duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLumeaEuropaOccidentul schimbă placa! Franța expulzează antisemiții, Germania le face dosare penale

Occidentul schimbă placa! Franța expulzează antisemiții, Germania le face dosare penale

-

Franța anunță că persoanele care comit acte de antisemitism vor fi expulzate din țară, după manifestațiile violente și incidentele care i-au vizat pe evrei în ultimele zile. Germania, de asemenea, înștiințează că orice gest antisemit va fi sancționat cu dosar penal și interzice activitatea unei organizații palestiniene. Musulmani din numeroasa comunitate arabă și-au arătat deschis susținerea față de teroriștii Hamas care sâmbăta trecută au pătruns în Israel și au măcelărit la întâmplare oamei prinși pe stradă sau în propriile case – inclusiv bebeluși care ar fi fost decapitați.

Imediat după vestea atacului, pe rețelele de socializare au apărut nenumărați susținători ai Hamas – în principal arabi fugiți în Occident de sărăcia și opresiunea din propriile țări, pentru a susține acolo un discurs al urii față de patriile de adopție, față de civilizația occidentală și față de Israel.

Autoritățile franceze au anunțat că un barbat sirian vorbitor de limbă englez a încercat să intre în școala unei sinagogi din Paris. Când a fost oprit de paznici, a început să invoce bombele și să strige „Allahu Akbar!”. Asupra unui alt individ care se afla într-o mașină din fața unei sinagogi din Cannes a fost găsită o canistră cu gaz iritant.

Ambii au fost propuși spre deportare. Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a spus că a ordonat să fie expulzați toți indivizii fără cetățenie franceză care comit acte antisemite.
În aresturile din Franța se mai găsesc alte 20 de persoane care, începând de sâmbătă, au comis gesturi ori violențe antisemite în țară.

- Advertisement -

În Germania, cancelarul Olaf Scholz a declarat că orice persoană care glorifică Hamas ori crimele acestor teroriști sau arde steaguri israeliene va avea dosar penal. Afirmația a fost făcută joi, în Parlamentul de la Berlin.

Scholz a mai informat că grupul pro-palestinian Samidoun va fi interzis după ce membrii acestuia au ieșit sâmbătă pe străzi, în zona Neukölln din Berlin, pentru a sărbători zgomotos asasinatele comise de teroriștii Hamas. Membrii grupului Samidoun au împărțit dulciuri trecătorilor, invitându-i să se bucure împreună de uciderea evreilor. „Acest lucru este oribil, inuman. Nu vom sta cu mâinile în sân în fața urii și a incitării. Nu tolerăm antisemitismul”, a spus cancelarul.

Probleme serioase sunt și în Marea Britanie, unde copiii evrei sunt sfătuiți să-și ascundă identitatea religioasă când merg pe stradă, de teama unor atacuri ale musulmanilor.

- Advertisement -

Aceste evenimente, cumulate cu alte crize – cum ar fi explozia de violență din Suedia, provocată de bandele de imigranți –, au început să ridice mari semne de întrebare guvernelor europene.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Regimul Iohannis-PSD a capitulat în fața putinistei Șoșoacă: Zelenski a fost nevoit să-și anuleze discursul din Parlamentul României! Nicăieri, în lumea civilizată, nu i s-a mai întâmplat așa ceva

VIDEO. George Simion devine agresiv când e întrebat „de ce ține cu rușii”

* De ce nu-i mai ajung lui Ciolacu nici măcar cele mai mari încasări din istoria României: cheltuielile statului PSD-PNL cresc în acest an la 39% din PIB!

* În timp ce anunța austeritate, Ciolacu dădea pe furiș aproape tot fondul de rezervă al Guvernului ca să majoreze pensiile speciale la Ministerul de Interne!

Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

Abuz grav al lui Ciolacu: a promis că „taxa pe zahăr” se va întoarce la Coca-Cola, sub formă de ajutor de stat! „Ce a primit la schimb?!”

Planul Rusiei de a destabiliza Europa printr-o nouă criză a refugiaților, după modelul celei siriene din 2015. De data asta, ținta sunt țările africane din Sahel

Urgia din Israel – al doilea război declanșat de alianța teroristă Rusia–Iran! Hamas și Hezbollah sunt uneltele regimului de la Teheran, susținătorul militar al Moscovei în Ucraina

Cumplita soartă a tinerei Shani Louk, nemțoaica venită să se distreze la festivalul din Israel: violată, ucisă, dezbrăcată și târâtă pe străzi de teroriștii Hamas

* VIDEO. Vedeta porno libaneză Mia Khalifa, stabilită în SUA, a fost concediată de Playboy „pentru comentariile dezgustătoare și reprobabile prin care a celebrat atacurile Hamas în Israel”

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Franta a facut o mare greseala ca a primit pe toti musulmanii din fostele colonii. Acum nu stie cum sa scape de ei pentru ca musulmanii, care ar fi cam 8% din populatie (nu stiu exact) nu reusesc sa se integreze. Dar nici nu vor. La musulmani in general filozofia este ca pentru toate lipsurile vinovati sint intotdeauna altii, niciodata ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -