joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsLa București nu mai sunt locuri în spitale pentru bolnavii de Covid....

La București nu mai sunt locuri în spitale pentru bolnavii de Covid. “Ambulanțele nu pot descărca pacienții, nu mai au unde!”

-

Unul după altul, orașele din România intră în incapacitatea de a mai gestiona numărul cazurilor de bolnavi Covid-19. După cazul zguduitor de la Brașov, unde o mamă a povestit cum fata ei, aflată în stare gravă din cauza Covid, n-a putut fi luată de salvare pentru că toate spitalele sunt pline, același lucru s-a întâmplat și la București.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a afirmat joi că toate paturile rezervate pentru cazurile de Covid-19 s-au ocupat în București, iar autoritățile au organizat degrabă alte două spitale suport Covid. Despre internarea asimptomaticilor nici nu mai poate fi vorba în acest moment, chiar dacă pacienții ar cere acest lucru, pentru că nu mai e loc nici măcar pentru cei care se simt rău.

„Am fost sunat şi de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii căci nu sunt locuri pentru Covid“

Trebuie înțeles că, atunci când se spune că nu mai sunt locuri, nu înseamnă că toate spitalele din București gem de pacienți cu Covid.

Pentru că boala este contagioasă, numai anumite spitale au primit misiunea de a primi astfel de pacienți, iar numărul de paturi este limitat, în funcție de capacitatea unităților medicale de a furniza îngrijire – personal calificat, aparatură, medicație etc.

- Advertisement -

Raed Arafat spune că situația este critică deja: ”Am fost sunaţi că nu mai sunt locuri să interneze simptomatici, deci nu vorbim de altceva. Am fost sunat azi noapte de domnul profesor Cercel, de domnul secretar de stat Moldovan care a fost şi el sunat că nu sunt locuri. Am fost sunat şi de Serviciul de Ambulanţă, că nu sunt locuri, că Ambulanţele nu pot descărca pacienţii căci nu sunt locuri pentru Covid şi nu poţi să îi duci oriunde. Atunci, după o discuţie cu domnul ministru Tătaru, cu premierul şi cu ministrul Bode, decizia a fost «hai să găsim încă două spitale!»”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

“Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -