INTERDICȚII. Președintele Parlamentului European și alți oficiali UE nu-și mai pot face concediul în Siberia!

2
3883
David Maria Sassoli

Rusia a anunţat sancţiuni împotriva a 8 responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, italianul David Maria Sassoli (64 de ani)! Acestora le-a fost interzis accesul pe teritoriul Federației Ruse, ca represalii după cele instituite de UE în martie, pe fondul reînnoirii tensiunilor dintre Moscova şi Occident, transmite Agerpres.

„Uniunea Europeană îşi continuă politica de măsuri restrictive unilaterale ilegale ce vizează cetăţeni şi organizaţii ruse”, a declarat Ministerul de Externe de la Moscova într-un comunicat. Diplomația rusă a precizat că 8 responsabili europeni, inclusiv preşedintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, şi procurorul Berlinului, Jörg Raupach, au interdicţie de a intra în Rusia.

Rusia răspunde astfel în special la sancţiunile impuse de UE unor înalţi responsabili ruşi, pe 2 şi 22 martie. În viziunea Moscovei, acele decizii vizează „lansarea unei provocări deschise faţă de independenţa politicii interne şi externe ruse”.

Pe 2 martie, Uniunea Europeană şi-a anunţat decizia de a impune măsuri restrictive împotriva a patru ruşi „responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv arestări şi detenţii arbitrare, precum şi pentru reprimarea masivă şi sistematică a libertăţii de întrunire paşnică în Rusia”.

Aceste măsuri au inclus interdicţia de intrare pe teritoriul UE şi îngheţarea activelor acestor înalţi responsabili, printre care şeful Comitetului de Investigaţii rus, Aleksandr Bastrîkin, şi procurorul general Igor Krasnov, unelte docile în mâna lui Putin.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FOTO-VIDEO: 7 poze cu agentul GRU expulzat pentru că încerca să racoleze oficiali români

* Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

* Nistorescu despre ex-amicul Dan Voiculescu: „Participa la negocieri pentru că punea la dispoziție trustul de presă – «Vin și eu cu Antena 3». Iar acum face considerații grețoase”

* Ura împotriva femeilor i-a adus 6 luni de închisoare unui manelist în vogă, pentru o melodie infectă, discriminatoare

* Senzațional! Dan Diaconescu revine cu serialul „Pandemia” – 10 sezoane a câte 6 episoade. Ca să-l vezi pe DD, trebuie să te abonezi

* A murit actorul spaniol Juan Joya Borja („El Risitas”), al cărui râs contagios a amuzat milioane de români. Avea 65 de ani

* DOCUMENT. Scrisoarea generalilor, care a șocat Franța. Idei discriminatoare, aluzii puciste și amenințări cu războiul civil

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here