joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNews"Nu mie a vrut să-mi facă rău, ci Simonei Halep!". Sportiva nu...

„Nu mie a vrut să-mi facă rău, ci Simonei Halep!”. Sportiva nu a participat la nunta întreruptă a verișoarei sale. Patronul terasei din Constanța explică situația de duminică seara

-

Nicolae Terzi, patronul terasei unde au descins, duminică seara, importante forțe de la Poliție, Jandarmerie, DSP, DSV și Protecția Consumatorilor, se jură că Simona Halep nu a călcat pe acolo de foarte mult timp. Nici duminică seara!

Descindere în forță la o nuntă bogată de armâni

Duminică seară, în jurul orei 20.30, o echipă de intervenție compusă din 28 de polițiști (inclusiv de la Circulație și de la Criminalistică!) și jandarmi, plus inspectori de la Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și Protecția Consumatorilor, a stopat participarea a mai mult de 50 de persoane la o nuntă armânească (machidonească), la cunoscutul local “Terasa Colonadelor”, din zona centrală (Poarta 2  Port) a Constanței.

Interesul presei locale a fost atras de faptul că mireasa este o verișoară a Simonei Halep. Așa s-a născut inevitabila întrebare: s-a numărat Simona printre invitații care au participat efectiv la evenimentul eșuat aproape din start?

Forțele de ordine au anunțat, încă de la începutul intervenției, că se află acolo în urma unei sesizări denunțătoare, primită la serviciul telefonic de urgență 112. Persoana care sunase, al cărei nume rămâne secret deocamdată, reclama nerespectarea regulilor de protecție sanitară, antiepidemică, instituite pe timpul Stării de Alertă.

- Advertisement -

Un amănunt important: denunțătorul ar fi menționat numele tenismenei Simona Halep ca fiind pe lista celor care confirmaseră participarea la nuntă.

În căutarea distanței de 2 metri între mese

Luni, reporterul Ziaristii.com a discutat pe larg, în exclusivitate, cu patronul Terasei Colonadelor, Nicolae Terzi. Versiunea acestuia diferă destul de mult de cea a autorităților.

Deși recunoaște că se anunțase prezența a peste 200 de nuntași (primise comandă pentru 220 de “tacâmuri”/”meniuri”), până în momentul intervenției polițiștilor nu apucaseră să vină mai mult de 50 de persoane. Probabil, și din cauza căldurii și a umidității aproape sufocante de la acea oră.

- Advertisement -

Ceilalți invitați așteptau, probabil, să se mai răcorească oleacă, pentru a-și face apariția. Așa se întâmplă, de obicei, în toiul verii, la astfel de petreceri. Bineînțeles că alți clienți, în afara nuntașilor, nu fuseseră primiți pe terasa care, ocupată chiar și la jumătate din capacitate, tot poate găzdui, lejer, vreo 500 de persoane.

Patronul Nicolae Terzi spune că polițiștii s-au apucat să măsoare „ochiometric” distanțele dintre mese. El susține că a supravegheat personal dispunerea acestora la chiar mai mult decât cei doi metri prevăzuți de lege ca distanță minimă. Până la urmă, se pare că s-a ajuns la o măsurare riguroasă și s-a constatat că între mese erau 2,10 metri.

Oricum, Poliția nu a mai permis intrarea altor nuntași pe terasă, evenimentul continuînd doar cu cei 50 de oameni care apucaseră să sosească – majoritatea, rude apropiate ale însurățeilor.

Convins că nu s-a produs nicio încălcare de normă legală, patronul terasei nu înțelege de ce a primit o amendă contravențională de câteva sute de lei, pentru lipsa unor avize suplimentare de care atunci a aflat. În plus, nu pricepe de ce se vorbește despre măsuri penale împotriva sa.

Terasa Colonadelor

Comunicatul IPJ Constanța

„Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20.00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanța.

Astfel, la fața locului s-au deplasat 28 de polițiști de ordine publică, investigarea criminalității economice, criminalistică și rutiera pentru efectuarea primelor verificări. S-a constantat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziționate cu respectarea distanței de 2 metri, iar numărul invitaților depășea 50 de persoane.

Totodată, reprezentanți din cadrul Direcției de Sănătate Publică și inspectori de la Protecția Consumatorului fac verificări de specialitate în ceea ce privește respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

La fața locului au sosit și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali.

În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.”

„Poate este vreun cunoscut ori chiar un apropiat de-al ei…”

Nicolae Terzi spue că, în ciuda unor speculații sau chiar informații apărute în presa constănțeană, preluate rapid și de mass-media națională, tenismena Simona Halep nu a venit la petrecere. Mai mult, ea nici măcar nu era anunțată ca participantă. Decizia tenismenei a fost luată din prudență, pentru a evita infectarea cu SARS-CoV-2. Ea a transmis regretul de a nu putea veni la nuntă, trimițând în schimb darul de nuntă, în cutie și în plic.

Simona nici nu s-ar fi aflat duminică în Constanța, ci în București sau undeva la munte, după cum i s-a comunicat lui Terzi de către rudele sportivei. Cu excepția Simonei, tot neamul Halep, inclusiv părinții sportivei, au fost prezenți la nuntă. Oricum, patronul de la “Colonade” se jură că el nu a văzut-o pe marea campioană, duminică seara, printre nuntași.

Când a fost chestionat de televiziuni, imediat după scandal, Terzi a spus că nu știe dacă Simona e pe terasă, pentru că el fusese în toiul problemelor cu Poliția. După ce lucrurile s-au mai liniștit, patronul terasei s-a dumirit că nici vorbă ca tenismena să fi fost pe-acolo.

În acestă privința celui care a sunat la 112, patronul nu are niciun dubiu: „Nu mie a vrut să-mi facă rău, ci Simonei Halep! Poate este vreun cunoscut ori chiar un apropiat de-al ei… Cine poate să știe acum?!  Stați liniștiți, o să se afle până la urmă!”.

Fotografii: Vlad Stamat, Facebook

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

O nuntă în familia Simonei Halep, cu 220 de invitați, a fost oprită la Constanța

Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

9 COMENTARII

  1. Pentru „Rammstein”: Se vede că NU ați călcat VREODATĂ pe acolo! Este, încă din anii… ’50-’60 (!!!!!) o TERASĂ în AER LIBER, imensă! TOȚI constănțenii pot confirma! La fel zeci de mii, sute de mii, de fapt milioane de turiști au trecut pe-acolo, în atâtea decenii de existență! Se numea, până prin anii ’80, „Terasa FARUL”. Apoi au numit-o „Terasa COLONADELOR”. Poate că ati fost, totuși, într-unul dintre celelalte localuri din complex, căci mai există acolo: o cafenea, un bar, o cofetărie-patiserie, un restaurant și trei (3!) saloane-de-petreceri (pentru toamnă-iarnă-primăvară), plus, alturi, un hotel („TEN Hotel”, cu restaurant și terasă la ultimul nivel), care-i aparține aceluiași patron!

  2. Pentru Dl. Gabriel:

    Daaaaaa…, era superb acolo, pe vremea când se numea „Terasa FARUL” și avea, pe toată latura dinspre mare, separeuri din iederă și alte plante agățătoare, cu flori minunat mirositoare!

    Aveai, de-acolo, vedere panoramică spre aproape tot Portul-Vechi, inclusiv S.N.C.-ul (Șantierul Naval), adică până pe la Poarta – 4…
    Se vedeau, bineînțeles, și vapoarele din radă, generos luminate la bord noaptea…

    Când eram copii, în anii ’60 – ’70, când neee… năpădeau rubedeniile (c’asta-i soarta constănțeanului: vara… TOȚI își… amintesc că exiști, de la cele mai îndepărtate rude, până la prietenii… din-copilărie!), dacă nu-i duceam seara prin Mamaia, le organizam mese ori pe terasă la Restaurantul „Zorile” (tot la mare, dar în partea cealaltă, la Plaja „Modern”, care, apropo, se numea, atunci, adică până pe la jumătatea anilor ’70, Plaja… „MUNCITORUL” – Sic! –), ori într-un separeu de-acela la „Terasa Farul”…

    „O, tempora”…

    Apoi, prin anii ’80, au… desființat vegetația abundentă, au… betonat totul, au creat două terase practic și au… „plantat” niște coloane (de-aici noul nume) pătrate, din beton, placate cu piatră, absoluuut… INSIPIDE!!!
    (Ei ziceau că acele ORORI ar sugera… legătura cu ruinele cetății greco-romane, anticul Tomis, din apropiere… CeTÂMPENIE…, ce KITSCH!!!)
    Păcat…, MAREEE PĂCAT!!!!!!!!!

    • Ați înțeles, desigur, că nu noi, copii, ne duceam rudele și cunoscuții, veniți din țară la plajă, la restaurant, ci părinții noștri…

      Dar…, mărturisim că, pentru noi, puștimea, asta era partea cea mai „mișto” a… tradiționalei INVAZII estivale!!!

  3. Vorba’aiaaa…: „Unde dai șiii… unde crapă!”, daaaaaaaaaa?!!!

    Am scris acest articol ca să LĂMURIM lucrurile, adică să arătăm care-i ADEVĂRUL: Simona Halep nici măcar nu a avut de gând să ajungă la acea petrecere de nuntă, în condițiile acestei NENOROCITE pandemii!

    Însăăă…, „când-colooo”…, urmărind comentariile de pe „Facebook” (de pe contul ziarului, al lui Grigore Cartianu, al nostru personal sau din grupurile în care a fost distribuit), am constatat, cu NERVI și, mărturisim, FRUSTRARE, că ori nu am reușit noi să explicăm despre ce-i vorba, care-i SUBIECTUL adică…, ori suntem o nație careee… S-A „ACRIT” ]ntr-un asemenea hal încât ÎNJURĂTURA ține loc de… răbdarea de a încerca să înțelegi și să accepți INFORMAȚIA-OBIECTIVĂ!
    În mod concret, spreee… DISPERAREA (!) noastră, am văzut că (cei!) mai mulți comentatori de pe „F.B.” au găsit cu cale să-și… (re)verse UMORILE: unii au găsit prlejul de-ași urla… ȘOVINISMUL – îndreptat, de această dată împotriva… FRAȚILOR (!) noștri AR(O)MÂNI! –, alții s-au concentrat pe faptul că erau mai mult de 50 de invitați (ceea ce, bineînțeles, chiar… NU ar fi trebuit să se întâmple, în această perioadă de Stare-de-Alertă!) și, de-aici a rezultat un șir nesfârșit de blesteme la adresa „cârciumarilor” , oricum… APROAPE-NIMENI nu a catadicsit să… digere INFORMAȚIA-PRINCIPALĂ: s-a încercat, în mod EVIDENT, COMPROMITEREA/LOVIREA „Fetei-de-la-Malul-Mării”, sportiva noastră cu adevărat EMBLEMATICĂ (cel puțin în ultimii ani…)!

    Nu numai „vigilentul” care a sunat la 112, dar șiii… ARMATA (!!!) de POLIȚIȘTI (nu mai puțin deee… 28, inclusiv cei de la serviciul… RUTIER și de la… CRIMINALISTICĂ!), plus… jandarmi și… D.S.P.-iști, D.S.V.-iști ori O.P.C.-iști „fără-număr, fără-număr…” sunt PARTE (șiii… dați-ne voie să NE ÎNDOIM că au făcut-o înnn… în mod nepremeditat!) în această încercare JOSNICĂ , din fericire EȘUATĂ!

    Apropo, EXACT în același timp (!), în… RESTUL Constanței, mai ales în… cartierul-stațiune MAMAIA (!), NU preaaa… dădeai de vreun reprezentant al autorităților enumerate mai sus, deșiii… era pur și simplu DEZASTRU (!!!!!!!!) pe-acolo, din punctul de vedere al respectării măsurilor anti-Covid!!!
    Ce să faci…, dacă mai toată Poliția, juma’ din Jandarmerie, plus „crema” D.S.P., D.S.V. și O.P.C. tăbărâseră pe „Terasa Colonadelor”, în căutarea… SIMONEI HALEP!

    DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -