Noaptea trecută. Ucraina a reușit să dea o lovitură puternică Rusiei. Încă una. Despre asta scrie presa ucraineană.
Luptătorii Alfa din Serviciul de Securitate al Ucrainei(SBU) au desfășurat ceea ce numesc ironic “operațiune specială reușită”.
Cei din Alfa sunt cunoscuți pentru tot felul de operațiuni îndrăznețe și distrugătoare. De data asta au lovit cu drone baza navală a Flotei Mării Negre a Federației Ruse din orașul-port Sevastopol, din Crimeea ocupată.
Dar nu e totul: ucrainenii au lovit și aeroportul militar Belbek. Au distrus acolo un avion MiG-31.
În plus, a mai fost lovit și terminalul de transbordare a produselor petroliere din Feodosia. E cel mai mare din Crimeea. Pe peninsulă există doar două terminale.
SBU publică lista distrugerilor provocate flotei ruse:
- nava mare de desant Iamal (a Marinei Ruse);
- nava mare de desant Filcenkov (a Marinei Ruse);
- nava de recunoaștere Ivan Hurs;
- centrul de instruire Lukomka (al Flotei Mării Negre);
- sediul de informații radiotehnice al forțelor de apărare antiaeriană;
- radarul Mîs-M1.
Blogul ucrainean Kiber Boroshno scrie că în total au fost lovite patru nave ale Flotei Mării Negre a Rusiei și două foste nave ucrainene.
În lista completă ar mai fi și: Azov, Slavutych, Olshansky.
Singura care a scăpat a fost nava Minsk, însă aceasta a fost lovită în 2023 cu rachete Storm Shadow.
Diferența e că acum Ucraina nu mai are nevoie de drone și rachete occidentale, a învățat să și le producă singură.
Oficial rușii nu zic nimic. Doar agenția TASS a scris că au fost 100 de drone care au atacat Sevastopolul în noaptea de duminică. Mai adaugă atât: “o parte dintre ele au fost doborâte”.
În schimb, bloggerii militari ruși confirmă indirect lovitura.
Blogul Dva Maiora se plânge de duritatea atacului. Spune că Rusia nu trebuie să cedeze: “Povestea asta durează de 5 ani. Ba un raid, ba tentative de debarcare ale grupurilor de diversiune și recunoaștere. Prin teroare, inamicul nu va face decât să unească și mai strâns oamenii în fața amenințării comune. Va crește numărul voluntarilor ruși care vor să meargă să apere Crimeea. Deja trei civili ne-au scris. Ne-au rugat să le organizăm asta”.
Publicația rusească Insider a căutat pozele navelor distruse de ucraineni. Le vedeți aici.
Din 1945 până la 1953, România a plătit URSS bunuri reprezentând circa 63% din venitul național brut.
Cadrul juridic al acestui jaf de proporții a fost Convenția de la 8 mai 1945 care regla ansamblul relațiilor economice dintre cele două țări. Un protocol special prevedea înființarea unui număr de societăți mixte sovieto-române, denumite Sovrom, destinate „să pună în valoare resursele României”. Moscova deținea 50% din acțiuni și din rezultatul de exploatare. Contribuția sovieticilor se baza, de fapt, pe fostele proprietăți germane din România, din care o bună parte erau la origine bunuri franceze, belgiene și olandeze confiscate de nemți în timpul războiului și considerate de sovietici în mod abuziv „bunuri inamice”. Aportul României consta în solul, subsolul, instalațiile existente, personalul și mijloacele financiare. Între 1945 și 1952, au fost astfel create 16 Sovrom-uri, din toate ramurile industriale, din domeniul transporturilor, băncilor, asigurărilor. Simpla lor enumerare în ordine alfabetică este de natură să ne facă să înțelegem amploarea acestei operații: Sovrom Asigurare (toate companiile de asigurări), Sovrom Bancă (controla la origine 40% din capitalurile depozitate în stabilimentele bancare, 95% din exporturi și finanța 75% din toate tranzacțiile importante), Sovrom Cărbune, Sovrom Chimie, Sovrom Construcția, Sovrom Construcții Navale, Sovrom Film, Sovrom Gaz, Sovrom Lemn (producea 50% din lemnul tăiat în țară), Sovrom Metal (în special, uzinele lui Max Auschnit; creată în 1950, aceasta deținea minele de aur și argint românești, a căror producție, 2 tone de aur și 8 tone de argint anual, se exporta în URSS), Sovrom Petrol (prima creată dintre toate, în anul 1945, controla 75% din ansamblul producției de petrol care extrăgea între 3,5 și 4 milioane de tone anual; după 1948, controla 100% din producție), Sovrom Quartz (creată la sfârșitul anului 1952, exploata zăcămintele de uraniu), Sovrom Tractor, Sovrom Transport (care a obținut închirierea pe 30 de ani a celei mai mari părți din cheiurile, silozurile și construcțiile, elevatoare și macarale, precum și a celor patru principale șantiere navale, a întregii flote maritime și fluviale proprietate de stat, și a 220 nave și penișe aparținând particularilor, dar rechiziționate de stat), Sovrom Utilaj Petrolier și compania aeriană TARS, care avea monopolul asupra acestui tip de transport. După naționalizarea întregii economii în 1948–1949, Sovromurile au devenit practic stăpâne pe toată economia României.Sovromurile au funcționat până în 1954–1955, când acțiunile sovietice au fost răscumpărate de România la preț dublu, printr-un artificiu financiar de revalorizare a leului față de rublă (reforma monetară din 31 ianuarie 1954). La această dată au fost răscumpărate 14 Sovrom-uri, în timp ce alte două au rămas în activitate: Sovrom Quartz (desființată oficial abia în octombrie 1956, dar, în virtutea unui nou acord, România se angaja să cedeze URSS nu mai puțin de 85% din producția sa de uraniu) și Sovrom Petrol, care a fost răscumpărată la o dată necunoscută.