Acasă Lumea America Porto Rico, la un pas de a deveni al 51-lea stat american

Porto Rico, la un pas de a deveni al 51-lea stat american

Noul guvernator al arhipelagului Porto Rico spune că Congresul Statelor Unite este „obligat moral” să acționeze rapid pentru a acorda statalitate teritoriului, după ce locuitorii acestuia au votat pentru a fi al 51-lea stat al SUA, relatează Business Insider.

Camera Reprezentanților – Camera inferioară a Congresului american – ar trebui să introducă o lege în acest sens până la jumătatea lunii martie, a declarat guvernatorul Pedro Pierluisi într-un interviu acordat Axios.

„Anticipez că va exista un sprijin considerabil pentru o lege privind statalitatea în Congres”, a precizat acesta.

Pierluisi a fost ales guvernator al teritoriului asociat Statelor Unite în alegerile din noiembrie 2020 și a depus jurământul în ianuarie 2021. Principala promisiune electorală a acestuia a fost că va obține încorporarea teritorului în cadrul SUA, potrivit Associated Press.

Referendumul pentru statalitate a trecut la limită: 52% din alegătorii portoricani au votat în favoarea sa.

Pierluisi a declarat pentru Axios că statalitatea reprezintă cea mai bună cale pentru ca rezidenții teritoriului să beneficieze de tratament egal cu americanii din cele 50 de state actuale ale SUA.

„Avem nevoie de o schimbare majoră în Porto Rico. Și o astfel de schimbare ar fi să primim tratament egal în ceea ce privește programe federale cheie”, a declarat acesta. El a dat exemplu Medicaid, programul federal de asistență medicală pentru persoanele cu venituri scăzute.

Porto Rico e o insulă mai apropiată de coasta Americii de Sud decât de cea a Floridei (SUA)

Deși locuitorii din Porto Rico au cetățenie americană, aceștia nu pot vota în alegerile prezidențiale din SUA și nu au reprezentanți cu puteri depline de vot în Congres.

Înainte de a deveni guvernator, Pierluisi a fost Comisarul Rezident al teritoriului în Congresul SUA timp de 8 ani, o funcție care i-a permis să voteze în comisiile din care a făcut parte, dar nu și asupra proiectelor de lege.

„Statele Unite ar putea fi extinse prin primirea Porto Rico în uniune. Asta va arăta lumii că SUA îmbrățișează diversitatea, fiindcă acesta ar fi cu adevărat un stat hispanic în întregimea sa”, a mai afirmat Pierluisi.

Susținătorii acțiunii afirmă că președintele Joe Biden este în favoarea ideii, la fel ca Senatul și Camera Reprezentanților controlate de democrați, ceea ce face mai probabilă acordarea statalității, despre care s-a mai discutat în trecut.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

3 COMENTARII

  1. Au mai fost (DESTLE de) astfel deee… TENTATIVE (!): când doreau portoricanii… nu acceptau americanii, când ar fi vrut cei din S.U.A…. se răzgândeau insularii!

    Avem noi „o vorbăăă”…, a(i)ci(lea), „pe-Dâmbovița”:

    „Când… fu-Tache,/
    Nu fu-Tică…/

    Când fu-Tică,/
    Nu fu-Tache…/

    Când fu-Tache și fu-Tică,
    Nu fuuu… deschis
    Laaa… (prăvălia) „Găurica”! „

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările