă, unii chiar în presa mare, că trebuie scos din politică Barna, decapitarea fiind bine primită de partidele rivale dacă se produce chiar în campania pentru parlamentare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările