vineri, aprilie 26, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaScenariu-șoc: Putin va fi declarat bolnav și suspendat din funcție pe perioada...

Scenariu-șoc: Putin va fi declarat bolnav și suspendat din funcție pe perioada tratamentului. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate, care va anunța marile lui greșeli din Ucraina

-

Publicistul rus Andrei Piontkovski (82 de ani), stabilit la Washington, a prezentat un scenariu incredibil în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune ucrainean Canal 24.

Conform datelor obținute de la Moscova de Piontkovski, anumite rețele de putere de la Kremlin pregătesc un plan de înlăturare a lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse, după 22 de ani de domnie tiranică.

În prima etapă, ar urma să se anunțe că Putin este bolnav și astfel va trebui să-și suspende temporar atribuțiile de șef de stat, cât timp se va afla sub tratament. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Acesta va anunța, în decurs de două-trei săptămâni, seria marilor greșeli făcute de fostul colonel KGB în privința Ucrainei.

Din păcate – susține Piontkovski –, locul lui Putin va fi luat tot de un „păgân” asemănător lui Putin, „fiindcă nu sunt alții în buncăr”.

- Advertisement -

Piontkovski mai susține că Ramzan Kadîrov, autoproclamatul președinte al Ceceniei (republică autonomă în cadrul Federației Ruse), este detestat de forțele de securitate ruse și că va fi pur și simplu lichidat în afara zonei sale. Securiștilor de la Kremlin nu le-ar păsa deloc de soarta unor regiuni cu statut de republică, gen Cecenia sau Buriatia, ei fiind preocupați doar să-și umple vistieria cu miliardele de acolo.

Datele obținute de Piontkovski provin din mai multe surse ale lui de la Moscova, de la care a aflat cum s-ar puteaderula lucrurile în viitorul apropiat, în cazul dictatorului Vladimir Putin.

Andrei Piontkovski: „Acum se pregătește prima variantă «moale». Se va transmite că Putin este bolnav și că este suspendat temporar din funcțiile sale în timpul tratamentului. Acei oameni, care până mai ieri se gândeau la cel mai bun mod de a distruge Ucraina, au trecut acum la al doilea plan. Va începe și o redistribuire masivă a proprietății”.

Andrei Piontkovski în dialog cu jurnalista de la Canal 24

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

* Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs

* Guvernul de la Sofia: Bulgaria este ținta unui atac concertat al Rusiei, care folosește spionajul, diplomația, pârghii economice și operațiuni de influență pentru a o controla

* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* DNA anchetează contractele prin care PSD a cumpărat televiziunile! Procurorii au cerut de la partid documentele legate de această uriașă escrocherie

* Epilog la „nunta” unui extremist. Eforturile disperate ale lui George Simion de a evita declinul AUR

* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

* Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”

* Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -