Angajații din sistemul de Sănătate calcă pe urmele profesorilor și încep protestele: miercuri – grevă japoneză, joi – miting de protest, la sfârșitul lunii – grevă, dacă Guvernul nu soluționează revendicările până pe 15 iunie. Sindicaliștii revendică o serie de anomalii prin care regimul Iohannis-PSD îi păcălește la bani. Guvernul trage de timp, așa cum a făcut și cu profesorii, și întârzie să îndrepte aceste probleme invocând criza financiară. Dar plătește peste 12 miliarde de lei pentru pensiile speciale și majorează veniturile în Poliție și Jandarmerie.
Problemele sindicaliștilor din sistemul de sănătate sunt foarte clare și toate își așteaptă rezolvarea de mult timp:
– sporurile de tură, pentru prezența la serviciu în zilele nelucrătoare și condițiile de lucru sunt calculate „la salarii din trecut“, nu la cele de acum, ceea ce înseamnă, de fapt, o înșelătorie – se plătește mai puțin decât ar trebui.
– tariful gărzilor e calculat la fel, fiind raportat la nivelul de salarizare din trecut, nu cel actual.
– indemnizația de hrană n-a mai fost mărită de 3 ani.
– salariile de bază nu corespund variantei negociate cu Ministerul Sănătății.
În esență, în toate cazurile e vorba de nerespectarea legii și nici a bunului-simț, Guvernul PSD-PNL „ciupindu-i“ la bani pe angajații din Sănătate cam peste tot.
Federația Solidaritatea Sanitară spune că așteaptă la mitingul de joi toți angajații care suferă din cauza acestor nedreptăți. Marșul de joi va fi pe ruta Guvern (Piața Victoriei) – Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății (Piața Revoluției) – Parlament (Piata Constituției).
Guvernul folosește și în cazul sindicaliștilor din Sănătate tactica tergiversării, la fel cum a făcut și cu profesorii care încă sunt în grevă. Săptămâna trecută, după o ședință cu reprezentanții sindicaliștilor din domeniul sanitar, guvernanții au anunțat că au găsit soluții să rezolve revendicările, dar n-au spus care sunt acestea și când vor fi aplicate.
La fel ca și cadrele didactice, angajații din Sănătate n-au încredere în cuvântul lui Ciolacu, Ciucă și Iohannis, așa că le-au dat ultimatum. Calendarul protestelor continuă și este un termen până la 15 iunie pentru aplicarea efectivă a soluțiilor promise. În caz contrar, la sfârșitul lunii iunie se intră în grevă.
Dacă se oprește mituirea magistraților, toată gașca de bandiți bolșevici PCR-USL ajunge la pușcărie 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Si cine ar avea curajul sa se opuna sistemului? Opozita unita… dar e inca ravasita!
IN romania EXISTA DOAR PARTIDUL SI SECURITATEA.
SINDICATELE SUNT CONTROLATE DE PARTID SI SECURITATE.