vineri, octombrie 11, 2024
AcasăNewsRevoltă împotriva “monitorizării torturii din spitale” - acțiunea imbecilă inițiată de Avocata...

Revoltă împotriva “monitorizării torturii din spitale” – acțiunea imbecilă inițiată de Avocata Poporului PSD. “În curând, și școlile vor fi asimilate cu unități de detenție!”

-

Ordinul privind „monitorizarea torturii”, prin care Avocatul Poporului, Renate Weber, asimilează spitalele destinate tratării pacienților cu Covid-19 unor instituții de detenție, a stârnit furie și revoltă printre medici.

Pentru a sprijini narativul PSD privind comportamentul abuziv al statului, care i-ar obliga inutil pe bolnavii de coronavirus să stea în spital, Renate Weber – omul de paie al lui Tăriceanu – a declanșat asaltul asupra spitalelor. Agresiunea n-a rămas fără răspuns.

Revoltă împotriva “ordinului de monitorizare a torturii” emis de Renate Weber pentru spitale. În logica PSD, și școlile sunt unități de detenție!

Doctorul Emilian Imbri, managerul Spitalului de boli infecțioase Victor Babeș, din București, a declarat miercuri, pentru Digi24, că n-are de gând să dea curs cererilor aberante ale Avocatului Poporului: „Indiferent ce se întâmplă cu viitorul meu, eu ca manager nu accept această formă de monitorizare și voi face apel la Justiție!“.

Renate Weber a plecat de la teoria PSD potrivit căreia oamenii sunt abuzați în spitale degeaba, pentru că unii dintre ei sunt internați pentru că sunt infectați cu Covid-19, dar nu au simptome sau prezintă forme ușoare. Spitalele care tratează pacienții bolnavi de coronavirus și spitalele-suport au primit notificări prin care sunt atenționate că sunt monitorizate “prin mecanismul național de prevenție a torturii!”. Unitățile medicale sunt somate să afișeze la loc vizibil pliante în care oamenii sunt informați că spitalul este urmărit prin mecanismul național de monitorizare a torturii. Avocatul Poporului a cerut să primească documente despre numărul bolnavilor, datele fiecăruia dintre ei și modul în care decurge tratamentul. Se încalcă astfel confidențialitatea informațiilor despre pacienți.

- Advertisement -

Se lansează fake news privind “plata rudelor pentru ca decedații să fie declarați morți de Covi”. Imediat, se autosesizează “Avocatul Poporului PSD”

Acțiunea, care a stârnit furie și indignare printre medici, folosește narativelor comune ale PSD și ale Rusiei. Pentru a genera confuzie și haos în societate, se vehiculează povești despre oameni reținuți abuziv în spitale, fără să fie bolnavi, și teorii despre persoane care ar fi decedat din alte motive, iar medicii le oferă bani familiilor ca să “accepte” să fie declarați morți din cauza Covid-19.
Până acum, toate aceste povești n-au putut fi demostrate. Încercările făcute de Ziaristii.com de a descoperi măcar un singur caz de rude plătite să declare că pacientul a murit de Covid au eșuat.

Toți cei care au pretins inițial acest lucru, pe Facebook, s-au “evaporat” când au fost contactați de reporter. Unii n-au mai răspuns, alții au afirmat că, de fapt, auziseră povestea și nu li s-a întâmplat lor, iar alții – că persoana care le-a făcut “dezvăluirea” nu vrea să își facă publică identitatea.

Doctorul Emilian Imbri a luat-o peste picior pe “Avocata Poporului PSD”: „Să înțeleagă doamna Renate Weber că, la fel ca și spitalele, în curând școlile vor putea fi asimilate cu unități de detenție cu program redus. Pentru că și acolo elevii sunt obligați să stea câteva ore și se consideră că sunt torturați, datorită – să spunem – excesului de zel al profesorilor.

- Advertisement -

Am făcut o glumă, ca să înțeleagă lumea de ce nu suntem de acord cu acest mod de a privi lucrurile și că, indiferent cum ar interpreta cineva, «tortura» înseamnă «orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferință puternice». Este luat din convenția la care face referire Avocatul Poporului“.

„Să trimită întâi în spital o listă cu manevrele medicale care pot fi asimilate cu tortura! Așa cum s-a interpretat că spitalele sunt locuri de detenție, se interpretează că injecția ca fiind tortură“

Condescendent cu această tentativă de manipulare, managerul Spitalului Victor Babeș a făcut apel la politruca instalată de PSD-ALDE ca Avocat al Poporului: „Deci, o rog pe doamna Renate Weber să admită că domnișoara care a întocmit acest act, și l-a trimis spre spitale, a făcut o mică confuzie și o mică eroare care decredibilizează în continuare spitalele și pe cei care lucrează în spitale. O rog, dacă nu dorește să renunțe la această exprimare, să trimită întâi în spital o listă cu manevrele medicale care pot fi asimilate cu tortura. De ce? Pentru că în momentul în care începi să monitorizezi tortura, ce se poate întâmpla? Se poate interpreta, așa cum s-a interpretat că spitalele sunt locuri de detenție, să se interpreteze faptul că i se face o injecție unui pacient, ca fiind tortură!“.

PSD a depășit de multă vreme linia roșie în pandemia de Covid-19. Pentru că nu au existat prea multe victime, partidul a susținut teoria conspiraționistă potrivit căreia, de fapt, virusul nu există și măsurile au fost inutile. Marcel Ciolacu și Victor Ponta au instigat public la nerespectarea măsurilor de protecție, dându-și ostentativ masca jos de la gură în plenul Parlamentului.
Acum, Avocatul Poporului – care a contestat la CCR și declararea stării de urgență – insistă că spitalele sunt suspecte că practică tortura.

„Intră omul la internare și vede că «acest spital este monitorizat privind prevenirea torturii»“

Emilian Imbri a arătat cât de aberant este ordinul primite: „Noi vrem să știm foarte clar, din momentul în care vom fi monitorizați, mergând pe această linie, dar eu vă spun foarte ferm că, indiferent ce se întâmplă cu viitorul meu, eu, ca manager, nu accept această formă de monitorizare și voi face apel la Justiție. Accept monitorizarea privind respectarea drepturilor pacientului, dar în niciun caz într-un spital nu o să apară pe pereți, când intră omul la internare și se uită și vede că «acest spital este monitorizat privind prevenirea torturii» și că scopul monitorizării este «consolidarea protecției pacienților împotriva torturii și pedepselor și a tratamentelor inumane sau degradante și a exercitării fără discriminare a drepturilor». Îmi pare foarte rău, dar nu voi da curs acestei cereri și trebuie să cer – și insist – ca acești termeni să fie schimbați. Atât!“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Dezastru în campania Firea-Covid-19! Din 500 de oameni anunțați, au venit vreo 10! Se testează PSD-iștii, nu bucureștenii!

Moartea misterioasă a lui Costin Mărculescu, actorul vulgar cu legături dubioase. Era falit și plin de datorii, îl căutau recuperatorii

MAFIA PRIMARULUI BĂLUȚĂ. Șef al Poliției Locale din Sectorul 4, la piscina liderului unui clan interlop. Polițistul este fiul șefului ADP Sector 4 și al subprefectei Capitalei

3 COMENTARII

  1. Daca te duci la stomatog te frezeaza, te raboteaza, mai scoate o radacina…aia nu e tortura?? A, nu era pe lista lui Tariceanu care are proteza!
    Tanti Weber, te rog frumos dute…fac vea util, dar lasa/ne!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -