duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsȘaormarii se întorc. PSD-iștii Solomon și Stativă, scandalagiii din fast-food, plasați de...

Șaormarii se întorc. PSD-iștii Solomon și Stativă, scandalagiii din fast-food, plasați de baronul Buzatu pe lista pentru Parlament la Vaslui

-

Adrian Solomon și Irinel Stativă, cei doi golani de la PSD care, în luna iulie, au făcut scandal, amenințând angajații dintr-o șaormerie și jandarmii când li s-a cerut să-și pună masca de protecție în restaurant, se vor pricopsi cu un nou mandat în Parlament.

Baronul Dumitru Buzatu i-a plasat pe derbedei pe locurile 2 și 3 ale candidaților PSD pentru județul Vaslui, iar propunerea i-a fost aprobată de Marcel Ciolacu, șeful partidului, semn că toată lumea e mulțumită și se simte reprezentată de respectivele personaje.

Numirea nu e, totuși, surprinzătoare, pentru că și baronul Buzatu e de aceeași factură cu cei doi șaormari. Feudalul care stăpânește județul Vaslui – unul dintre cele mai sărace din România – a amenințat cu bătaia în ședința Consiliului Județean, când i s-a cerut să-și pună masca de protecție. Soția lui Buzatu, pe care baronul a băgat-o, de asemenea, în Senat, ține conferințe despre pericolul reprezentat de antenele 5G și crede că epidemia de coronavirus este “primul mare experiment global”, pentru ca “cineva” să afle care dintre oameni e util și care nu!

Amuzantul domn deputat Solomon, de la PSD: urla din șaormerie, către prietenii din stradă, ironii despre purtatul măștii de protecție

Cei doi moldoveni ajunși în Parlamentul României au devenit celebri pe 7 iulie, în acest an, când, după o noapte grea, au apărut într-o șaormerie din Centrul Vechi al Bucureștiului. În fast-food a intrat Adrian Solomon, transpirat, excitat și fără mască, în timp ce restul grupului de cheflii îl aștepta afară.

- Advertisement -

Deputatul PSD a început să urle către prietenii săi, rămași în stradă, ironii la adresa regulilor de prevenire a răspândirii virusului. Casierul, un băiat dintr-o țară asiatică venit să muncească în România, i-a atras atenția, pe un ton civilizat, să-și pună masca.

Atât i-a trebuit grobianului, care s-a dezlănțuit într-un festival de amenințări și înjurături mai întâi la adresa angajatului, apoi la cea a paznicilor și a polițiștilor sosiți la fața locului. Solomon a făcut caz de funcția lui de deputat, arătându-le celorlalți că el e prea șmecher ca să poarte mască și că o să aibă grijă să sufere toți că l-au deranjat.

Solomon către polițiști: “Bă, nu vă cunoașteți locul în ierarhie! O să vorbesc eu cu Coarnă să aibă grijă de voi!

În discuție a intervenit, la un moment dat, și prietenul Stativă, tot deputat PSD și tot din Vaslui. Amândoi au făcut un circ absolut penibil, ajungând să le strige polițiștilor, nici mai mult, nici mai puțin, că ei le plătesc salariile! “Bă, nu vă cunoașteți locul în ierarhie!” și “O să vorbesc eu cu Coarnă (n.r. – șeful sindicatului polițiștilor, între timp trecut cu acte la PSD și candidat la Camera Deputaților din partea acestui partid) să aibă grijă de voi!”, i-a amenințat primitivul Solomon pe polițiștii ajunși la fața locului.

- Advertisement -

A doua zi, neștiind că fusese înregistrat de camerele de supraveghere, Adrian Solomon s-a dovedit și incapabil să-și asume răspunderea pentru faptele sale. El a mințit, afirmând că poliția a făcut un abuz și că purta mască de protecție!

Cât rău pot face niște primitivi în Parlamentul României?

Până să ajungă cunoscut în toată România pentru golăniile de care e în stare, Adrian Solomon arătase că are potențial în Parlament. În calitate de președinte al Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților, el a introdus un amendament într-un proiect de lege prin care elimina educația sexuală din școli ca materie obligatorie.

Deputații i-au schimbat numele în “educație sanitară” și au decis că e nevoie de acordul expres al părinților pentru această materie. Spre stupefacția tuturor, s-a constatat că Solomon și colegii săi din PSD înțeleseseră că în aceste ore de educație sexuală tinerii sunt învățați să facă sex! În realitate, materia prevede informarea adolescenților despre anatomia și transformările care apar în corpul lor odată cu pubertatea, cum trebuie să se protejeze de boli, cum să-și mențină igiena intimă și cum să se protejeze de eventuale sarcini nedorite când decis să-și înceapă viața sexuală.

Când a fost întrebat despre amendamentele aduse legii, Adrian Solomon a reacționat aproape ca la șaormerie: “Dreptul meu la inițiativă nu mi-l ia nimeni. Eu însumi sunt cel care am hotărât să depun acest amendament. Care-i problema voastră? E treaba mea cu cine mă consult! În România, și Codul Civil și alte legi ne vorbesc despre obligația părintelui de a-și educa copilul și de a-l întreține și de a oferi o bună educație și instrucție până împlinește 18 ani și, dacă rămâne în sistemul de învățământ, până la 26 de ani. Dacă această obligație există, dreptul de a decide cum arată acea educație a copilului trebuie să rămână tot al părintelui, nu al unor indivizi care vor să smintească națiunea asta!“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -