Guvernul de la Sofia: Bulgaria este ținta unui atac concertat al Rusiei, care folosește spionajul, diplomația, pârghii economice și operațiuni de influență pentru a o controla

1
1598
Putin a manevrat din umbră răsturnarea Guvernului pro-european de la Sofia. La alegerile anticipate care urmează în Bulgaria, mare favorit este partidul fostului premier Boiko Borisov, implicat în scandaluri de corupție

Guvernul interimar al Bulgariei a dat publicității concluziile raportului întocmit de Agenția de Stat pentru Securitate Națională (DANS), confirmând că țara este vizată de un puternic atac hibrid al Rusiei. Moscova folosește de mai multă vreme mijloace complexe, incluzând spionajul, operațiunile de influență, diplomația și pârghii economice pentru a scoate Bulgaria de pe traiectoria europeană și a o menține sub controlul său.

Conform rapoartelor care centralizează activitatea de contrainformații, informațiile militare și civile bulgare, atacurile Rusiei vizează angajamentele Sofiei față de UE și NATO, modernizarea armatei, economia și politica internă. Aici sunt incluse încercările de a influența instituțiile de stat și pe cele militare, dar și zona de educație și religioasă, presa și sectorul neguvernamental (ONG-urile).

Un atac foarte puternic a fost lansat în a doua jumătate a anului trecut, când Rusia a lansat o campanie hibridă în întreaga Europă. Scopul era stoparea expansiunii NATO spre est și menținerea Europei de Est sub influența Moscovei. Diplomația, forța militară, serviciile secrete, pârghiile economice au fost completate și corelate cu campanii de propagandă informațională, de dezinformare și atacuri cibernetice.

Plamen Toncev, președintele DANS, a relevat că obiectivul puternicei campanii lansate de Rusia începând cu toamna lui 2021 a vizat modificarea sistemului european de securitate, astfel încât să favorizeze interesele sale strategice. Avea să se dovedească faptul că acest atac de amploare lansat asupra țărilor din Europa era menit să pregătească invadarea Ucrainei.

Toncev a menționat: „Aceste acțiuni au crescut în 2022, ajungîndu-se la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei, fără precedent în noua istorie europeană, care a erodat ordinea internațională de drept, a condus la creșterea riscurilor economice la nivel global și a creat un nou vector de migrație. În același timp, invazia rusă a consolidat unitatea Uniunii Europene și a NATO și hotărârea de a proteja valorile și interesele comune și de a reduce dependența de Rusia în sfera energiei și apărării, pe care Moscova le folosește în mod activ în cadrul setului său de instrumente hibride“.

O rețea de spionaj rusă a fost destructurată în Bulgaria la începutul anului 2021. În vara lui 2022, după ce Rusia s-a implicat direct în răsturnarea Guvernului pro-european de la Sofia, zeci de diplomați și alți funcționari ruși au fost expulzați de Bulgaria.

În România, deși efectele acestei ofensive a Rusiei s-au făcut simțite de asemenea într-o foarte mare măsură, guvernanții au ales să tacă și să evite subiectul.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Se strânge lațul pentru regimul Iohannis-PSD! Consiliul Europei somează România să „repare” legile Justiției conform rigorilor UE, iar partidele să facă publice contractele cu presa pentru „știri favorabile”

* Primarul PNL din Otopeni, tatăl deputatului Daniel Gheorghe, a fost reținut de DNA. A plătit din bugetul orașului 8 milioane de euro pentru lucrări care nu existau!

* Oportunitate uriașă: compania Nokian, mare producător finlandez de anvelope, vrea să-și relocheze în România fabricile închise în Rusia! Discuțiile se poartă la Guvern, cu premierul Ciucă

* Marea desprindere a UE de China. Von der Leyen: „În curând, două treimi din bateriile noastre vor fi produse în Europa. În următoarele luni începe să funcționeze prima giga-fabrică de cipuri”

* Lovitură nimicitoare pentru Ungaria putinistului Viktor Orban: UE îi taie fondurile PNRR și 70% din finanțarea europeană pentru că fură bani europeni și încalcă independența Justiției

SUA dezvăluie: Rusia a investit cel puțin 300 de milioane de dolari, după 2014, în coruperea partidelor și a politicienilor din peste 20 de țări! Milioane au ajuns și la diverși candidați la Președinție

VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* VIDEO. Atac terorist al Rusiei: a bombardat barajul de la Krivoi Rog, încercând să scufunde orașul sub apă! Propagandiștii Moscovei sunt în delir

* Rușii au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici! Ofițerii FSB își evacuează familiile din Crimeea și caută să-și vândă proprietățile

* Putin pierde ultimul atu: prețul gazului va scădea la jumătate în Europa! Măsurile luate de UE au rezolvat problema aprovizionării, estimează o analiză Goldman Sachs

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here