Acasă News Legea prin care PSD blochează privatizările până în 2022 a trecut de...

Legea prin care PSD blochează privatizările până în 2022 a trecut de Parlament. Scopul manevrei: controlul Partidului asupra resurselor statului

Legea prin care statul român nu mai poate face nicio privatizare în următorii doi ani a fost trecută, miercuri, și prin Camera Deputaților, urmând să meargă la președintele Iohannis pentru promulgare. Inițiată și susținută de PSD, legea are ca scop principal conservarea influenței acestui partid în sectorul intreprinderilor de stat și îngreunarea situației pentru PNL.

PSD se așteaptă să treacă în opoziție la alegerile parlamentare și adoptă acum, pe repede înainte, legi care să îi conserve privilegiile și să-i apere clientela, dar și care să facă viața cât mai grea pentru viitoarea putere.

PSD a trecut legea privind blocarea privatizărilor pentru a menține controlul resurselor statului și pentru a lovi guvernul PNL

Legea care interzice statului să vândă, total sau parțial, companii publice în următorii doi ani a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților cu 199 de voturi pentru, 89 împotrivă și 3 abțineri.

În martie, legea fusese adoptată tacit de Senat, care n-a pus-o în dezbatere. Textul n-a fost studiat nici în Camera Deputaților, unde a fost votat pe repede înainte.
Din acest moment, actul merge la președintele țării, pentru promulgare. PNL a anunțat că îl va contesta la Curtea Constituțională, care e controlată tot de PSD.

Miza operațiunii lansate de PSD este conservarea influenței căpătate în ultimii 7 ani, când a parazitat tot sectorul de stat – pornind de la administrație și terminând cu companiile comerciale cu capital public – cu zeci de mii de pile, cunoștințe și relații.

Privatizarea unor companii sau vânzarea unei părți a acțiunilor ar presupune transparentizarea modului de conducere a acestora și, eventual, restructurarea schemei de personal. Bineînțeles că, odată privatizată, o companie va fi evaluată și eficientizată, iar personalul în exces și/sau incompetent va fi înlăturat. De acest lucru se teme PSD – pierderea influenței pe care o are în societate datorită controlului asupra companiilor de stat. Contractele cu firme-căpușă și încărcarea schemei de personal cu paraziți plasați politic sunt două operațiuni predilecte ale social-democraților, prin care aceștia își asigură controlul asupra resurselor statului.

Același PSD voia privatizări când era la guvernare. S-a răzgândit după ce a pierdut controlul guvernului

PSD se teme de alegerile parlamentare și se pune astfel la adăpost de momentul în care, eventual, ar pierde puterea.
În plus, se caută aplicarea unei lovituri cu bătaie lungă: o privatizare de success – nu precum cele făcute de PSD, care a dat pe nimic Petrom, combinatele siderurgice și resursele minerale sau industria chimică  – ar însemna mulți bani la bugetul de stat. Prin blocarea privatizărilor, eventualul guvern PNL-USR nu va avea această pârghie de a obține lichidități.

Site-ul hotnews.ro scrie că ținta principală ar fi blocarea listării Hidroelectrica. O Hotărâre de Guvern adoptată în 2013 (când majoritatea parlamentară era PSD – PNL, iar premier era Victor Ponta) prevedea că se va scoate la vânzare un pachet de 10% din acțiunile acestei companii extraordinar de profitabile. În 2017, când la putere era tot PSD, HG-ul a fost modificat, dar procentul de 10% a rămas.
După ce a pierdut însă puterea, în noiembrie 2019, PSD s-a răzgândit: vânzarea a 10% din Hidroelectica nu mai e bună – sau, cel puțin, nu e bună cât timp nu e la guvernare „cine trebuie”. Așa s-a ajuns la legea de acum

Printre inițiatorii legii care blochează privatizările timp de doi ani sunt celebrii Șerban Nicolae, Carmen Dan și Titus Corlățean.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu

loading...

5 COMENTARII

  1. ce mai e de furat in rahatul asta de tara ??…industrie canci,agricultura canci,turism canci,paduri canci.educatie canci,sanatate canci…ce mortii ma-sii sa mai furi!??..poate Ardealul !!!..moldova!!!..dobrogea…!!!

  2. Si nu protesteaza nimeni??? Exact cum nu s-a protestat 30 de ani si mafia pcr-isto securista a suflat resursele nationale de sub nasul nostru, asa cascam si acum gura si inghitim galusca?

  3. Mossad: PSD după ce au fost spânzurați de Knesset Jerusalem în 2019 la inițiativa Ayatollah Khameney sunt în Lumea de Dincolo unde pribegesc prin morminte. Viorica Dăncilă a cerut în anul 2018 evreilor din Israel să se sinucidă ca prim popor al lui Dumnezeu ca și restul popoarelor să-și înceteze misiunea. Acum PSD au grijă și de petrolul cuantic forever.

    Cine plânge e bunicul. Cine nu râde de ei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings