Românii și bulgarii – popoarele cu cel mai mare procent de analfabeți funcționali din Europa – sunt pe primele locuri în privința credinței în teorii ale conspirației legate de Covid, relevă un sondaj de opinie făcut în 10 state UE la comanda Globesec și citat de Aktual24.ro.
Sondajul s-a efectuat în luna martie 2021 și a relevat că românii sunt în proporție de 42 la sută convinși că pandemia a fost pusă la cale de forțe ascunse sau elite mondiale care caută să controleze populațiile. În Europa Centrală, suntem depășiți doar de bulgari, care au aceeași părere în proporție de 45%! În schimb, suntem foarte departe de media Europei Centrale și de Est, care e de numai 28%.
Procentajul mediu de 28% este foarte aproape de cel pe care toate studiile îl dau în privința proporției din populație dispusă, la modul general, să creadă în teorii ale conspirației. În medie, se știe că aproximativ 30% din oameni sunt înclinați să vadă conspirații în diverse domenii (de la extratereștri la guverne, corporații, organizații oculte sau forțe supranaturale).
În această paletă, la un capăt se află Austria, cu doar 10% din populație dispusă să creadă că Oculta a adus pandemia ca să ne cipeze, iar la celălalt capăt – România și Bulgaria.
La sondaj au luat parte locuitori din Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Ungaria și Slovacia – în total, 10 țări.
Tot pe primul loc sunt românii și la bănuiala că Guvernul a măsluit numărul real de morți, “umflându-l” în scopuri nu foarte clare. 47% din populație crede că au murit mai puțini oameni de Covid decât s-a raportat, față de 42% de aceeași părere anul trecut.
Culmea e că realitatea e chiar pe dos. După dezvăluirile fostului ministru Vlad Voiculescu, de la Sănătate, în ultimele săptămâni s-au adăugat treptat încă 2.000 de decese înregistrate anul trecut din cauza Covid și neraportate la momentul respectiv. Cifra totală a deceselor Covid neraportate ar fi de 5-7.000.
În România, PSD și propaganda rusească au dus o campanie conspiraționistă neobosită. „Vedete” confecționate și ventilate la televiziunile oligarhilor, precum și pe internet, au împânzit spațiul public cu mesaje violente, agresive și panicarde.
Avocata Diana Șoșoacă, până anul trecut simpatizantă a opoziției, susținătoare a justiției și critică a BOR, este una din persoanele care, după ce s-au reprofilat rapid, au fost împinse în față de un eficient aparat de propagandă.
Acum a devenit susținătoare a aripii conservatoare din BOR, contestă pandemia și îndeamnă oamenii să nu se vaccineze, spunându-le tot felul de enormități.
Astă-toamnă, înaintea alegerilor, Șoșoacă țipa pe străzi că Iohannis va trimite armata să ne ia din case pentru a ne imuniza cu forța. Antologic rămâne momentul din martie, când și-a anunțat susținătorii, la un miting în Piața Victoriei, că Franța a renunțat total la restricții exact în ziua când Macron instituia o carantină foarte dură pentru încă o lună.
Între timp, Șoșoacă și-a schimbat de zeci de ori discursul, în funcție de împrejurări, dar fanii de pe Facebook continuă să o creadă.
Suntem fruncea ! Mulțumim din inima Partidului !
NU DEGEABA suntem, noi și vecinii-proximi de la Sud, (în) COADA Europei-Unite!!!!!
Mereu amintim deee… CELEBRA linie-de-graniță a lui Huntington, care DELIMITEAZĂ (!) , pe harta CULTURALĂ/SPIRITUALĂ a Europei, Vestul catolic-și-protestant de Estul ortodox!!!!!!!!