Moartea suspectă a lui Mîțu Stoian. Dosar penal pentru ucidere din culpă. Cele trei piste pentru anchetatori

0
1514
Petrică Mîțu Stoian

Dosar penal în cazul morții cântărețului Petrică Mîțu Stoian (61 de ani), care a decedat sâmbătă seara în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Reșița (județul Caraș-Severin). Decesul e considerat suspect, fiind cercetată o posibilă ucidere din culpă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis luni un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Potrivit unor surse judiciare, sesizarea a fost făcută de un medic de la Spitalul Județean Reșița.

Anunțul Parchetului reșițean: „Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă. (…) În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean de Urgență Reșița”.

Ancheta se poate dezvolta pe trei piste, privind trei momente decisive din ultima lună de viață a lui Petrică Mîțu Stoian:

1. tratamentul ambulatoriu (la domiciliul din Craiova) – în ce măsură a fost cel potrivit și a avut finalitate confirmată medical;

2. scurtul sejur la clinica privată din satul Slatina-Nera, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin;

3. și mai scurta internare la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, la Terapie Intensivă.

Ședința-test de terapie hiperbară (post-Covid)

Petrică Mîțu Stoian a ajuns la spitalul din Reșita în stare gravă, în cursul zilei de sâmbătă, fiind adus cu ambulanța de la clinica privată de recuperare din satul Slatina-Nera, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin, cale de 75 de kilometri. Decesul artistului a survenit câteva ore mai târziu, în jurul orei 20.00, după un șoc septic, conform medicilor reșițeni.

Familia artistului acuză că starea lui de sănătate a acestuia s-a agravat subit după ce a făcut un tratament post-Covid la clinica din Slatina-Nera.

Conducerea acestei clinici a explicat că artistul a fost internat pentru terapie hiperbară, dar a făcut doar o ședință-test.

Autopsia va stabili exact care a fost cauza decesului.

Artistul va fi înmormântat miercuri, 10 noiembrie, la cimitirul din Craiova în care tocmai își amenajase locul de veci, inclusiv crucea impunătoare.

„A dezvoltat o bronho-pneumonie mult mai amplă decât trebuia și a decedat în urma unui șoc septic”

Medicii care l-au tratat pe Mîțu Stoian la Reșița spun că artistul a fost complet vaccinat anti-Covid, dar că s-a infectat luna trecută, a urmat un tratament ambulatoriu (la domiciliu), iar săptămâna trecută făcea o terapie de recuperare post-Covid la clinica privată din Stalina-Nera, județul Caraș-Severin.

Medicul Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, a explicat: „Domnul Mîțu Stoian a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-Covid. Din păcate, a dezvoltat o bronho-pneumonie mult mai amplă decât trebuia și a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil este o boală destul de serioasă, chiar foarte serioasă, cu mortalitate foarte mare. Pacientul a fost pus pe tot ce trebuie, dar din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”.

Dr. Librimir a confirmat că Petrică Mîțu Stoian „a fost vaccinat complet”. Problema e că își făcuse cele două doze de vaccin în ianuarie-februarie, la începutul anului, iar după 6 luni i-a dispărut imunitatea anti-Covid. De aceea, el a fost vulnerabil când, în octombrie, s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2. Dacă-și făcea în vară și doza a treia, putea trece mult mai ușor peste boala din octombrie.

Explicații oferite de dr. Cosmin Librimir

  • „Se ştie că există long-Covid, care lasă nişte sechele, începând de la afectarea creierului. (…) Dacă boala este mai gravă, plămânul suferă şi este predispus să se supra-infecteze. Cred că acest lucru s-a întâmplat şi la el.”
  • „Din păcate, a dus o bună parte pe picioare, ca apoi să se deprecieze rapid. Din păcate, în şocurile septice, deprecierea se produce foarte rapid dacă nu se intervine medicamentos.”
  • „Pacientul se afla sub tratament cu anticoagulant din cauza unei afecţiuni la cord, care predispunea (…) la producerea de cheaguri. Lua şi înainte de Covid acest anticoagulant.”
  • „Avea fibrilație atrială, adică inima îi bătea neregulat, dar cu un ritm ridicat. Are și insuficiență de valvă mitrală și erau toate motivele sa facă cheaguri, din cauza bolii fără Covid.”
  • „Lua tratament anticoagulant, dar din cauza faptului că a făcut o bronho-pneumonie post-Covid, a intrat în stare septică, și atunci totul se dereglează destul de aspru.”
  • „La clinica privată unde era internat a observat că scuipă sânge, a chemat ambulanța și a fost adus la UPU Reșița. Pentru că avea saturație de oxigen mică, s-a încercat să i se pună mască, dar pentru că nu a suportat-o, a fost transferat pe secția de ATI și a fost intubat.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ce avere lasă în urmă Petrică Mîțu Stoian și cine moștenește totul. Recent, își achiziționase o mașină de 100.000 euro

* VIDEO. Mașinile șefilor PNL veniți la Vila Lac să aprobe Guvernul cu PSD – bombardate cu hârtie igienică. Șoferii au oprit în trafic și l-au înjurat pe Iohannis

* PSD a pus ochii și pe banii din PNRR: „Trebuie modificat! Nu putem să guvernăm țara cu PNRR-ul lui Ghinea!“. Presiunea baronilor, uriașă

DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

Cîțu are un „vietnamez” chiar aici: Claudiu Elwis Săftoiu, fost șef al SIE. Acesta îi dă premierului like după like, la întrecere cu cei din Indochina

Pe Cîțu încep să-l lase și aliații. Primarul Ciucu, șeful PNL București: „Nu susțin alianța cu PSD și nu doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar!“

VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

Interlopii Filozof, Superman, Gilbert și Amar au povestit, la Înalta Curte, cum au fost scoși din arest contra unei șpăgi de 50.000 de euro, dată judecătoarei Burlan, după ce au vrut să-i taie capul cu sabia unui datornic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.