Acasă Moravuri Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman...

Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman jignind „turma” și „multele oi senile” care respectă regulile anti-pandemie

Covidul a adus multă frustrare în lumea artistică (obligată să șomeze), dar a pogorât și multă prostie! E multă aroganță, dar și mult conspiraționism! Plus o respingătoare lipsă de respect pentru limba română. Ultimul venit în clubul „hartiștilor nervozați”: Mihai Mărgineanu.

Cântărețul, actorul și compozitorul Mihai Mărgineanu (51 de ani) a sărit să-i ia apărarea, prin intermediul Facebook, unui renumit coleg de breaslă, Dan Bittman (58 de ani), aspru criticat pentru declarațiile sale conspiraționisto-pesediste despre pandemia de Covid-19.

Mărgineanu scrie că Dan Bittman este unul dintre „oamenii inteligenți şi liberi” ai acestei țări, iar opinia sa a deranjat „oile care, în loc să asculte, au sărit să-l înjure”.

Textul lui Mărgineanu e o colecție de greșeli gramaticale, asortate cu idei de gâscă beată. Artistul are zeci de virgule lipsă ori puse unde nu trebuie. Nu știe că înaintea unor semne de punctuație nu se tastează un spațiu.

Alte grozăvii mărginene împotriva bunului-simț și a limbii române:

  • Mărgineanu nu e în stare să scrie corect numele celui căruia îi apără neroziile. De două ori îl pomenește pe Dan Bittman, dar de fiecare dată scrie „Dan Bitman”, pierzând pe drum un „t”. Rușinos!
  • Mărgineanu îi critică pe adepții politically correct, dar scrie „politically corect”, pierzând pe drum un „r”. Jenant!
  • Mărgineanu pune virgulă între subiect și predicat: „orice deștept din România sau de aiurea, ar trebui să asculte”. Stupid!
  • Mărgineanu scrie „ai poporului ăsta”, deși corect e „ai poporului ăstuia”.
  • Mărgineanu scrie cacofonic: „Adică, ca să înțeleagă…”.

Fondul gândirii lui Mărgineanu – altfel, un artist remarcabil – e cacofonic de la un cap la altul, dar acestuia nu ai ce-i face, nu-l poți corecta. Din punct de vedere gramatical, vă oferim însă un text corectat, pentru că varianta originală e o totală lipsă de respect față de orice cititor. Adăugăm însă și varianta necorectată, ca să vedeți ce agramat sinistru face pe deșteptul și jignește oameni cu capul pe umeri.

Postarea bezmetică a lui Mihai Mărgineanu

„Oameni puțini, restul populație, spunea un regretat actor cândva pe la mijlocul anilor ’90.

Adică, ca să înțeleagă și conformiștii anului 2020, sunt mult mai multe oi decât lupi. Și ca sa înțeleagă și conformiștii mai tari de cap ai anului 2020, adică sunt foarte mulți proști și prea puțini deștepți în această lume normală.

Totdeauna, deștepții au trăit altfel decât turma, au fost liberi și s-au exprimat liber atunci când au avut de spus ceva. Oile, în schimb, au inventat politically corect.

Dan Bittman este un om liber, deștept și – vreți, nu vreti – unul dintre marii artiști în viață ai poporului ăstuia din care fac parte multe oi senile. Este un om deștept, educat, a demonstrat tot ce era de demonstrat pe lumea asta. A fost, rând pe rând, student, absolvent, rocker și ne-rocker, prezentator de succes, om poltic și om de afaceri, tată a trei băieți mari și frumoși și visul erotic al tuturor iubitelor noastre.

Atunci când un om ca Dan Bittman are ceva de spus, orice deștept din România sau de aiurea ar trebui să asculte, că poate învăța ceva.

În general, oile nu ascultă. Ele doar înjură și se enervează în fața televizorului!”

Bittman: „În Germania nu moare nici dracu'” de Covid

Săptămâna trecută, Dan Bittman a declarat, la Antena 3, că s-a săturat de atâtea restricții și că nu mai dorește să trăiască în pandemie. Mai mult, el a pus la îndoială cifrele prezentate de autorități în ceea ce privește îmbolnăvirile cu Covid-19.

„Ne luăm după alte ţări, în loc să gândim cu capul nostru. Oameni buni, începeţi să gândiţi cu minţile voastre! Nu vă mai lăsaţi influenţaţi de tot felul de poveşti care vin din Franţa, din Italia, din Germania (…) În Germania sunt, poate, zeci de mii de îmbolnăviri în fiecare zi, dar nu moare nici dracu’, pentru că ştiu să aibă grijă de ei şi îi tratează. În România, avem câteva mii de aşa-zise infectări pe zi…„.

Pe Facebook, Bittman instigă lumea să protesteze în stradă împotriva măsurilor anti-Covid. „Nu e de ajuns minciuna Covid, acum trebuie să suport și alertele astea penibile și mincioase pe telefon. Când ieșim băieți și fete?!”, întreba el, faultând la rându-i limba română.

VIDEO: Mărgineanu și refrenul care l-a făcut celebru – „Jana nu e moartă, Jana se transformă”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

3 COMENTARII

  1. Si chiar frustrati sa fie ca le-au scazut veniturile din cauza covid, in tara asta si-n lumea asta sunt atatia oameni care si-au pierdut locul de munca, daca ar incepe toti sa se lamenteze si sa faca scandal ca dobitocii astia doi, unde am ajunge?? Nu, sunt pur si simplu nesimtiti si lipsiti de orice urma de compasiune si educatie, astia sunt marii cantareti bittman si margineanu asta!

    • Culmea e ca desi acum nu au venituri, au cistigat o gramada de bani pina acum si nu sunt niste sarantoci care acum sa faca foamea. Au din ce sa traiasca in perioada asta insa sunt lacomi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările