joi, noiembrie 7, 2024
AcasăNewsÎntregul PNL Târgu-Jiu a trecut la PSD! Peste 300 de liberali s-au...

Întregul PNL Târgu-Jiu a trecut la PSD! Peste 300 de liberali s-au mutat la „partenerii de guvernare”. Noii PSD-iști anunțau acum o lună: „Construim organizația Târgu-Jiu a PNL. Știm unde vrem să ajungem!”

-

PSD continuă să digere, încet-încet, asemenea unui anaconda care a înghițit prada, „partenerul de guvernare” PNL. Toată filiala liberală din Târgu-Jiu a trecut, cu arme și bagaje, la social-democrați, relatează publicația locală Reporter24.ro. PNL rămâne astfel fără organizație în capitala județului Gorj cu mai puțin de un an înaintea alegerilor locale.

E vorba de toți cei peste 300 de membri ai filialei PNL Târgu-Jiu, care s-au mutat în bloc la PSD-ul local. Anunțul a fost făcut joi seară chiar de liderii social-democrați din Gorj.

Liderul dezertorilor, Adrian Dăianu, fostul prim-vicepreședinte al PNL Târgu-Jiu, a fost momit cu funcția de vicepreședinte al organizației PSD din oraș, în care a fost „ales” chiar joi.

PSD și-a anunțat triumful pe Facebook: „Echipa Organizației Municipale a Partidului Social Democrat devine mai puternică, odată cu înscrierea celor aproape 300 de membri noi, împreună cu întreaga conducere a fostei organizații municipale a PNL. Totodată, membrii conducerii organizației PSD a Municipiului Târgu-Jiu au votat numirea domnului Adrian Dăianu, directorul societății Edilitara, în funcția de vicepreședinte”.

- Advertisement -

Umilința e totală. PSD-iștii le țin lecții liberalilor, vorbindu-le de dezvoltare și bunăstarea locuitorilor din Târgu-Jiu – oraș pe care l-au strangulat în ultimii 30 de ani, izolându-l într-o buclă de sărăcie și înapoiere. Întregul județ Gorj este literalmente calamitat, deceniile sub FSN-FDSN-PDSR-PSD ducând la un exod biblic al oamenilor, care și-au părăsit casele și au fugit unde au văzut cu ochii. Mulți au emigrat, alții au plecat spre orașele din România unde încă se mai poate face ceva.

Acum, PSD Târgu-Jiu ține triumfător discursuri moralizatoare după ce a furat toată filiala PNL-ului lui Iohannis și Ciucă: „Practic, este vorba despre un pas făcut în bloc de oameni care nu se mai identifică cu noua abordare a liberalilor gorjeni și au ales o echipă a cărei preocupare principală o reprezintă dezvoltarea Municipiului Târgu-Jiu și, implicit, a județului Gorj. Obiectivul conducerii PSD Târgu-Jiu este acela de a câștiga alegerile locale de anul viitor, dar, mai mult decât atât, este bunăstarea târgujienilor”.

Primarul orașului Târgu-Jiu este Marcel Romanescu (PNL), dar ruptura acestuia de partidul condus în Gorj de senatorul Ion Iordache este totală. Romanescu este considerat liderul din umbră al echipei lobrale care a dezertat la PSD. Și el va ajunge tot acolo, susțin surse politice din Gorj, dar nu acum, pentru că o eventuală demisie din PSD ar atrage pierderea mandatului de primar. Mutarea se va face, probabil, în preajma alegerilor locale din septembrie 2024, iar Romanescu va obține un al treilea mandat de primar, dar de data asta sub steagul PSD.

- Advertisement -

Foștii liberali gorjeni, acum PSD-iști cu acte, anunțau mândri în urmă cu nici o lună: „Construim organizația municipală din Târgu Jiu a PNL. Știm unde vrem să ajungem!”

Pentru ca „distracția” să fie totală, în urmă cu numai o lună, membrii de atunci ai PNL Târgu-Jiu (acum PSD-iști) anunțau entuziasmați pe contul de Facebook al organizației: „Construim organizația municipală din Târgu Jiu a PNL. Am validat un birou politic interimar, în care există mixul perfect între oamenii vechi ai partidului, oameni care au făcut mai mult de 30 de ani în acest partid, și oameni noi care vin cu entuziasm, cu prospețime. Știm unde vrem să ajungem, iar astăzi am avut alături de noi sute de oameni, doar câțiva dintre oamenii de bază ai comunității, atât oameni politici implicați, primari, directori de instituții, cât și profesori, ingineri, doctori, oameni care contează în fiecare zi a muncii lor. Soluțiile sunt numai la noi, numai împreună putem să dezvoltăm o strategie bună pentru Târgu Jiu și pentru județul Gorj. Avem tot ce ne trebuie!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iohannis, criticat dur de militari pentru lipsa de respect arătată de Ziua Marinei: „Confundă țara cu casa și onorul cu nevasta”. Contrar regulamentului, marinarii au fost puși să dea onorul întregii familii Iohannis!

* Ciolacu și trei miniștri se duc la Bruxelles să cerșească dreptul de a supra-îndatora România, pentru a păstra pensiile speciale și a-și salva clientela nesătulă

* Numărul angajaților la stat a continuat să crească și în lunai mai (+4.395) și în iunie (+490)!

* Încă o pensionare rușinoasă, după cea a șefului DNA: procurorul general „a tras pe dreapta” la 50 de ani, cu o pensie de peste 5.000 de euro!

* Recompensă regească pentru judecătoarea care lua șpagă de la interlopi: pensie specială de 4.000 €/lună + bonus de 200.000 € pentru 5 ani nemunciți + 53.000 € șpagă neconfiscată. A scăpat de judecată prin prescrierea faptelor, după două decizii ale CCR

* A murit deputatul implicat în măcelul de la Sibiu, din 1989, și care frecventa Ambasada Rusiei după invadarea Ucrainei

* Bine-ai venit acasă, hoțule Vâlcov! Hoților din PSD le era dor de tine

* „Vicele” PSD-ist al CJ Buzău a pus să fie montate ilegal limitatoare de viteză la 5 km/oră, în dreptul casei sale! Explicație de parvenit: „Îmi intra praf în piscină!”

* Orlando Teodorovici se gudură grețos pe lângă Șoșoacă: „S.O.S. este un partid frecventabil” / „Doamna Șoșoacă este omul cu care poți să faci echipă” / „Oamenii din S.O.S. vor binele României” / Școala de Vară a S.O.S. România este mediatizată de Nașul TV, oficina clanului Șoșoacă

* Despre gâlceava elitei bogate a Bisericii cu lumea. Studiul de caz nr. 2: Facultatea de Teologie din Constanța, din ograda lui jupân Teodosie Putinistul

8 COMENTARII

  1. Lui Iohannis i-a iesit aranjamentul pana acum. A refacut FSN 3.0. Cu exceptia USR nu mai exista alte partide toate sunt capusate de aceeasi comunisti de cumetrie. In fapt niste hoti, mincinosi, prosti, nesimtiti. Toata zoaia se regaseste in asa zisul bloc PSDNL. AUR – Alianta pentru Unirea cu Rusia – este falanga de galerie a PSD se stie. Sa ne traiasca Premierul de la Grivco, a reusit sa bage in pat stanga si dreapta si acum i-o lustruiesc cu grija.

  2. adica, Refugiati in Fundul Gorjului. Cine credea ca sarantocii astia credeau in valorile liberalismului? Astia plang si acum dupa Mischie, Safta, etc…
    I-a ajuns blestemul Sfintului Nicodim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -