O rețea de tâlhari din județul Neamț a furat opere inestimabile, manuscrise și tablouri vechi de sute de ani aparținându-le lui Galileo Galilei, Isaac Newton și Francisco Goya, au descoperit procurorii DIICOT în urma unor percheziții efectuate miercuri, scrie G4Media.ro. După cum se poate vedea în filmul dat publicității de DIICOT, capodoperele au stat într-o groapă săpată sub podeaua unei case, în condiții total improprii, în sacoșe și saci de plastic.
Obiectele au fost furate din Marea Britanie, în 2017, iar acțiunea investigatorilor români s-a desfășurat în cadrul Acordului Comun de Anchetă “Brookes”, încheiat acum trei ani între România, Marea Britanie și Italia.
Manuscrisele, picturile și schițele furate au valoare de inventar de 2,5 milioane de lire sterline, dar valoarea de patrimoniu este imposibil de evaluat
Valoarea de inventar a operelor furate de tâlharii români este de 2,5 milioane de lire sterline, însă valoarea de patrimoniu este imposibil de calculat, iar pierderea lor ar fi ireparabilă.
„Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.
Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit”, scrie în comunicatul DIICOT citat de G4Media.ro.
Găinarii care au furat în 2012 tablouri de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin, în valoare de 18 milioane de euro, le-au ars în sobă, cu șoșoni și papuci
Nu e prima oară când găinari din România fură, fără măcar să-și imagineze ce au pe mână, capodopere din patrimoniul umanității. În 2012, niște hoți au profitat de o incredibilă lipsă de prevedere a administratorilor unui muzeu din Rotterdam, Olanda, și au furat 7 tablouri pictate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin, Meijer de Haan și Lucian Freud.
Operele făceau parte din patrimoniul mondial și au fost sustrase de la Muzeul Kunsthal, din Rotterdam. Valoarea lor de piață era estimată la 18 milioane de euro.
Tâlharii habar n-aveau ce au furat, dar și-au dat seama ulterior cât valorează căutând pe Google informații.
Au încercat să le vândă în 2013, mai întâi în România, dar persoanele contactate și-au dat seama că obiectele sunt furate și, speriate, au refuzat să negocieze. Apoi au intenționat să le dea în Rusia, dar tentativa a eșuat și, panicați, le-au îngropat întâi în curtea unei case părăsite, apoi într-un cimitir, iar în final le-au ars în soba casei unuia dintre ei, în comuna Carcaliu, județul Tulcea, alături de lemne, papuci și șoșoni de cauciuc.