Putin le promite generalilor fonduri nelimitate și arme noi ca să câștige războiul din Ucraina

2
940
Putin la întâlnirea anuală de bilanț cu generalii din Armata Rusiei. Între participanți - și Patriarhul Kiril. FOTO: Reuters

Liderul rus Vladimir Putin le-a promis generalilor din Armată, într-un discurs ținut la Moscova, că vor primi tot ceea ce au nevoie, indiferent de costuri, pentru a putea cuceri Ucraina, relatează Reuters. Dictatorul a pretins că NATO și-ar fi folosit la maximum capacitățile împotriva Rusiei.

Cel puțin ultima afirmație este de-a dreptul caraghioasă. Rușii pretind încă de la început că nu armata ucraineană, ci forțele NATO luptă în Ucraina. Acest discurs a stârnit mare confuzie chiar printre militarii ruși ajunși pe front, cărora li se spusese că vor înfrunta trupe americane, britanice și poloneze, dar când au ajuns în linia întâi n-au găsit decât ucraineni deosebit de înverșunați. Dincolo de acest amănunt, experți militari occidentali au estimat, urmărind la lucru forțele armate rusești, că într-o confruntare directă convențională forțele NATO ar avea într-adevăr nevoie de numai câteva zile pentru a obține o supremație aeriană totală, moment din care trupele terestre ale Moscovei ar fi condamnate la exterminare fără putință de scăpare. Decalajul tehnologic și de pregătire între armata rusă și cele occidentale este uriaș.

Acum, Putin le transmite generalilor săi că trebuie să se bazeze pe experiența căpătată în războiul civil din Siria și în cele 10 luni de „operațiune militară specială” în Ucraina pentru a obține victoria.

Din partea Guvernului de la Moscova, Armata va avea tot concursul, dă asigurări președintele Rusiei. Nu există limite financiare în cazul armatei și Kremlinul va oferi orice e nevoie în materie de echipamente, a adăugat Putin.

Promisiunile sunt cu greu acoperite de realitate însă. Rusia n-a avut suficiente resurse pentru a-i echipa, adăposti și hrăni nici măcar pe toți cei 300.000 de bărbați mobilizați în septembrie-octombrie. Există mărturii cutremurătoare de pe front, din partea soldaților ruși, cu privire la lipsa aprovizionării cu alimente, apă și diverse materiale. Rația standard pentru soldații ruși, care oricum e inferioară caloric celei pe care o are, de exemplu, un soldat american, este furată de ofițeri și ajunge la vânzare în piețe, în loc să le fie distribuită militarilor din prima linie.

În timp ce trupelor rusești le lipsesc aceste condiții elementare, Putin își anunță generalii că racheta balistică intercontinentală Sarmat, mai cunoscută sub numele de Satan II, va fi gata pentru utilizare în curând. Satan II este prezentată de Moscova drept o armă imbatabilă, o rachetă capabilă să lovească orașele americane fără a putea fi interceptată de vreun sistem antiaerian.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

* „În realitate, frontiera noastră de vest e un șvaițer. Breșele din ea au crescut monstruos în 2022.“ Adevărul șocant despre imigrația ilegală prin România, într-o investigație „Captura”: Austria are dreptate!

* Restaurație totală: PSD-ista care vedea „coarnele diavolului” la protestele #Rezist, numită de Ciucă șefă la Directoratul Național de Securitate Cibernetică!

* Jaf pe banii PNRR: nașa PSD-istului Alfred Simonis și verișoara ei câștigă contracte în serie, pentru „consultanță IT” de „digitalizare a instituțiilor”. 40 de contracte de peste 500.000 de euro doar în 2022!

* VIDEO. Ministrul Daea jignește grav un ziarist, iar PSD și Ciucă îl țin în brațe pe grobian! „Nu prea e bine, la mărimea pe care o aveţi, să luaţi un kilogram de jumări. Vă ajunge 100 de grame” / „Nu vă fac gras, vă fac cum sunteți”

* Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

* Cele trei decizii eronate prin care, spun francezii, arbitrul polonez le-ar fi „furat” titlul mondial. „L’Equipe” i-a dat nota 2 lui Marciniak

2 COMENTARII

  1. Un idiot care este rupt total de realitate. Si mai idioti sunt cei care accepta acest criminal sa conduca o tara si destine. Rusia nu este pe acelasi calapod cu Coreea de Nord. Cand lumea va izola total aceste animale vom avea o sansa sa stam linistiti o perioada ca de la rusi sau nord-coreeni nu poate veni nimic bun, nu sunt in stare sa-si rastoarne dictatorii si sa isi valorifice dreptul la civilizatie, viata, normalitate. Din pacate si noi romanii suntem intr-o semi-forma a orcilor, ca si noi acceptam televiziuni de cacat manipulatoare, politicieni hoti si corupti care isi dau legi sa scape, delapidatori in banul public, doctori cu diplome false, curve si rude in functii publice. Romania este al mai prost neam din Europa cata vreme permite asa ceva si nu trebuie sa fie nicio rusine, este pura realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.