Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat joi că țara sa “va rezista până la ultimul om” în fața invaziei Rusiei – un scenariu pe care întreaga lume îl consideră din ce în ce mai posibil. Șeful statului ucrainean a decretat deja mobilizarea rezerviștilor, în condițiile în care Putin a masat în Crimeea și la granițele de est ale Ucrainei 100-150.000 de soldați și cantități enorme de tehnică de luptă.
Rusia „caută un motiv” pentru a invada Ucraina, estimează experți ucraineni. În acest timp, Josep Borrell, șeful diplomației UE, spune că din partea Rusiei are loc „cea mai masivă desfășurare la care am asistat vreodată“.
Televiziunea de stat rusă își pregătește deja telespectatorii de război difuzând imagini trucate sau vechi de 5-6 ani pe care le prezintă ca fiind de acum, din Kiev sau Lvov, cu tehnică de luptă NATO descărcată în Ucraina.
Președintele de la Kiev a avertizat: “Vrea Ucraina război? Nu! Este gata pentru asta? Da! Principiul nostru este simplu. Ucraina nu începe niciodată un război, dar Ucraina rezistă până la ultimul om”.
Antony Blinken, secretar de stat al SUA, declarase acum câteva zile: “Vedem acum cea mai mare concentrare de forțe rusești la frontierele Ucrainei începând din 2014”. Atunci a avut loc invazia Crimeei și a Estului Ucrainei, unde „omuleții verzi” ai rușilor, soldați care-și dăduseră jos însemnele de pe uniforme, au început războiul cu trupele ucrainene alături de milițiile separatiste din Donbass.
Joe Biden, președintele SUA, i-a atras deja atenția lui Putin, într-o convorbire, că e vorba de “angajamentul neclintit al SUA față de suveranitatea Ucrainei și integritatea ei teritorială”.
Experții în politică externă și observatorii situației din Rusia spun că regimul dictatorului Putin, strâns cu ușa în interior de criza Navalnâi, problemele economice și sociale care se acumulează, caută o supapă de defulare. Un război e privit de Kremlin ca o modalitate de a strânge națiunea în jurul președintelui și de a face oamenii să treacă peste dificultățile și nemulțumirile de zi cu zi.
Credem (SINCER!) că DE ACEASTĂ DATĂ (!), RUSKOILOR-IMPERIALIȘTI ai SATRAPULUI-FASCIST Vladimir Putin… NU LE VA FI (LA FEL de) UȘOR să FURE (!!!!) NOI HĂLCI din statul INDEPENDENT Ucraina!!!!!