Prima poziție vehementă împotriva așa-zisei „operațiuni speciale” de „pacificare” și „denazificare” a Ucrainei, lansată de tiranul Vladimir Putin pe 24 februarie, îi aparține lui Serghei Mitrohin, deputat în Duma de Stat a Rusiei, reprezentând capitala Moscova.
Autor a zeci de articole în publicații științifice ruse și străine, Serghei Mitrohin (58 de ani) i-a informat pe colegii săi din Parlament, în cadrul unei ședințe, că toți cei care sprijină invazia Kremlinului în statul vecin vor regreta amarnic la final.
Videoclipul a fost publicat de Anton Gherașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne de la Kiev (Denis Monastirski), și preluat de site-ul Obozrevatel.com.
Serghei Mitrohin: „Va trece foarte puțin timp până când toți cei care astăzi susțin ceea ce se întâmplă în Ucraina, ca urmare a așa-zisei «operațiuni militare speciale», vor regreta amarnic. Pentru că această «operațiune specială» va lua de sute de ori și poate de mii de ori mai multe vieți umane decât acele victime care au apărut acolo în 8 ani – și au fost victime de ambele părți”.
VIDEO: Discursul-surpriză al deputatului Serghei Mitrohin
„A fost ascunsă susținerea separatiștilor din estul Ucrainei. Din partea statului nostru există o tăcere”
Născut la Moscova, deputatul Mitrohin lovește puternic în conducerea actuală a Federației Ruse, făcând-o vinovată pentru susținerea mascată a presupușilor separatiști din estul Ucrainei (regiunile Donețk și Lugansk). „A fost ascunsă susținerea separatiștilor din estul Ucrainei. Din partea statului nostru există o tăcere. Prin urmare, despre cine spune adevărul acolo, despre cine este de vină, ne vom da seama după mult timp”, a spus Mitrohin.
La începutul lunii trecute, așa cum site-ul Ziaristii.com a anunțat, senatoarea rusă Liudmila Narusova (70 de ani), fostă cândva în anturajul lui Putin în calitate de consilier personal, a avertizat că țara ei se află pe marginea prăpastiei. S-a referit atunci la pierderile suferite de armata rusă pe frontul din Ucraina: „Dintr-o companie de 100 de oameni, doar 4 au supraviețuit”.
Previziunile acesteia s-au adeverit. Sceleratul Putin și generalii lui s-au văzut nevoiți să-și retragă de curând trupele din regiunea Kiev, unde au suferit o înfrângere istorică, și să le mobilizeze în zona Donbass.
Potrivit părții ucrainene, pierderile totale în luptă ale Federației Ruse timp de o lună și jumătate (din 24 februarie până în 10 aprilie 2022) s-au ridicat la aproximativ 19.300 de persoane. Forțele lui Zelenski au distrus peste 1.900 de vehicule blindate, 722 de tancuri, 154 de avioane și 137 de elicoptere.
[…] * Primul deputat rus care-l înfruntă pe Putin: „Toți susținătorii așa-zisei «operațiuni mili… […]