Acasă News Sechestru pe averea lui Cristian Burci, patronul "Adevărul", "Click" și Prima TV....

Sechestru pe averea lui Cristian Burci, patronul „Adevărul”, „Click” și Prima TV. DIICOT a blocat 36 de milioane de euro în dosarul devalizării Romvag Caracal

11 persoane anchetate în dosarul devalizării Romvag Caracal, între care și mogulul media Cristian Burci (patron la Prima TV, „Adevărul”, „Click”, „Historia”, „Dilema Veche” etc.), s-au ales cu sechestru pe avere, la cererea DIICOT, anunță G4Media.ro.

Procurorii au blocat bunuri și conturi în valoare totală de 2.730.000 de euro și 159.977.598 de lei (echivalentul a aproximativ 33.000.000 de euro). Cristi Burci, care e anchetat încă din 2016 în acest dosar (când a și fost arestat preventiv), a contestat măsura sechestrului, dar instanța i-a respins cererea.

Burci, personaj cu relații transpartinice, deține de mai multă vreme Prima TV. În 2012 a preluat trustul Adevărul Holding de la Dinu Patriciu și l-a băgat în insolvență. Printre păgubiți au fost angajații, cărora nu li s-au mai plătit salariile restante.

Noul patron le ceruse inițial jurnaliștilor să renunțe la salariile pe care aveau să le primească, dar aceștia au refuzat. Totuși, pentru că emisarii lui Burci invocau dificultăți financiare și spuneau că nu se poate găsi imediat o sumă atât de mare, angajații au acceptat să-i acorde o păsuire, urmând ca banii să fie plătiți eșalonat, în următoarele luni. La doar câteva săptămâni după această înțelegere, Burci a băgat firma în isolvență și nu a mai plătit nimic.

O altă măsură luată de Burci după preluarea trustului Adevărul a fost tăierea salariilor. Pentru ca oamenii să fie de acord, el le-a transmis că situația este temporară și că salariile vor fi crescute la loc după câteva luni, când se va reintra în normal. Nici această promisiune n-a fost ținută, iar salariile au rămas tăiate.

Despre Burci s-a spus că a fost unul dintre afaceriștii cu cea mai mare influență asupra fostului premier Viorica Dăncilă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

1 COMENTARIU

  1. Pentru furturile din avutul obștesc ar trebui să fie lege clară, nu poți demonstra veniturile ca fiind licite, ți se confiscă averea ți faci pușcărie, fiscul să aibă puteri depline în această direcție, dar la noi nu se vrea așa ceva, prea mulți cu funcții înalte ar dispărea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings