Prezența la vot la alegerile parlamentare – asta ar trebui să fie lecția pentru România după alegerile din Ungaria!
Avem azi, aici, o guvernare șubredă și puține soluții pentru că la alegerile parlamentare avem o prezență mică. Iar după ce ne declarăm dezinteresați de alegerile parlamentare, ne așteptăm la minuni la următoarele runde de alegeri: cele locale sau prezidențiale.
În Ungaria, prezența la vot, duminică, a fost de aproape 80%. În România am avut 52% în 2024 și 31,8% în 2020.
Așa se face că anumite partide au intrat în Parlament cu tot felul de candidați care nici nu stiu să-și scrie corect numele. Sau că un partid inexistent a trecut pragul electoral. Și tot așa ne-am trezit nu cu unul, ci cu trei partide extremiste după ultimele alegeri.
Ungurii a înțeles că vremurile sunt prea importante și dificile pentru a sta acasă. Ceea ce noi nu am realizat în 2024. Dar poate vom înțelege până în 2028, pentru a nu deveni noua Ungarie, cu un alt Viktor Orban, pentru că ne va lua mult să ieșim dintr-un astfel de scenariu. Le-a luat și lor mai mult de un deceniu.
Peter Magyar și Tisza l-au spulberat pe Orban, câștigând mai mult de jumătate din voturi și ocupând aproape 70% din noul Parlament. A mai contat că în spatele lui Orban au stat Trump, Vance, Rubio, Putin, Netanyahu, Milei, cu munți de bani și servicii secrete? Absolut deloc!
Magyar a fost aliat al lui Orban, a făcut parte din Fidesz, a fost parte a unor scandaluri urâte. Nu e nici el străin de autocrația construită de Orban în Ungaria. Sper totuși să nu înlocuiască un regim cu un alt regim și să-și păstreze direcția asumată: UE, NATO, democrație!
Trump le-a scris ungurilor zilele trecute: “Votați-l pe Orban și SUA va investi în economia voastră!”. Ce să vezi? Ungurii au refuzat, la vot, cea mai mare economie și putere militară, pentru că au fost tratați indecent! Dar nu e un capăt de lume – dimpotrivă.
Trump și Putin au primit o înfrângere usturătoare la Budapesta. Încă una, după cele din Germania și Moldova. Și vor mai urma. Sper că și în România!
Poate înțeleg și noii noștri lideri că viitorul e în UE, nu în ”Epoci de Aur” la Mar-a-Lago. Am mai avut noi astfel de Epoci și am uitat și cum arată libertatea…




PEREMISTA vasilescu olga, CREATURA POLITICA A SECURISTILOR LUI vadim, IL SCHIMBA PE Bolojan !
SI-A PUS SI CONSORTUL SA DEA DIN GURA:”manda claudiu anunţă deschis planul PSD: Va fi un termen de 48-72 de ore pentru Bolojan să-şi dea demisia”
ASTA CICA E REPREZENTANTUL CELOR CARE L-AU ALES LA UE. A CALCAT PE ACOLO DOAR CAT SA-SI IA UN APARTEMENT.
DE ANI DE ZILE MUTRA URIASA A CONSORTULUI ACOPERA UN INTREG PARTER DE BLOC.
CONELE CEAUSESTILOR.
juvetii VOTEAZA LUMINITELE SI MARGELELE DE STICLA ALE PEREMISTEI. INTRE TIMP CLANUL A LUAT IN STAPANIRE O HALCA MARE DIN JUDET?
Greu de crezut … La noi si comunismul a fost feroce, si perestroika a reusit, si comunismul “cu fata umana” a prins radacini si nu se lasa dus ba chiar s-a reinventat in nostalgie si extremism de tip martoaga…. Ce faci cu poporul asta “asediat”?… e cam periculos daca ies 80 procente la vot.
Să nu cumva să fie invers.
Ăia care mai au ceva în cap merg la vot
Să nu fie ca în ’90.
Prezenta masiva la vot nu este suficienta, in cazul nostru! Mai trebui si ca majoritatea celor care vin la vot sa voteze cum trebuie: logic, moral, in cunostinta de cauza. Pentru ca daca vin 80% la vot, si 70% voteaza AUR (cam cum au votat Iliescu prin anii ’90), atunci iar am pus-o! Oamenii trebuie convinsi sa voteze cu fortele pozitive, nu cu cele negative, retrograde! Dacă nu li se spune acest lucru clar, raspicat, si daca facem in continuare pe impartialii, degeaba avem si 100% participare la vot!!! Trebuie sa i se spuna clar populimii: votati PNL arpa Bolojan, votati USR!!!
Subscriu.Sa nu ne mintim cu impartialitatea sau cu „Eu nu fac politica…”.
La noi, formidabilii si „rasatii” fruntasi UDMR , desi cunosteau foarte bine situatia din Ungaria, au sperat in smecheriile electorale practicate de Orban. Lichele cu palarie, mana in mana cu PSD.
Electoratul lor(UDMR) – olteni unguresti( secui si restu’).
Nu va bucurati prea iute, ca treaba poate se-mpute!
Sa nu luam „ciocolom-muie”, depinde de „duamna”… UE!
Ca ungurii, iuti din fire, nu stiu s-aibe lecuire!!