Prin așa-zisa „mobilizare parțială”, Kremlinul a stabilit un record greu de egalat printr-un „luptător” de-al său care a fost înrolat în armată, la 45 de ani, pe 22 septembrie. Timp de 4 luni, acesta a săpat tranșee, iar când a ajuns în prima linie a frontului a fost lichidat în doar 10 minute. N-a apucat să tragă nici măcar un foc de armă.
Povestea constructorului transformat în soldat de ocazie, fără să ia parte la vreo pregătire suplimentară în vederea participării la „operațiunea militară specială” din Ucraina, a apărut în publicația „Știri din Sankt Petersburg”.
Aleksandr Pronin (45 de ani) era căsătorit de 23 de ani și-și făcea planuri pentru „luna de miere” la reîntoarcerea de pe frontul din Ucraina, fiindcă n-o avusese la vremea respectivă.
Pronin era originar din orașul Serebriansk, situat în Kazahstanul de Est, dar a locuit aproape toată viața în Sankt Petersburg, unde și-a întemeiat și o familie. Când a primit citația de la autorități, lucra cu soția lui, Djenna, la propria firmă de construcții. I s-a spus că a doua zi trebuie să se prezinte la biroul de înregistrare și înrolare.
„Și-a cumpărat echipamentele militare cu banii lui, inclusiv un fierăstrău cu lanț și lopeți. Știa că, dacă nu-ți faci un adăpost, poți muri fără gloanțe”
Văduva Djenna dezvăluie: „În ciuda faptului că avea deja 45 de ani, Aleksandr a fost trimis să slujească. Avea experiență militară doar pe hârtie. Nu a luat parte la ostilități ca atare. Da, a făcut serviciul militar și a ajuns în prima campanie cecenă. Acolo a cărat moloz, n-a ucis pe nimeni. Și-a cumpărat echipamente militare cu banii lui, inclusiv un fierăstrău cu lanț și lopeți. Știa că, dacă nu-ți faci un adăpost, poți muri fără gloanțe”.
Atenție! La cursul de pregătire efectuat într-un centru de coordonare al regiunii Leningrad, Pronin a învățat să construiască tranșee, nu să mânuiască diverse tipuri de arme înainte de a fi aruncat pe câmpul de bătălie.
Pentru el, problemele au început să apară când superiorii săi au decis să-l mute într-un alt regiment, unde nu se mai regăseau recruți din Sankt Petersburg.
Văduva Djenna povestește: „Când a ajuns în zona operațiunii speciale, timp de 4 luni, a săpat tranșee împreună cu alți mobilizați. Problemele au apărut când Aleksandr a fost transferat în alt regiment, unde nu mai slujeau recruții din orașul său. După ce a băut o sticlă de bere, comandantul l-a predat poliției militare, apoi a ajuns într-un regiment mai aproape de prima linie a frontului”.
Soția invadatorului n-a primit nici acum suma compensatorie de 5 milioane de ruble
Cei doi soți au vorbit ultima oară pe 16 februarie 2023. Două zile mai târziu, Pronin a ajuns „carne de tun” în zona fierbinte a războiului. Djenna a declarat că soțul ei a fost singurul lichidat din grupul său – cel mai probabil, l-a țintit un lunetist ucrainean.
Văduva Djenna se destăinuie: „A fost prima și ultima lui luptă, de 10 minute. El a fost primul și singurul ucis din acel grup – a fost ucis pe loc, poate de un lunetist. Prietenii lui s-au târât spre el pentru a-l agăța și a-l trage departe de câmpul de luptă, dar nu au putut”.
Trecut prin morgile din Donețk și Rostov-pe-Don, Aleksandr a fost înmormântat, la data de 28 martie, pe Aleea Eroilor din cimitirul Kronstadt al orașului Sankt Petersburg. Pe lângă Djenna, el a mai lăsat în urmă două fiice adoptive și câțiva nepoți.
Deși s-au scurs 5 luni de la moartea lui Pronin, Djenna se luptă și acum cu autoritățile locale pentru a intra în posesia sumei de 5 milioane de ruble (aprox. 54.000 de dolari), acordată drept compensație în urma pieirii soțului ei pe front.
Publicația „Știri din Sankt Petersburg”: „În ciuda faptului că au trecut aproape cinci luni de la moartea lui Aleksandr, Djenna nu a primit încă notificarea cu privire la moartea soțului ei. În loc de plățile impuse de lege – putem vorbi despre mai mult de 5 milioane de ruble –, ea este forțată să demonstreze că Aleksandr a murit cu adevărat în zona operațiunii militare speciale și să corecteze de mai multe ori greșelile din documente”.