miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăNews"Încurajezi prostituția!" Compozitor iranian, arestat de imami pentru că a inclus voci...

„Încurajezi prostituția!” Compozitor iranian, arestat de imami pentru că a inclus voci de femei în piesele sale și o dansatoare într-un videoclip

-

Compozitorul iranian Mehdi Rajabian a fost arestat și urmează să fie judecat sub acuzația că încurajează prostituția, după ce a inclus voci feminine în piesele sale și o dansatoare într-un videoclip. În Iran, republică islamică unde liderii religioși musulmani fac legea, femeile au numeroase interdicții. Printre acestea se găsește și prevederea că femeile pot solicita să cânte solo sau în cor, dar numai pentru publicul feminin și numai cu aprobarea imamilor. Acest permis le este acordat foarte rar.

Rajabian, în vârstă de 30 de ani, a explicat pentru BBC că a fost chemat la poliție pe 10 august, arestat două săptămâni și trimis în fața tribunalului. “Acest regim vrea să îmi înăbușe vocea. Dacă fac muzică, îmi vor elimina cauțiunea. Trebuie să aștept ziua judecății”, a spus compozitorul.

În piesele sale de pe ultimul album, Rajabian a inclus voci feminine, iar într-un videoclip apare dansatoarea Helia Bandeh. Judecătorul i-a spus muzicianului că “încurajezi prostituția”. Rajabian a mai avut și în trecut probleme cu autoritățile din Iran tot din cauza muzicii pe care a compus-o.

- Advertisement -
Mehdi Rajabian are probleme cu justiția musulmană pentru că se încăpățânează să includă femei în cântecele sale

Cum a rezolvat liderul musulman Khomeini “problema drepturilor femeilor” în Iran

Foștii șahi ai Iranului au inițiat o puternică occidentalizare a țării în anii ’70 ai secolului trecut, între reforme fiind și aceea de a acorda drepturi și libertăți femeilor. Populația a fost nemulțumită și ultimul șah a fost alungat în urma unei revoluții în 1979, în locul său venind la putere ayatollahul Ruhollah Musavi Khomeini – un lider religios dur și conservator, care cât stătuse în exil, în Occident, înșelase opinia publică din vest prezentându-se ca un reformator luminat și moderat.

La mitingurile uriașe de protest care au dus la alungarea șahului Mohammad Reza Șah Pahlavi participaseră și sute de mii de femei. Dar, după preluarea puterii de către Khomeini, care își baza forța pe Gărzile Revoluționare (“Verzi”) – grupări paramilitare alcătuite din fanatici religioși –, primele decrete au vizat instituirea legilor islamice în întregul Iran. Femeile au fost deposedate de toate drepturile pe care le căpătaseră în ultimele decenii.

În fața acestei situații, la Teheran s-a organizat o nouă mare manifestație, unde au participat mai ales femei, care își cereau drepturile înapoi. Khomeini a răspuns în forță: a scos mitralierele în stradă și făcut masacru, punând punct discuțiilor despre democrație în Republica Islamică Iran.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -