Acasă Lumea Operațiunea "Martirul Soleimani" a fost un fâs. Iranul a atacat cu rachete...

Operațiunea „Martirul Soleimani” a fost un fâs. Iranul a atacat cu rachete două baze americane din Irak. Bilanțul: zero victime

Iranul a lansat, în noaptea de marţi spre miercuri, mai multe rachete asupra a două baze militare americane din Irak, la aproape 5 zile după ce o rachetă americană l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani. Au fost atacate bazele militare Al-Assad şi Erbil, în care se află militari ai SUA, dar și ai aliaților săi din coaliția internațională împotriva terorismului.

„La 7 ianuarie, în jurul orelor 17.30 (19.00 – ora României), Iranul a tras mai mult de 10 rachete balistice contra forţelor militare americane şi ale coaliţiei din Irak. Este clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei la Al-Assad şi Erbil”, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării, Jonathan Hoffman, într-un comunicat.

Bilanțul victimelor e prezentat total diferit de cele două tabere. Iranienii spun că au omorât „cel puțin 80 de teroriști americani”, în vreme ce Washington-ul dă asigurări că nu există nicio victimă.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri dimineață că „cel puţin 80 de terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Iran asupra unor ţinte americane din Irak. Televiziunea regimului de la Teheran susține că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată. De asemenea, pretinde că elicoptere și instalații militare americane şi au fost „grav avariate”.

Armata irakiană plusează, anunțând că au fost lansate nu 15, ci 22 de rachete asupra celor două baze militare americane. 17 rachete au lovit baza Al-Assad (dintre care două nu au explodat), iar alte 5 au avut ca țintă baza Erbil.

Președintelui american Donald Trump a avut o primă comunicare pe Twitter, în timpul nopții: „Totul e bine! Rachete lansate din Iran asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea pierderilor şi a pagubelor are loc chiar acum. Până acum, totul e bine! Avem cea mai puternică şi bine echipată armată din lume, de departe! Voi face o declaraţie mâine dimineaţă”.

Lipsa victimelor americane a fost confirmată dimineața. Și Canada, și Marea Britanie au anunțat că toți militarii lor din Irak sunt teferi. De asemenea, armata irakiană a comunicat că nici un militar al său nu a murit în urma atacurilor iraniene.

Un oficial militar american a declarat pentru USA Today că trupele americane din cele două baze au avut informații din timp despre iminentele atacuri iraniene, astfel că trupele s-au putut pune la adăpost. Potrivit oficialului, care a vorbit sub anonimat, estimările inițiale arată că nu există victime umane, însă au fost avariate facilități ale trupelor din baza Al-Assad. „Sistemul de avertizare a funcționat”, a declarat oficialul din Pentagon.

Numele de cod al atacului militar iranian a fost „Operațiunea «Martirul Qassem Soleimani»”, potrivit unui analist al think-tank-ului american RAND Corporation.

Rachetele Shahab 3 pot ajunge în România

Televiziunea de stat de la Teheran, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a menționat că Iranul are în vedere 100 de ţinte în regiune, dacă SUA recurge la represalii. Armata iraniană e dotată cu șase tipuri de rachete balistice, dintre care Shahab 3 este generația cea mai avansată și cu cea mai mare rază de acțiune (2.000 km).

Teoretic, rachetele Shahab 3 ale trupelor iraniene pot ajunge și în Europa. În raza lor de acțiune intră țări precum România, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Grecia și Turcia.

Dezvoltarea rachetelor Shahab 3 e unul dintre motivele pentru care SUA au amplasat în Europa – inclusiv în România, la Deveselu (județul Olt) – un scut anti-rachetă a cărui menire e protecția aliaților împotriva rachetelor balistice iraniene cu rază lungă de acțiune. Scutul de la Deveselu se află în operarea NATO.

loading...

7 COMENTARII

  1. In ciuda propagandei belicoase pe care o face, regimul criminal de la Teheran nu este sinucigas. Stie foarte bine ca un razboi cu America nu numai ca nu poate fi castigat, dar cu siguranta va duce la caderea regimului. Au vazut ce s-a intamplat in Iraq, Libia, Tunisia, Egipt…

    Moarte lui Suleimani, sau cum l-o chema, nu a fost acea tragedie nationala pe care regimul de la Teheran vrea s-o proiecteze. Dintre politicenii care plangeau si isi smulgeau parul din cap, multi il urau sau chiar ii doreau moartea. Faptul ca Americanii au stiut exact unde s-a aflat Suleimani la ora „X” este o dovada clara ca cineva din grupul lui Suleimani a furnizat informatia.

    Replica slaba iranienilor era de asteptat, trebuiau sa faca ceva ca sa calmeze masele infierbantate tot de catre ei, dar in asa masura incat sa nu-i supere prea tare pe americani, mai ales ca au un presedinte imprevizibil. Replica a fost de fapt mult mai slaba decat se asteptau generalii americani (informatie confirmata acum cateva ore). Mai mult iraqienii i-au prevenit pe americani in legatura cu riposta iraniana. Oare de unde o fi avut iraqienii informatia in legatura cu locul in care va avea atacul daca nu chiar de la iranieni. Totul a fost doar un show ca sa fie toata lumea multumita. Mai putin Suleimani, dar asta e, nu poti sa salvezi pe toata lumea.

    Asa ca americanii au scapat de un general care organiza atacuri impotriva americanilor din zona, regimul de la Teheran a scapat de un pesonaj incomod care incepuse sa aiba prea mare popularitate si putere, regimul si-a consolidat simpatia printre conservatorii iranieni, nebunii aia care au iesit in strada s-au dus fericiti la culcare ca regimul i-a razbunat… End of story. Trecem la ale noastre. Apropo, ce parere aveti despre Tudose care s-a reintors in PSD cu coada intre picioare dupa ce a sters pe jos cu el vreun an de zile? Doamne-Dumnezeule cate lichele poata sa aiba Romania!

  2. Să fim serioşi! Disproporţia dintre un stat superdezvoltat şi bine înarmat cu tehnică militară de înaltă performanţă ca USA şi un Iran tribal aflat în secolul al XV-lea care se joacă dea războiul cu nişte rachete este evidentă. Cu toate comentariile pro şi contra a acestui eveniment un lucru este sigur, USA şi-a atins scopul în lupta antiteroristă cu Iranul şi la pus la punct. Restul poveşti de de popă beat spuse de tot felul de neaveniţi care vreau să-şi dea importanţa unei babe cufurite.

    • Nu stiu daca USA si-a atins scopul. Locul lui Suleimani a fost luat de un alt general care va face exact acelasi lucru. In plus prezenta americanilor in zona nu are nicio legatura directa cu Iranul, sunt acolo pentru a stabiliza Iracul si Siria.

    • Asta era de banuit. Ca si Ceausescu strangea zeci de mii la mitinguri de ziceai ca romanii mureau de dragul lui. Totul e propaganda. Majoritatea iranienilor sunt impotriva regimului.

  3. Da, iranienii au spus ca ”Marele Satan” ar trebui sa stea linistit si sa nu riposteze, ca atacul are loc din pozitia de ”auto-aparare”, aspect sustinut de articol 51 din Carta ONU, adica era previzibil si explicabil ce fac ei. Pe de alta parte, a doua zi dupa racheta americanilor si moartea lui soleimani, printr-un reprezentant al Elvetiei in Iran, Sua ar fi transmis ca riposta Iranului sa fie ”proportionala”. Acuma, ramane sa vedem ce inteleg iranienii prin termenul ”proportional”. Din cate spunea acum putin timp dl. Cristian Diaconescu, probabil in acest moment sunt inrosite la maximum firele telefoanelor spre si dinspre Sua, Iran, UE, Rusia, China, Israel, Arabia Saudita, adica pe undeva cei implicati oficial si neoficial in acest eveniment. Cred ca e posibil ca acum sa fie mai multa dispozitie spre negociere, insa pozitiile par a fi ireconciliabile : ce vor iranienii, nu vrea Sua.

  4. Cei „80 de morți” erau pentru urechile iranienilor – care nu au acces la alte surse de informare decât cele naționale. Dar, cum am mai spus, se pare că Iranul cere expres niște represalii serioase – și, probabil, le va primi. Cred că, în tâmpenia lor islamistă, conducătorii țării și-o fac cu mâna lor, după principiul: „Ce-și face omul cu mâna lui e lucru manual”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings