miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăDezvăluiriNicușor Dan a prins-o: Firea s-a angajat personal să-i dea ilegal lui...

Nicușor Dan a prins-o: Firea s-a angajat personal să-i dea ilegal lui Constanda zeci de milioane de euro și 7.000 de metri pătrați

-

Nicușor Dan, candidatul PNL și al USR-PLUS la Primăria Capitalei, a prezentat duminică un document semnat de Gabriela Firea, prin care actualul edil se angaja să dea familiei Constanta, din bani și domenii publice, zeci de milioane de euro și 7.000 de metri pătrați.

Costică Constanda a primit, prin retrocedare, Parcul Bordei, chiar lângă Herăstrău, în cartierul Primăverii. Din 2004 până în 2019 s-a intrat într-un șir de procese și negocieri cu Primăria, instituție care de-a lungul timpului nu și-a apărat mereu interesele cum ar fi trebuit. În 2019, familia Constanda a avut câștig final de cauză și instanța a stabilit despăgubiri de 115 milioane de euro.

Propunerile Gabrielei Firea în dosarul Constanda au fost supuse de nenumărate ori la vot, dar Consiliul General nu le-a aprobat. Consilierii au reclamat că primărița refuză să le pună la dispoziție detaliile înțelegerii

Însă negocierile au început cu mult timp înaintea sentinței finale. De la venirea Gabrielei Firea, în 2016, au început manevrele de culise. Consiliul General al Municipiului București s-a întrunit de foarte multe ori pentru a vota darea în plată a unui teren de 15.000 de metri pătrați, către familia Constanda, în zona Satului Francez.

Dar hotărârea avea nevoie de 2/3 din voturi și acestea nu s-au întrunit niciodată. Membrii Consiliului General au obiectat că au cerut de nenumărate ori corespondența dintre Firea și reprezentanții familiei Constanda, ca să știe ce votează. Primarul le-a refuzat accesul la documente, cerându-le să voteze “în orb”.

- Advertisement -

Acum, actul prezentat de Nicușor Dan explică și de ce Firea a refuzat cu obstinație să facă publice detaliile înțelegerii sale cu familia Constanda. ”A apărut în spaţiul public acordul între primarul Capitalei şi familia Constanda, pe care o să vi-l trimit pe mail, după ce anonimizăm datele personale. În primul rând, cer Primăriei Capitalei să confirme că acest act este acordul pe care l-a semnat cu familia Constanda. Acest act spune următoarele lucruri: că Primăria îi va plăti lui Constanda 18 milioane de euro, în prima jumătate a anului 2020, că Primăria Capitalei va da familiei Constanda un teren de 7.000 de metri pătraţi pentru stingerea a 30 milioane de euro din datorie şi mai spune că, din datoria rămasă, 40% o să fie plătită până la sfârşitul anului 2020. Sunt trei elemente de ilegalitate dintre care, ultimele două sunt infracţiuni”, a descris Nicușor Dan, pe scurt, ce a semnat Firea, în numele Bucureștiului, cu familia Constanda.

Firea a semnat “pe barba ei”, ca și cum bugetul Bucureștiului ar fi averea personală, iar domeniul public al orașului – moșia ei și-a lui Pandele

Problemele sunt multiple. În primul rând, Primăria n-are voie să vândă terenuri din proprietate decât prin licitație. În al doilea rând, Firea a semnat ca și cum banii Bucureștiului și terenurile publice ar fi averea și, respectiv, moșia sa personale, fără să anunțe pe cineva și cu atât mai puțin să fie împuternicită de Consiliul General – singurul abilitat să aprobe asemenea cheltuieli uriașe.

”Este ca şi cum Guvernul ar face plăţi pe care nu i le-a aprobat Parlamentul prin legea bugetului şi, repet, aceasta este o infracţiune prevăzută de legea finanţelor publice locale”, a subliniat Nicușor Dan.

- Advertisement -

Firea nu e la prima infracțiune de acest fel, în care dispune pe “barba” sa plăți fabuloase din bugetul public, ca și cum banii i-ar aparține, a acuzat Nicușor Dan. Într-un alt caz, Consiliul General a aprobat despăgubiri de 32 de milioane de euro către niște privați, iar Firea a mărit suma, cu de la sine putere, la 58 de milioane! ”Primarul Firea se obligă ca în cursul anului 2020 să plătească suma de 58 milioane de euro, în condiţiile în care bugetul aprobat de Consiliul General pentru despăgubiri civile era de doar 32 de milioane de euro. Primarul General s-a obligat, faţă de nişte privaţi, să plătească din conturile municipalităţii, dublu faţă de cât îi permisese Consiliul General să o facă şi aceasta este o infracţiune prevăzută de legea finanţelor publice locale”, a explicat Nicușor Dan.

Familia Constanda voia 7.000 de metri pătrați ca să echivaleze 30 de milioane de euro din datorie. Firea a făcut însă o superofertă: 15.000 de metri pătrați ca să echivaleze 22 de milioane!

Cazul Parcului Bordei este, din descrierea candidatului PNL-USR-PLUS la Primărie, unul clasic în care un șef al administrației publice locale lucrează împotriva comunității, pentru a favoriza grupuri de interese.

Înțelegerea inițială era ca 7.000 de metri pătrați să acopere echivalentul a 30 de milioane de euro, dar Firea a făcut o superofertă: Bucureștiul să dea 15.000 de metri pătrați în schimbul a 22 de milioane de euro!

”Familia Constanda este de acord să primească un teren de 7.000 de metri pătraţi şi construcţii pentru a stinge 30 de milioane de euro. Ce face primarul Firea? Se duce în faţa Consiliului General şi le propune acestora să dea familiei Constanda un teren de 15.000 de metri pătraţi, un teren dublu faţă de cel iniţial, pentru a stinge o sumă mai mică decât cea iniţială, de doar 22 de milioane de euro. Este un act prin care Primarul Firea a acţionat împotriva mandatului bucureştenilor şi este, evident, infracţiune”, a acuzat Nicușor Dan.

Gabriela Firea a dat imediat un comunicat țâfnos, în care dă asigurări că s-a respectat legea, apoi explică pe ocolite de ce a încălcat-o!

Gabriela Firea a dat imediat un drept la replică plin acuzații și justificări, dar în care nu doar că nu neagă autenticitatea înțelegerii dezvăluite de Nicușor Dan, dar confirmă și că, de fapt, n-are aprobarea Consiliului General.

„Toate plăţile făcute de PMB pentru stingerea unor datorii (Constanda, Creştin, etc) au fost realizate cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind incluse în bugetul aprobat la începutul anului 2020. Toate informaţiile referitoare la acest subiect au fost prezentate public, extrem de transparent. Toate sumele plătite au fost cuprinse în bugetul Municipiului Bucureşti, aprobat de Consiliul General, conform prevederilor legale. Respingem toate acuzaţiile potrivit cărora s-ar fi plătit sume necuvenite. Subliniem că toate sumele sunt cuprinse în capitolul Despăgubiri Civile – 51.02.-59.17, fiind aprobate legal. Menţionăm că suma de 58 milioane euro urma să fie plătită eşalonat, timp de 2 ani“, susține, mai întâi, comunicatul Primăriei.

Apoi, însă, apare următoarea formulare: “Această propunere (n.r. – cedarea la schimb a unor terenuri în Satul Francez) a fost supusă, potrivit legislaţiei în vigoare, aprobării Consiliului General, de şase ori. Abia la ultima dintre aceste şedinţe, a şasea, consilierul general USR Matei Ţugui a recunoscut că are un interes personal direct, pentru că în cazul aprobării proiectului va primi suma de 7 milioane euro, plus accesorii, aspecte care se pot verifica în procesul verbal al şedinţei. Toate acţiunile PMB au fost realizate în conformitate cu prevederile legale, transparent şi cu respectarea principiului eficienţei cheltuirii fondurilor publice“.

Sensul ambiguu al frazei și acuzațiile aduse consilierului USR sunt, de fapt, confirmarea pe ocolite a faptului că Gabriela Firea NU a primit acordul Consiliului General pentru înțelegerea semnată cu familia Constanda. Tradusă, această ultimă frază ar însemna că Firea, văzând opoziția consilierilor, a decis să-i “sară” pe aceștia și să facă o înțelegere personală cu deținătorii Parcului Bordei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -