joi, aprilie 25, 2024
AcasăLumeaTalibanii proclamă Emiratul Islamic al Afganistanului după ce au ocupat și Kabul....

Talibanii proclamă Emiratul Islamic al Afganistanului după ce au ocupat și Kabul. Promit că vor să trăiască în pace cu toată lumea

-

Talibanii urmează să proclame Emiratul Islamic al Afganistanului după ce au preluat controlul întregii țări, a declarat un oficial al grupării citat de The Guardian. Există însă și o schimbare de discurs față de deceniile precedente, purtătorul de cuvânt al fundamentaliștilor islamici, Mohammad Naeem, anunțând duminică dorința de a trăi în pace cu toată lumea.

Mohammad Naeem a am spus, pentru postul de televiziune Al-Jazeera, că războiul s-a încheiat în Afganistan și că nu urmează o răfuială cu cei care au lucrat pentru fostul regim sau au colaborat cu armatele străine.

Kabul și toată țara s-au cufundat în haos după înaintarea nestingherită a talibanilor. Președintele Aganistanului, Ashraf Gahni, a fugit, la fel și toți miniștrii și întreaga administrație. SUA și-a evacuat cu elicopterele personalul, iar pe aeroport e un haos și o înghesuială de nedescris, amintind de zilele revoluției islamice din Iran.

Talibanii spun însă că nu urmează răzbunări și că vor asigura protecția misiunilor diplomatice și a cetățenilor străini: “Asigurăm pe toată lumea că vom oferi siguranţă cetăţenilor şi misiunilor diplomatice. Suntem gata să purtăm un dialog cu toate personalităţile afgane şi le vom garanta protecţia necesară“.

- Advertisement -

Același Mohammad Naeem a anunțat că talibanii nu vor să fie izolați de comunitatea internațională și că fiecare măsură pe care o vor lua va fi responsabilă.

În acest timp, peste 60 de țări au emis o declarație comună prin care le cer talibanilor să-i lase pe cetățenii afgani și pe cei străini să părăsească țara, dacă asta își doresc.

Marile temeri sunt în primul rând pentru femei, pe care le așteaptă revenirea la viața de sclavie, și pentru cei care au lucrat, în ultimii 20 de ani, alături de fostele autorități și de trupele străine. De asemenea, cancelariile europene se tem de un nou exod de proporții biblice, așa cum a fost cel din 2015. Parlamentul Marii Britanii se reunește în regim de urgență, pentru o zi, ca să discute situația din Afganistan. Oficiali ai unor guverne europene cer ca Uniunea Europeană să-și regândească de urgență regimul de primire și acordare a dreptului de ședere pe teritoriul său pentru refugiați.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

* DOSARUL LUI CÎȚU. Faptele. Procesul. Sentința. „Șoferul era băut, avea ochii injectați și umezi”

* VIDEO. A vorbit Florin Cîțu! A „uitat” câteva detalii greu de uitat. „V-au pus cătușele la mâini?” / „Nu mai știu” / „Cât ați stat în custodia poliției?” / „Cât a fost nevoie”

* Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

* Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

* Polonia a intrat în „era Iliescu”: nu mai restituie proprietățile confiscate de naziști sau comuniști! Furie în Israel: „O decizie ruşinoasă, dispreţ pentru memoria Holocaustului”

* Între două internări la balamuc, „Chiloțarul dac” s-a cocoțat pe o macara. E așteptat Zară, să-i ducă sticle cu apă

* A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Suferea de Alzheimer și demență senilă

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -