Conducerea PSD este la un pas să anuleze mitingul programat la Iași, pe 9 mai, de Ziua Europei. Propunerea anulării au făcut-o, într-o ședință restrânsă, Șerban Nicolae și Darius Vâlcov, a anunţat jurnalistul Dan Turturică pe pagina sa de socializare.
Respectivii doi s-ar fi temut că numărul contra-demonstranților va fi foarte mare, mitingul va fi un eșec, nota dominantă va fi dată de huiduelile grupărilor ”rezist”, iar acest lucru va avea un impact major asupra rezultatelor pe care PSD le va obține în Moldova la europarlamentare.
„Și Viorica Dăncilă este speriată de acest scenariu și face presiuni pentru a se renunța la miting. Singurul care susține în continuare ca mitingul să se desfășoare este Codrin Ștefănescu, motivul fiind că anularea sa ar fi interpretată ca un semn de slăbiciune. Soluția de compromis ar putea fi ca mitingul să nu se mai numească miting ci <<participarea PSD alături de ieșeni la spectacolul organizat de Ziua Europei>>.
Oricum ar da-o, însă, un lucru este cert. PSD nu mai este ce-a fost odată, dacă a ajuns să se teamă și de moldoveni!”, a scris Dan Turturică.
Totul a început cu un…”NIMIC”
Liviu Dragnea nu poate uita umilinţa trăită la ultima sa deplasare în Moldova. Mulţimea anti-PSD l-a obligat să se refugieze în maşină şi să plece în trombă de la conferinţa din Copou, oamenii au refuzat să dea mâna cu el şi i-au spus că n-a făcut „NIMIC” bun la guvernare.
„Nu mulţumesc, eu nu dau mâna cu hoţii”, i-a spus un tânăr în timp ce liderul PSD încerca să facă o baie de mulţime. Un altul i-a strigat de la obraz că PSD n-a făcut nimic bun la guvernare, ceea ce l-a făcut pe Dragnea să-i pună o ştampilă urâtă: „NIMIC EŞTI TU”, l-a jignit liderul PSD pe tânărul ce a fost apoi luat pe sus de „gorilele” de partid.
Pentru toate acestea şi nu numai, Dragnea a decis să se răzbune, printr-o mare manifestaţie anti-#Rezist, pe 9 mai, la Iaşi.
Care, iată, nu va mai fi aşa de mare….
Codrin Ștefănescu de la PSD are apucăturile lui Emil Bobu de pe vremea PCR-ului , este un oportunist apărut de după 89’ și un mare hot , im ovații prin naivitatea bătrânilor ! Nu-i așa Codrine? Nu degeaba te-a dat afara regretatul Vadim Tudor din PRM. Omul asta nu are nimic in creier, scoate numai vine pe gura, un putregai și culmea ca a fost și deputat in parlament aceasta panarama de individ!!!!
Foarte bine au facut cei din Moldova !! Jegurile astea de psd-isti TREBUIE ALUNGATI DE ORIUNDE S-AR DUCE !! Astia sunt ca niste TUMORI CANCEROASE CE TREBUIE EXTIRPATE URGENT in caz contrat vor distruge totul in calea lor. Sper sa ia atitudine si cei din alte zone ale Romaniei si sa alunge din zona lor TUMOAREA numita psd.