duminică, decembrie 8, 2024
AcasăDezvăluiriTăriceanu cere imunitate pentru divele şi baronii ALDE din Energie! E condiţie...

Tăriceanu cere imunitate pentru divele şi baronii ALDE din Energie! E condiţie care „nu poate fi negociată” pentru votarea Guvernului Orban

-

Grea soartă are Opoziţia reală, într-un Parlament dominat clar, până la alagerile de anul viitor, de o majoritate PSD-ALDE-Pro România-Minorităţi!

Dacă vrea să aibă un guvern al ei, Opoziţia e condamnată la compromisuri, une discutabile, altele de neacceptat. Dacă nu bate palma cu oameni ca Tăriceanu sau Ponta, Opoziţia poate pierde guvernarea, iar aceasta poate ajunge uşor, prin votul Parlamentului, pe mâna alianţei neoficiale PSD-ALDE-Pro România-Minorităţi. Ce va face PNL, partidul care vrea să preia Executivul cu premier Ludovic Orban?

Răspunsul la întrebarea de mai sus nu e simplu. Mai ales dacă unii dintre cei care au promis că vor vota Guvernul Ludovic Orban cer la schimb lucruri strigătoare la cer. Bunăoară, ALDE i-ar fi cerut lui Orban ca, în cazul în care va ajunge prim-ministru, să nu se atingă de baronii săi din domeniul Energiei!

- Advertisement -

Cine sunt oamenii ALDE?

Calin Popescu Tăriceanu, tot cu gândul la ciolan

Se ştie, Tăriceanu are plasate personaje-cheie în poziţii importante din acest sector strategic al economiei, de unde probabil vin şi bani pe filieră politică necesari finanţării campaniei electorale.

ALDE e într-o situaţie aproape fără ieşire. A plecat de la putere din Guvernul Dăncilă, pentru a nu se prăbuşi complet în încrederea românilor (după acel 4% din alegerile europarlamentare) şi are nevoie de resurse financiare proprii pentru a încerca să treacă pragul în alegerile parlamentare de peste un an.

„ALDE a pus și o condiție pe care nu a dorit să o afișeze public, legată exact de domeniul în cauză: să li se garanteze că anumiți oameni susținuți de ALDE în conducerea mai multor companii și instituții din sistemul energetic nu vor fi înlăturați. Această condiție ar fi printre cele mai importante, motiv pentru care liderii ALDE au spus tranșant că nu poate fi negociată”, relatează surse politice citate de Universul.net.

- Advertisement -

Astfel, potrivit publicaţiei, printre apropiații ALDE pentru care s-ar fi cerut imunitate apar: Ioana Andreea Lambru (Hidroelectrica) Gicu Jupanu’ Iorga, Corina Popescu, Bogdan Iliescu (Electrica); Adrian Volintiru și Ramona Ungur (Romgaz); Florin Gheorghe (Conpet).

Cazul celebrei Andreea Lambru

Cazul Ramonei Ungur e chiar unul aparte. Potrivit surselor Universul.net, aceasta ar încasa aproximativ 15.000 de euro lunar, în condițiile în care a fost membră în Consilii de Administrație ale mai multor companii, precum Electrica, Romgaz sau Oil Terminal.

Andreea Lambru

Dar la fel de interesant este cazul Andreei Lambru, numită secretar general al Guvernului României, care a fost implicată în trecut inclusiv în scandaluri cu tentă sexuală.

Este celebră întâmplarea botezată generic „Canapeaua lui Crin Antonescu”.

Hidroelectrica, cea mai valoaroasă companie pe care o deţine statul român în acest moment, a anunţat la începutul anului că Ministerul Energiei a recon­firmat-o pe Andreea Lam­bru, în poziţia de preşedinte al boardului.

Ioana Andreea Lam­bru, un fost director de ca­binet al PNL, şcolită la insti­­tuţia privată Uni­ver­sitatea Ro­mâno-Ame­ricană, a fost promovată, în timpul guvernului Grindeanu, în cea mai importantă funcţie din Hidroelectrica.

Ce va face Ludovic Orban?

Va putea, aşadar, PNL să respecte o astfel de solicitare de tip PSD a oamenilor lui Tăriceanu? Va putea, dacă doreşte să menţină în funcţie Guvernul Orban până la alagerile de anul viitor, dar va avea clar de pierdut din punct de vedere al imaginii.

Cu atât mai mult cu cât înşişi liberalii au depus în trecut o moțiune de cenzură împotriva guvernării PSD-ALDE pe tema situaţiei grave din domeniul energetic.

„Detaliul și mai relevant: multe dintre persoanele pentru care Tăriceanu cere azi garanții de imunitate au fost pomenite și în moțiunea simplă a opoziției, din primăvară, împotriva ministrului Energiei, Anton Anton (ALDE)”, aminteşte Universul.net.

Documentul, intitulat, „S.O.S sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!”, atrăgea atenția, printre altele, și asupra căpușării politice a companiilor din sfera energiei!

În mod normal, pe criterii strict de competenţă, Ludovic Orban ar trebui să-i zboare rapid pe oamenii ALDE plasaţi de Tăriceanu în diferite poziţii-cheie din domeniul Energiei. Cazul unora dintre ei, vezi Andreea Lambru, arată că respectivii au ajuns să ocupe locurile unor oameni cu adevăraţi, infiltrându-se în aparatul de stat pe alte criterii decât cele profesionale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Proştilor din Europa! Lia Savonea nu dă doi bani pe experţii anticorupţie din UE care au întocmit rapoartele GRECO. Cică au făcut „erori factuale”

* Mulţumesc, Dan Barna!

* Aripa Savonea, lovitură de palat în CSM. Scrisoarea care arată că a devenit aliata clanurilor penale împotriva României europene

* I-a venit rândul şi lui Arafat? Părintele SMURD, audiat în Dosarul Colectiv, la 4 ani de la tragedie

* Nebunie la Londra: Boris Johnson blochează iar Parlamentul. A suspendat procedura privind acordul Brexit, pe care chiar el l-a negociat cu UE!

* Ce va face Dan Barna? Procurorii DNA s-au autosesizat după dezvăluirile Rise Project privind afacerile cu fonduri UE ale liderului USR

* Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria

* Între USR şi PNL, pe cine vede Băsescu „aliat natural” al PMP? Ce crede fostul preşedinte despre şansele Guvernului Ludovic Orban şi cum vede relaţia dintre „pragmaticul” Ponta şi „piatra de moară” Tăriceanu

Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord

VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”

VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”

VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -