vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsInițiativa “Fără penali în funcții publice”, susținută de USR, a trecut de...

Inițiativa “Fără penali în funcții publice”, susținută de USR, a trecut de Camera Deputaților. Referendumul pentru modificarea Constituției – odată cu alegerile locale?

-

Inițiativa cetățenească “Fără penali în funcții publice”, susținută de USR și de peste 900.000 de cetățeni ai României, a fost adoptată marți de Camera Deputaților, unde s-au înregistrat 295 de voturi pentru și o abținere.

Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută și la Senat, apoi – dacă va primi aviz favorabil și acolo – se va organiza un referendum pentru modificarea Articolului 37 din Constituție.

Textul de acum ar urma să fie completat cu prevederea potrivit căreia persoanele condamnate la închisoare pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu mai poat fi alese în administrația publică locală, în Parlament sau în funcția de președinte al României.

În ciuda rezistenței opuse de PSD și de unii primari liberali, USR a reușit să strângă 900.000 de semnături valide în sprijinul inițiativei “Fără penali”

USR a dus, acum doi ani, o amplă campanie de strângere de semnături pentru inițiativa “Fără penali în funcții publice”. PSD s-a opus cu disperare, iar PNL a asistat pasiv, unii primari ai acestui partid fiind chiar ostili. În multe locuri, mai ales în orașele mici sau în mediul rural, voluntarii care strângeau semnături au fost împiedicați să-și desfășoare activitatea sau intimidați.
La posturi de televiziune precum România TV, Antena 3 și Realitatea TV, au fost moderatori care au făcut procese de intenție și au îndemnat oamenii să nu semneze.

- Advertisement -

Cu toate acestea, limita de 500.000 de semnături a fost cu mult depășită. S-au strâns peste 1.000.000, dar, în urma numeroaselor contestații depuse de reprezentanți ai celorlalte partide, în final au fost validate doar 900.000 de semnături.

Inițiativa “Fără penali în funcții publice” a trecut acum de Camera Deputaților și există discuții ca referendumul să se organizeze odată cu alegerile locale. După atâtea eforturi, Dan Barna, liderul USR, n-a ezitat să marcheze succesul: “Suntem în faţa unui moment autentic istoric. Fiecare pas a fost o luptă. Iată că am ajuns în acest moment în care mai trebuie să facem doi paşi.  Încurajez să facem aceşti paşi. În privinţa alegerilor, îndemn cetăţenii să se pronunţe asupra acestei iniţiative de igienă morală”.

PSD a grăbit votul, PNL și-a exprimat îngrijorarea

Nici PSD, nici PNL nu sunt încântate de ideea acestei modificări a Constituției, dar acum nu e momentul unei opoziții fățișe în Parlament..

- Advertisement -

PSD-iștii au fost mai abili, evitând să dea impresia că n-ar fi de acord cu proiectul de modificare a Constituției. „La începutul sesiunii extraordinare s-a găsit pe ordinea de zi proiectul «Fără penali în funcţii publice». Pentru că sesiunea se încheie mâine, pentru a nu muta dezbaterile pentru sesiunea următoare, eu v-aş propune ca membrii Comisiei juridice să se reunească şi până la finalul zilei să dăm şi un vot şi să trecem de Camera Deputaţilor iniţiativa care interzice celor condamnaţi să candideze în alegeri”, a cerut Alfred Simonis, liderul deputaților PSD.

În schimb, liderul deputaților liberali, Florin Roman, a spus mai întâi că PNL susține propunerea, apoi a adăugat că n-ar vrea ca „Fără penali” să fie folosită electoral: ”Grupul PNL susţine dezbaterea şi votul pe această iniţiativă cetăţenească în speranţa că va rămâne o iniţiativă cetăţenească şi nu va fi transformată politic. Deja am văzut o cuplare cu o propunere de organizare a unui referendum împreună cu localele. 5 milioane cetăţeni, nu doar 900.000, au votat referendumul organizat de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa cetăţenească trebuie discutată în paralel cu cele două proiecte de lege depuse după referendum. PNL va vota această iniţiativă cetăţenească şi vom discuta şi celelalte două proiecte depuse în Parlament”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -