PORTRET DE CANDIDAT. Mihaela Ștefan (USR): „M-am angajat în anul 2 de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut bani niciodată părinților mei”

2
1471
Mihaela Ștefan (în centru) la congresul USR din 2023. În roșu, Diana Buzoianu - cea mai tânără parlamentară din România. Alături, colegii din filiala USR Sectorul 6. FOTO: Arhiva personală Mihaela Ștefan

Ceea ce frapează, când asculți poveștile de viață ale candidaților USR la alegerile europarlamentare și locale din acest an, este tiparul aparent comun: sunt oameni care s-au realizat prin propriile forțe, au făcut școală din greu și pe bune. Nu sunt beizadele, cum se practică intens pe la alte partide. Au intrat în politică foarte recent – niște „copii ai protestelor anticorupție” din 2015-2019. Este și cazul Mihaelei Ștefan, viceprimărița Sectorului 6 și candidata Alianței Dreapta Unită la poziția de primar al sectorului în acest an.

Mihaela Ștefan (37 de ani), la fel ca și ceilalți băieți și fete propuși de USR, e un om obișnuit, nu are nimic din aroganța sau suficiența politicianul român „clasic”. Părinții săi provin din afara vechii nomenclaturi comuniste, iar ea a avut o copilărie cu cheia de gât. Asta n-a împiedicat-o însă să urmeze cel mai bun liceu din Slatina.

S-a întreținut singură în facultate, la București, angajându-se mai întâi la un magazin de haine din complexul Unirea, apoi la editura RAO. „N-aveam cum să nu muncesc! N-aveam cum!“, răspunde Mihaela la întrebarea dacă a putut să facă față presiunii de a învăța și de a munci simultan.

În fața reporterului pare că stă, efectiv, prototipul generației „middle class“ de la care se așteaptă resetarea României. Poate pare un mărunțiș, dar după 100 de discuții cu politicieni cu câte două doctorate, incapabili să lege două cuvinte, să vorbești cu unul în stare să știe când se spune „pe care“ e mare lucru.

Mihaela Ștefan merge la concerte „Luna Amară“ și la filmele lui Nae Caranfil, îi plac cărțile lui Mihail Sebastian, circulă cu autobuzul și povestește despre cum oamenii ar trebui să nu le mai mulțumească politicienilor. Se aprinde când vorbește despre problemele comunității și spune că trebuie să „folosim puterea pe care oamenii ne-au dat-o ca să facem lucruri bune“.

Cu ce vă mândriți în viață? „Cu faptul că n-am depins de de nimeni! Asta îmi și dă puterea să merg mai departe. E important să știi că în cariera ta n-ai depins de nimeni, ci doar de munca ta“, vine răspunsul. După 1.000 de știri cu fete, neveste, cumnate, verișoare și amante proptite în funcții, un astfel de răspuns trebuie să recunoaștem că e neobișnuit, nu-i așa?

Citiți mai jos povestea Mihaelei Ștefan, fata cu cheia de gât care visează să schimbe Sectorul 6.

„Am făcut credit ca să-mi iau bilet la Aerosmith. În momentul în care a căzut cortina, a apărut Steve Taylor și a început să cânte, am zis: «Doamne!». Ratasem concertul AC/DC. La vremea aia lucram la editură și toată lumea fusese la concert. De la patron la șofer, toată lumea văzuse concertul. Eu nu, că n-am avut bani!“

Mihaela Ștefan în campingul Festivalului de blues de la Brezoi din 2021, la concertul Beth Harț

Reporter: Am văzut că ați fost de curând la un concert Luna Amară. E o activitate cam neobișnuită pentru un politician din România…

Mihaela Ștefan: Da, dar e ceva ce eu iubesc să fac. Adică mi se pare că, atunci când ești la un concert live la artistul tău preferat, se deschid cerurile. Îmi aduc aminte perfect primul mare concert la care am fost: Aerosmith (în 2010 – n. red.). Am făcut credit ca să-mi iau bilet la Aerosmith. Țin minte că s-a ținut la Verde Arena, pe Bulevardul Barbu Văcărescu, și în momentul în care a căzut cortina și a apărut Steve Taylor și a început să cânte am zis „Doamne!“. S-au deschis cerurile, efectiv! Ratasem concertul AC/DC. La vremea aia lucram la editură și toată lumea fusese la concert. De la patron la șofer, toată lumea văzuse concertul.

Reporter: Și dumneavoastră cum l-ați ratat?

Mihaela Ștefan: N-am avut bani! Și mi-am promis că atunci când va mai veni cineva la care țin și va fi vreo trupă preferată, voi merge tot timpul s-o văd.

Reporter: Și ați mai fost la alte concerte?

Mihaela Ștefan: Tot! Tot ce am putut. Muse, Linkin Park, Luna Amară, Alternosfera de câte ori au venit…

Reporter: Depeche Mode anul trecut?

Mihaela Ștefan: Nu, pe Depeche i-am văzut la Cluj. M-am dus singură până la Cluj, să-i văd acolo. La fel și pentru Florence and the Machine. Am fost la Electric Castle să-i văd, am fost la Summer Well să-i văd pe Arctic Monkeys, am fost la Guns N’Roses, am fost la primul concert al lui Bon Jovi.

Reporter: Și anul acesta vă duceți la Coldplay?

Mihaela Ștefan: Nu, n-am prins bilet… A fost foarte amuzant. Mă înscrisesem pe listă și în ziua aia am avut o audiență, a venit cineva la mine, ne-am prins în discuție și, până am terminat audiența, eu am uitat că sunt la coadă la bilet. Așa că nu merg nici la Coldplay, nici la Ed Sheeran.

Reporter: Dumneavoastră sunteți din Slatina…

Mihaela Ștefan: Da.

„Mi se pare că ce au făcut băieții de la Luna Amară e să pună în versuri revolta pe care oamenii o simt. Eu sunt cetățean înainte să fiu politician, rămân cetățean și n-ai cum să nu vezi derapajele și nedreptățile pe care statul le face. Nu cred că poți să nu fii dizident când vezi că în jurul tău se întâmplă nedreptăți“

Mihaela Ștefan în 2020, la Electric Castle / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Cum ați ajuns să ascultați muzică rock și de la ce vârstă?

Mihaela Ștefan: Dar am trecut prin toate variantele! Aveam un prieten bun la Slatina, de fapt era fratele unui alt prieten bun și căruia la un moment dat începuse să-i placă de mine. Și în loc de flori îmi aducea casete de la fratele lui. Cu Bonnie Tyler, cu Bon Jovi, cu Aerosmith, cu Guns N’Roses. Și așa am început să ascult rock.

Reporter: Pe la ce vârstă era?

Mihaela Ștefan: 14-15 ani. Dar a fost, cum să zic, când i-am descoperit nu m-am mai întors în altă parte!

Reporter: Au cei de la Luna Amară o melodie care se numește „Dizident“. Dumneavoastră, dacă o să câștigați pe 9 iunie, ajungeți la putere. Cum o să împace…

Mihaela Ștefan: „Toate guvernele și toți președinții…“ (un vers dintr-o altă piesă a celor de la Luna Amară, „Focuri“ – n. red.)

Reporter: Așa! Cum o să se împace chestia asta, să fiți și la putere și să vă placă și o melodie precum „Dizident“?

Mihaela Ștefan: Dar mie mi se pare că ce au făcut băieții de la Luna Amară e să pună în versuri revolta pe care oamenii o simt. Eu sunt cetățean înainte să fiu politician, rămân cetățean și n-ai cum să nu vezi derapajele și nedreptățile pe care statul le face. Nu cred că poți să nu fii dizident când vezi că în jurul tău se întâmplă nedreptăți și multe dintre ele sunt făcute de statul român. Puterea asta de care vorbiți… E mult spus putere. Mie nu-mi place să spun… Na, aș putea să spun că sunt la putere în momentul ăsta…

Reporter: Dacă ieșim acum în fața Primăriei și oprim 10 oameni și-i întrebăm, toți vor spune că da, doamna viceprimar e la putere…

Mihaela Ștefan: Da! Și folosim puterea pe care oamenii ne-au dat-o ca să facem lucruri bune în Sectorul 6. Așa cum ar trebui să facă orice politician care e mandatat de cetățeni să facă ceva pentru comunitatea lui. Iar ce spun băieții acolo, în melodia lor, e foarte adevărat. Și da, cetățenii trebuie să se revolte când statul nu o ia pe drumul corect sau face nedreptăți.

Reporter: De ce credeți că nu se revoltă românii?

Mihaela Ștefan: Au făcut-o! Nu vă aduceți aminte la Ordonanța 13? Am fost sute de mii de oameni!

Reporter: Ați fost acolo?

Mihaela Ștefan: Da, la toate, mai puțin în prima seară.

„Pe 31 ianuarie 2017 ieșisem de la filmul lui Nae Caranfil, «6,9 pe scara Richter», de la Muzeul Țăranului Român, și auzeam vuietul. Și nu înțelegeam ce se întâmplă. Taximetristul mi-a spus ce s-a întâmplat, cu Ordonanța 13, și vă jur că omul plângea! Nu-i venea să creadă că ăștia sunt în stare de așa ceva. De a doua zi am fost în stradă seară de seară“

Reporter: Pe 31 ianuarie, în 2017.

Mihaela Ștefan: Da! În ziua când s-a întâmplat prima dată fusesem să văd la Muzeul Țăranului Român filmul lui Nae Caranfil, „6,9 pe scara Richter“. N-am cum să uit că eram cu prietena mea, am ieșit din cinematograf și auzeam vuietul.

Reporter: Da. Asta era seara.

Mihaela Ștefan: Da, seara târziu. Și nu înțelegeam ce se întâmplă. Nu înțelegeam. M-am despărțit de ea, am rugat-o să aibă grijă, să mă sune când ajunge acasă. Și eu am căutat să iau un taxi. Și taximetristul mi-a spus ce s-a întâmplat. Veneau oameni de pe toate străzile, de pe Mihalache, de pe toate străduțele. Toată lumea mergea spre piață. Și când mi-a zis ce s-a întâmplat, omul plângea! Vă jur, nu mint cu nimic, omul plângea! Nu-i venea să creadă că ăștia sunt în stare să facă așa ceva. Și de a doua zi am fost în stradă în fiecare seară.

Reporter: Ați fost și pe 10 august 2018?

Mihaela Ștefan: Da.

Reporter: Și ce ați făcut? Ați plecat înainte să înceapă agresiunea jandarmilor?

Mihaela Ștefan: N-am suferit… Am auzit tunurile de apă. Eram cu altă prietenă de-a mea, care-l căuta în mulțime pe un văr. Se tot ducea și a fost fix în momentul ăla când ei începuseră să dea cu tunurile și toată lumea venea invers. Am tras-o de spate și ne-am dat la o parte, pentru că efectiv mulțimea venea fix din față. Ea într-un final l-a găsit pe verișorul ei. Închiseseră Piața Romană, intrau doar STB-urile. Și m-am așezat în stație la Romană. Am așteptat mașina să vină, să mă întorc acasă, în Drumul Taberei. Și atunci mi-am zis așa: „Orice ar fi, în momentul în care Dacian (Cioloș – n. red.) sau Vlad Voiculescu își fac un partid, mă înscriu în politică!“.

Reporter: Îi cunoșteați înainte să intrați în politică?

Mihaela Ștefan: Nu! Nu! Tot ce știam despre ei era activitatea lor din Guvernul tehnocrat (Guvernul Cioloș din 2016, din care făceau parte mulți actuali lideri USR – n. red.).

„La 10 august 2018 mi-am dat seama că nu e corect ca noi, oamenii care am stat tot timpul în stradă și care aveam alte valori, să nu fim reprezentați“

Mihaela Ștefan a făcut și voluntariat la adăpostul de câini Odăi / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Aha. Deci, acela a fost momentul în care v-ați decis. Pe 10 august 2018.

Mihaela Ștefan: Da, pentru că mi-a deschis ochii. Am fost în stradă la protestele împotriva Ordonanței 13, când am fost sute de mii de oameni în toată țara. La alegerile din 2016, PSD luase tot. Și la 10 august mi-am dat seama că nu e corect ca noi, oamenii care am stat tot timpul în stradă și care aveam alte valori, să nu fim reprezentați în locurile unde se iau deciziile. În Consiliile Locale, în Consiliile Județene. Și mi-am dat seama că dacă nu noi, atunci cine?

Reporter: Așadar, ăsta a fost declicul. Și când ați intrat efectiv în politică?

Mihaela Ștefan: În decembrie 2018 mi-am depus adeziunea la PLUS.

Reporter: Aha. Și după aceea, prin fuziune, ați ajuns la USR.

Mihaela Ștefan: Da. Și în 2019 am făcut campanie pentru europarlamentare cu Alianța USR-PLUS. În 2020 m-am înscris în cursa internă de la PLUS pentru a candida la Consiliul Local. S-a făcut merge-ul (fuziunea – n. red.) cu lista de la USR. Am fost a doua pe lista finală, după care s-a făcut negocierea la nivelul Bucureștiului, cu Dreapta unită și primarii susținuți. Noi, în Sectorul 6, nu am avut candidat la primar. L-am susținut la momentul acela pe Ciprian Ciucu. Și deal-ul (înțelegerea – n. red.) a fost că, dacă avem majoritate și iese primar, posturile de viceprimar să fie ale USR-ului. Și așa s-a întâmplat. Așa am ajuns viceprimar în Sectorul 6.

„Copilăria mea a fost la Slatina, cu cheia de gât, printre blocuri. Mami își băga de multe ori verigheta la amanet, să avem bani, că nu ne ajungeau. Era inflația în halul în care era… Mergeam și luam pe caiet“

Bebe Mihaela: actuala candidată USR la Primăria Sectorului 6 la început de drum în viață

Reporter: Am înțeles. Haideți să o luăm un pic din urmă și să vorbim de biografia dumneavoastră. Copilăria la Slatina sau la țară?

Mihaela Ștefan: La Slatina, cu cheia de gât printre blocuri! Și singure! Că noi, eu cu sora mea, eram singurele care nu mergeam la țară. Bunica mea a murit în 1993 și după momentul ăla relațiile între părinții mei și bunicul patern s-au stricat. Și nu ne-am mai dus la țară. Iar părinții mamei mele erau din Slatina.

Reporter: Dumneavoastră ați avut copilăria la începutul anilor ’90, când era în toată țara o efuziune și un haos de nedescris. Cum percepeați toate lucrurile astea?

Mihaela Ștefan: Noi am fost norocoase. Și eu, și sora mea. Pentru că părinții mei au făcut tot posibilul să nu simțim lucrurile astea. Mă rog, își băga mami de multe ori verigheta la amanet, să avem bani, că nu se ajungeau cu banii. Era inflația în halul în care era…

Reporter: Și răscumpăra verigheta la salariu.

Mihaela Ștefan: Da, da, da! Sau prelungea. Mergeam și luam pe caiet. Adică am trecut prin toate astea! Cred că majoritatea oamenilor de vârsta mea au trecut prin asta. Nu spun ceva nou. Dar n-am simțit, pentru că a fost de așa natură încât noi, în bloc, eram foarte mulți copii de aceeași vârstă. Am crescut împreună, am făcut toate prostiile posibile împreună! Și ne-am crescut unii pe alții, că părinții erau ocupați cu munca. Nu era ca acum, cu parenting. Înainte de prima zi de școală m-au învățat să-mi leg șorțulețul, că aveam uniformă la școală, să aprind aragazul, ca să-mi încălzesc de mâncare, și să închid și să deschid ușa.

Reporter: Asta era în clasa întâi.

Mihaela Ștefan: Da, în clasa întâi. Mi-au legat cheia de gât și m-au trimis la școală: „Descurcă-te!“.

Reporter: V-a prins bine?

Mihaela Ștefan: Da! Erau și alte vremuri, nu cred că se putea pune problema de riscuri. Noi stăteam și foarte aproape de școală, n-aveam de traversat șosele… Și eram o mare comunitate, pentru că fiind toți de aceeași vârstă, noi plecam în gașcă la școală, nu plecam singură.  Plecam cinci sau șase tot timpul și ne întorceam împreună. A fost frumos și mi-a prins bine, da.

„Sunt mândră de liceul pe care l-am terminat și de mulți din profesorii care în continuare mai predau acolo“

Reporter: Ce liceu ați făcut?

Mihaela Ștefan: „Ion Minulescu“, unul dintre cele mai bune din Slatina. În oraș erau două licee bune care își discutau supremația: „Radu Greceanu“ și „Ion Minulescu“. Eu am terminat „Ion Minulescu“ fiindcă era și aproape de casă. Iar acum se pare că „Ion Minulescu“ este peste „Radu Greceanu“… (râde)

Reporter: Deci aveți o satisfacție…

Mihaela Ștefan: Sunt mândră de liceul pe care l-am terminat și de mulți din profesorii care în continuare mai predau acolo. Am rămas prietenă cu o doamnă profesoară de engleză pe care o urmăresc acum și văd toate lucrurile minunate pe care le fac. Au crescut frumos, cred că e și meritul profesorilor, dar e și meritul copiilor.

Reporter: V-aș întreba următorul lucru: dacă dați la o parte nostalgia firească, se poate afirma că învățământul de acum a scăzut față de cel de pe vremea când ați făcut dumneavoastră școală, la începutul anilor 90? Sau e cam la fel? E o discuție care frământă foarte mult societatea românească de mulți ani.

Mihaela Ștefan: E normal să se schimbe, generațiile se schimbă. Istoric vorbind, societatea s-a schimbat. Adică nu mai poți să pui metodele din anii ’90… Eu am intrat la școală în ’93. Profesorul meu de matematică era efectiv un domn venit de pe Calea Victoriei, din interbelic! Adică era tot timpul la costum… Domnul Ghizdav îl chema. O minune de om. Profesorul nostru de istorie intra în clasă, punea catalogul pe masă și 50 de minute îți povestea, dar nu-ți preda nimic! Doar îți povestea. Eu așa m-am îndrăgostit de istorie, când îl vedeam pe omul ăla cum lua un subiect de la daci și romani și te ducea până la…

Reporter: Nu vă zicea de tunelurile dacice?

Mihaela Ștefan: Nu, nu, nu! Era un povestitor! Problema educației e că nu s-a pliat pe ce are nevoie societatea. Pe copiii din ziua de azi nu îi mai poți pune să memoreze lucruri. Trebuie să-i înarmezi, ca să zic așa, cu skill-uri (abilități – n. red.) utile în a face față vieții care devine din ce în ce mai grea. Dar nu în felul în care era pentru noi. Știi, nouă ne ziceau „învață, învață să faci o facultate, să ai o meserie, să câștigi bani“. Că era problema că n-ai bani. Asta a fost problema tuturor în perioada în care am crescut eu. Acum nu cred că mai e așa o mare problemă în a face bani, cât e o mare problemă în a face bani din ceva ce-ți place. Și ca să întreții calitățile fiecărui copil și să-l faci să fie cel mai bun e nevoie de mult mai mult efort. Dar nu cel mai bun dintre toți, să punem un tipar peste toți, ci să fie cel mai bun pe ce își dorește el cu adevărat și ce poate el să facă. Și nu cred că facem suficient de multe lucruri în sensul ăsta. Și nici nu cred că facem suficient de multe lucruri în a-i învăța pe copii să-și gestioneze emoțiile. Pentru că lumea asta e atât de competitivă, e un aflux de informații pe care îl primesc, sunt bombardați efectiv cu informații! E o presiune socială mult mai mare decât pe vremea noastră. Noi, v-am spus, eram toți la fel. Adică toți aveam părinți muncitori, niciunul nu avea cine știe ce gadget-uri. Bine, nici nu prea existau la vremea aia… Toți ne îmbrăcam din bazar. Ce ne distingea erau notele. Adică asta era competiția! În momentul ăsta, presiunea socială se pune pe multe alte lucruri care depind o parte și de potența materială a familiei, dar altele de moda asta de a fi cel mai trend, cel mai viral, cel mai… Care îi pune de multe ori în niște situații extrem de neplăcute pe copii. Și nu cred că le dăm copiilor instrumentele de care au nevoie ca să navigheze în această nouă societate. Pentru noi era simplu: trebuia să fii cel mai bun, să ai cele mai mari note și gata, erai cel mai respectat și de părinți, și de copii.

Reporter: Probabil că aveți dreptate și e vorba, de fapt, de neadaptarea adulților la chestiunea asta, că adulții ar trebui să-i învețe pe copii…

Mihaela Ștefan: Da, să fie mai atenți…

„Îmi plăcea să joc fotbal cu băieții și mă enerva că nu ne băgau în seamă și nu ne luau și pe noi să jucăm fotbal cu ei. Noi ne jucam de-a «Sailor Moon» și ei se jucau fotbal. Și când mă plictiseam de «Sailor Moon», mă duceam să joc fotbal cu băieții“

Reporter: Mai țineți legătura cu cea mai bună prietenă din copilărie?

Mihaela Ștefan: Eu eram genul de copil care se împrietenea cu toată lumea. Și în special cu băieții! Eu jucam fotbal cu băieții sau stăteam la povești cu ei.

Reporter: Îi faultați?

Mihaela Ștefan: Nu, dar îmi plăcea să joc fotbal cu ei și mă enerva că nu ne băgau în seamă și nu ne luau și pe noi să jucăm fotbal cu ei.

Reporter: Pe noi, adică pe fete…

Mihaela Ștefan: Da, pe fete. Noi ne jucam de-a „Sailor Moon“ și ei se jucau fotbal. Și când mă plictiseam de „Sailor Moon“ mă duceam să mă joc fotbal cu ei. Am avut și multe prietene, dar știu sigur că una dintre ele, Raluca, era mai mult decât o prietenă. În sensul în care era cea mai bună fată de la noi din clasă la învățătură. Era o fată foarte, foarte deșteaptă, foarte harnică și tot timpul știa ce vrea. Ea din clasa întâi a zis că vrea să fie medic. Și acum suntem foarte bune prietene. După ani în care nu ne-am mai văzut, că după liceu fiecare a luat-o pe pe alte căi, acum ceva vreme m-am revăzut cu ea și chiar am devenit foarte bune prietene. Și mă bucur că s-a întâmplat așa pentru că e un model de persoană care a știut tot timpul ce-și dorește de la viață și a muncit foarte mult și acum e un chirurg ginecolog foarte bun. E și însărcinată acum și o să aibă un băiețel… Așa că, dacă ar fi cineva la care să mă raportez, ar fi ea. Pentru că, deși nu ne-am văzut o bună perioadă de vreme, în capul meu tot timpul era modelul ei. Raluca făcut aia, Raluca a făcut aia, trebuie să fac și eu!

Reporter: O competiție în sensul pozitiv.

Mihaela Ștefan: Da, da!

Reporter: Dumneavoastră nu ați apucat comunismul, viața de dinainte de 1989, dar relația familiei dumneavoastră cu comunismul care a fost? V-au povestit părinții despre perioada de dinainte de 1989?

Mihaela Ștefan: Ei mi-au povestit, dar nu foarte în amănunt. Ei au fost oameni simpli care și-au văzut de treaba lor. Tati al meu e dintr-o comună de lângă Slatina, de la Arcești, a făcut școala acolo, s-a dus la un liceu dintr-ăsta industrial la Craiova. Imediat după liceu s-a angajat la Piatra Olt, la depou, la CFR, și de acolo a ieșit și la pensie. Iar mami, la 16 ani a trebuit să intre să muncească în uzina de aluminiu, pentru că tatăl ei, bunicul meu, se îmbolnăvise. Singurul venit era de acolo și atunci ea i-a luat locul. Avea un păr mai lung ca al meu, dar a trebuit să se tundă… Unghiile – că, na, era și ea domnișoară – a trebuit să le taie. Și de la uzină a ieșit la pensie. Au fost oameni muncitori care și-au văzut de treabă…

Reporter: Am înțeles. Și după 1990, când v-ați făcut mai mare? Când mai aveați discuții cu ei, ce vă povesteau, care erau amintirile lor?

Mihaela Ștefan: Mami își amintea profiterolul de la cofetăria de la Intercontinental, că aveam și noi un hotel în Slatina care tot așa se numea precum cel din București. Tati și-aducea aminte de Craiova Maxima, că el a ținut cu Craiova…

Reporter: Deci n-aveau legătură cu politica!

Mihaela Ștefan: Nu, nu! Și ce mai povestea mami e că acum mulți, mulți ani venise Gheorghiu-Dej în Slatina – ea cred că nu se născuse la acel moment –, bunica mea l-a cunoscut și i-a dat nu știu ce bănuți… O poveste din asta de familie în care bunica mea l-a cunoscut pe Gheorghiu Dej.

„Părinții mei au avut dorința să dau la Academia de Poliție, ceea ce am și făcut. Am picat! Apoi și-ar fi dorit foarte mult să mă duc să dau la subofițeri, la Câmpina. Dar eu m-am încăpățânat și m-am dus să dau examen la SNSPA, la la Administrație Publică. Am intrat la buget! Când am văzut că am intrat, le-am zis că eu vreau să rămân aici. S-au că am supărat, dar le-a trecut“

Părinții ar fi vrut ca Mihaela să se facă polițistă. Fata avea, în schimb, alte gusturi. Aici, la Berlin, la expoziția Gustav Klimt (secesiunea vieneză). Klimt este unul din artiștii preferați ai tinerei politiciene / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Așadar, dumneavoastră aveți o copilărie cu cheia de gât, faceți cel mai bun liceu din Slatina. Cum ajungeți la București?

Mihaela Ștefan: Cu trenul! Glumesc. Când am plecat de la Slatina pentru prima dată la facultate, am plecat cu mașina cu o prietenă de-a mea cu care m-am și mutat împreună la București. Dar după aceea am făcut naveta cu trenul, că tati, dacă era CFR-ist, avea abonament. Și atunci eu puteam să merg gratis cu trenul.

Reporter: S-a lăsat cu plânsete când ați plecat la facultate la București?

Mihaela Ștefan: Da! Mami a fost puternică, n-a plâns de față cu mine. A plâns după.

Reporter: Care au fost criteriile care v-au dus la facultatea pe care ați făcut-o și de ce la București și nu la Craiova, că era mai aproape?

Mihaela Ștefan: N-am vrut niciodată la Craiova. Eram gașcă în liceu, toată lumea dădea la București. Părinții mei au avut dorința să dau la Academia de Poliție, ceea ce am și făcut. Am picat!

Reporter: La ce, la proba fizică?

Mihaela Ștefan: Da, la sport… Am picat, asta e! Dar până la urmă tot răul spre bine. Problema a fost că, în momentul în care am picat, părinții mei și-ar fi dorit foarte mult să mai stau pe acasă și să mă duc să dau la subofițeri, la Câmpina. Adică să mă întorc în oraș, să mă pregătesc pentru subofițeri… Voiau să fac asta că știau ei că termini acolo, ai o meserie, stai fără griji. Eu m-am încăpățânat și m-am dus… Îmi depusesem dosarul și la Universitatea București, la Facultatea de Administrație Publică. Acolo, cu 9,30, cât am avut eu media, am intrat la taxă.  Și mi-era clar că n-am cum să intru undeva la taxă, că n-aveau părinții cum să-mi plătească. Și m-am încăpățânat și m-am dus să dau examen și la SNSPA, la la Administrație Publică. La SNSPA se dădea examen, nu intrai cu dosar. Și la SNSPA am intrat la buget! Când am văzut că am intrat la buget, le-am zis că eu vreau să rămân aici! S-au că am supărat, dar le-a trecut!

Reporter: Nu vă vedeați în uniformă, polițistă…

Mihaela Ștefan: Nu, nu, nu! Adică respect uniforma de polițist, armata, dar nu cred că era ce mi se potrivea…

Reporter: Stăteați la cămin după ce ați intrat la facultate?

Mihaela Ștefan: Da, da. A fost și acolo o întreagă nebunie… Cred că asta era în 2004. Ne dăduseră repartiție la cămin undeva, la Industriilor, și în fața căminului era pe vremea aia fabrica Coca-Cola, pe Strada Preciziei. Și era spațiul unde veneau camioanele să încarce. Când am venit cu tatăl meu la București, să vedem unde mi-au dat repartiție, i-am zis că „eu nu stau aici nici plătită!“. Știam că n-aveam cum să plătim chirie și am stat în cămin în Regie.

„M-am angajat în anul doi de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut niciodată părinților mei bani“

Reporter: Câți ați stat în cameră?

Mihaela Ștefan: Eu am fost norocoasă, că eram doar trei. Una din fete avea loc, dar era tot timpul liber. Și cel mai fain a fost că, din întâmplare, fix în același cămin, la același etaj, dar în altă cameră, să fie trei prieteni din Slatina! Și la noi, acolo, era reuniune de liceu în fiecare weekend! Venea toată Slatina. A fost minunat.

Reporter: Cum vă întrețineați? OK, vă mai trimiteau părinții, dar bănuiesc, din ce mi-ați explicat, că nu aveau atât de mulți bani încât să susțină fata la București…

Mihaela Ștefan: 50 lei pe săptămână și un pachet de mâncare.

Reporter: Păi, și vă ajungea?

Mihaela Ștefan: Nu! De aceea m-am dus și m-am angajat din anul doi de facultate!

Reporter: Așadar, v-ați angajat.

Mihaela Ștefan: Da. Prima dată, la Unirea, într-un magazin de haine!

Reporter: În ce an?

Mihaela Ștefan: În 2005. După primul an de facultate, în vacanță m-am întors acasă. Iar când am revenit la București m-am dus să-mi caut de muncă.

Reporter: Puteați să faceți facultatea la zi și să și lucrați la magazine?

Mihaela Ștefan: Da, făceam ce ținea de mine să fiu și colo, și colo. Am avut medii bune și am terminat și cu notă bună! Adică m-am descurcat. Dar n-aveam cum să nu muncesc! N-aveam cum!

Reporter: O presiune mare.

Mihaela Ștefan: Da. Eu nu le-am cerut părinților mei niciodată bani…

Reporter: Mă refer la presiune pentru că trebuia să și învățați, să mergeți și la cursuri și să mergeți și la slujbă.

Mihaela Ștefan: Da, dar sunt olteancă, n-am o problemă cu lucrurile astea! Mie îmi place să muncesc!  Doar că, v-am zis, mi-era jenă să mă duc să le cer bani. Așa că m-am dus și m-am angajat!

 „În viață, lucrul cu care mă mândresc cel mai tare e că, efectiv, n-am depins de nimeni! Nu m-a obligat nimeni, nu mi-a zis nimeni du-te și muncește! Dar am simțit că trebuie să fac lucrul ăsta ca să stau pe picioarele mele. Și de atunci am căutat să nu depind de nimeni. Aveam, n-aveam bani, ăia erau! Te întinzi cât ți-e plapuma!“

Mihaela Ștefan la Viscri, în prima școală „Femei în politică“ organizata de colegele sale de la „Femei în politică“ / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Care ar fi top trei lucruri cu care vă mândriți în viață, în activitatea politică sau în general, în viață?

Mihaela Ștefan: În viață, lucrul cu care mă mândresc cel mai tare e că, efectiv, n-am depins de nimeni! Și chestia asta, cu mersul să muncesc… Pentru că nu m-a obligat nimeni, nu mi-a zis nimeni du-te și muncește! Dar am simțit că trebuie să fac lucrul ăsta ca să stau pe picioarele mele. Și de atunci am căutat să nu depind de nimeni. Aveam, n-aveam bani, ăia erau! Te întinzi cât ți-e plapuma! Faptul că n-am depins de cineva, de vreun bărbat, de vreun șef să ceva și tot timpul mi-am făcut treaba și tot timpul am fost printre primii în munca mea mi se pare că mă ține mai mult cu picioarele pe pământ. Și îmi și dă puterea să merg mai departe. Că e important să știi că în cariera ta n-ai depins de nimeni, ci doar de munca ta.

Reporter: În primul rând vă dă încredere.

Mihaela Ștefan: Da, da! Altfel, la drept vorbind, eu am fost foarte norocoasă în viața mea pentru că am cunoscut, efectiv în toate etapele vieții, niște oameni minunați de la care am avut ce să învăț. Asta s-a întâmplat și după ce am intrat în politică. Cel puțin 2019 a fost un an… Poate doar dacă ar câștiga Rapidul Champions League m-aș simți cum m-am simțit în noaptea când s-au afișat exit-poll-urile la europarlamentare. Noi, la Sectorul 6, am avut 43,08%! Aia era munca mea și a colegilor mei! Și am fost extrem de fericită că am fost în echipa asta! Iar politic vorbind, asta îmi place cel mai mult, că ajungem să vorbim cu oamenii! Și să le arătăm că se poate și altfel. Duminică s-a deschis Parcul Liniei, faza a doua. M-am dus cu un coleg de-al meu, consilier local, și… Mă rog, de când a început pre-campania, eu fiind și candidată, a început lumea să mă mai recunoască. Pentru că eu, în anii ăștia trei, am muncit cât am putut și n-am stat să mă pun pe Facebook și să mă aud așa, foarte activ. Și erau oameni care mă recunoșteau și îmi spuneau: „Felicitări, succes la alegeri și mulțumim pentru parc!“. Și le-am repetat de vreo trei ori: nu le mai mulțumiți politicienilor! Nu le mai mulțumiți că de-asta sunt acolo! S-au dus în fața voastră, v-au cerut un mandat să facă ceva și acum livrează! E mersul lucrurilor! Voi nu trebuie să mulțumiți nimănui. Ba mai mult, cetățenii trebuie să tragă de mânecă politicienii când greșesc.

Reporter: Oamenii sunt obișnuiți cu din ăștia care promit că fac ceva și pe urmă, după ce și-au câștigat mandatul, fac exact invers.

Mihaela Ștefan: Da, văd și eu în stradă mulți oameni care îmi spun chestia asta, dar trebuie să schimbăm mentalitatea asta și să muncim pentru oameni, că de aceea suntem acolo.

„Eu am avut primul calculator când m-am dus la facultate. Atunci au reușit ai mei să cumpere primul calculator, care era oricum la Slatina, nu era cu mine la facultate. Iar primul smartphone l-am avut când deja mă angajasem la editură. Iar la editură m-am angajat în 2007“

Reporter: Dumneavoastră sunteți cumva la granița dintre generația milenialilor și generația Z, de ce nu sunteți și dumneavoastră  tiktokeriță ori pe Instagram? Mulți din generația 30-40 de ani sunt foarte activi pe aceste rețele de socializare.

Mihaela Ștefan: Să ne înțelegem: eu am avut primul calculator când m-am dus la facultate. Atunci au reușit ai mei să cumpere primul calculator, care era oricum la Slatina, nu era cu mine la facultate. Iar primul smartphone l-am avut când deja mă angajasem la editură. Iar la editură m-am angajat în 2007…

Reporter: La ce editură?

Mihaela Ștefan: La RAO. Am lucrat 8 ani. Am început ca merchandiser, făceam vânzări.

Reporter: Păi, cu atât mai mult, apropo de întrebarea mea anterioară. Ca să fii în departamentul de vânzări îți trebuie și abilități de comunicare…

Mihaela Ștefan: Le aveam, am întreținut relații foarte bune cu conturile și cei care conduceau librăriile pe care le gestionam sau hipermarketurile, că la un moment dat aveam în portofoliul de client și hipermarketuri, și librării online. Dar nu, nu… Adică-i admir și urmăresc mulți tiktokeri și fete pe Instagram și mulți fac o treabă foarte bună în sensul în care reușesc să pună pe tapet și niște discuții relevante pentru oameni. E și mult zgomot de fundal și nu, nu cred că ar fi… Adică îmi place să vorbesc cu oamenii, dar nu să stau în fața unei camere și să vorbesc singură.

Reporter: Aveți dezamăgiri în activitatea politică și administrativă?

Mihaela Ștefan: Dezamăgiri în politică am: mi se pare că e foarte mult dublu standard și foarte multă ipocrizie.

Reporter: La ce vă referiți?

Mihaela Ștefan: La politicieni în general, la cum se schimbă mesajele. Candidezi împotriva PSD-ului acum 4 ani și dintr-o dată te plimbi cu el de mână pe stradă.

Reporter: V-ați vedea făcând lucrul ăsta, dacă e nevoie?

Mihaela Ștefan: Nu, nu, nu! Noi suntem fermi în ce credem.

Reporter: Vorbiți de dublul standard.

Mihaela Ștefan: Dublu standard, da. Nu se măsoară lucrurile cu aceeași oca. Iar pe zona administrativă e o linie fină care trebuie parcursă. Chiar dacă scrie primar sau viceprimar în dreptul numelui tău, trebuie să găsești o variantă de a lucra cu aparatul administrativ. Eu am căutat să fiu persoană deschisă și să le pun la dispoziție tuturor, să zicem așa puterea mea, în sensul în care le-am spus: „Băi, dacă aveți o idee bună, dacă simțiți că pe zona voastră trebuie să facem mai mult, dacă aveți propuneri pe care poate alți viceprimari sau alți primari le-au trecut cu vederea, atunci îmi spuneți mie și dacă agreem împreună că ăsta e lucrul și direcția în care mergem, eu politic și în discuțiile cu primarul o să fac tot posibilul să se materializeze“. Și cred că am câștigat o parte din personalul din administrație cu atitudinea asta, dar rămân cei care înțeleg să facă administrație doar prin prisma politicii și acolo nu cred că am reușit să izbândesc prea mult. Și genul ăsta de atitudine aș vrea să să se schimbe, pentru că eu le-am spus tuturor că ei sunt funcționari publici, eu sunt politician. Eu în mandatul ăsta sunt viceprimar, în mandatul viitor pot fi primar sau pot să plec acasă. E despre cum vor oamenii, nu e despre ce vreau eu. În schimb, ei sunt funcționari publici, sunt în slujba oamenilor și în slujba comunității lor. Și mi se pare că, atunci când ajungi să ocupi o funcție de funcționar public în administrația locală mai ales, ai și responsabilitatea să faci bine pentru comunitate, dar și onoarea să lucrezi pentru comunitate. Și sunt persoane care au înțeles lucrul ăsta și fac asta de zeci de ani, am găsit și aici și în alte subordonate niște oameni extraordinari. Dar sunt și oameni care au poziția asta pentru că le-a dat-o un partid și atunci înțeleg să facă administrație doar după ce spune partidul.

Reporter: Adică la ordin.

Mihaela Ștefan: Da. Pe ei mi-aș dori să nu-i mai avem în administrație. Aș vrea să rămână în administrație oameni cinstiți, onești, care înțeleg să facă treabă pentru comunitatea lor.

„S-a schimbat atitudinea unora dintre funcționari în momentul în care și-au dat seama că șansele să se întoarcă PSD-ul sunt reale. Chiar am simțit la câțiva membri din administrație o atitudine de genul: «Hai, cât mai e, mai ai și tu o jumătate de oră pe aici și după aia lasă, că vin ai mei!»“

Candidata USR la Primăria Sectorului 6 și motanul său, Bubu / FOTO: Arhiva personală

Reporter: S-a schimbat atitudinea lor după ce a devenit clar că veți fi contracandidat al actualului primar?

Mihaela Ștefan: S-a schimbat atitudinea unora în momentul în care și-au dat seama că șansele să se întoarcă PSD-ul sunt reale! Chiar am simțit la câțiva membri din administrație o atitudine de genul: „Hai, cât mai e, mai ai și tu o jumătate de oră pe aici și după aia lasă, că vin ai mei și mă descurc eu cu ei și o să fie bine! Te mai suport o jumătate de oră și gata!“. Da, asta am simțit! Și nu spun povești, chiar am simțit-o!

Reporter: Dacă tot suntem aici cu discuția, care ar fi importanța fondurilor europene în modernizarea Sectorului 6, conform viziunii dumneavoastră?

Mihaela Ștefan: Apartenența la Uniunea Europeană a adus șansa comunităților din România pentru dezvoltare. Singurul program de țară al României este PNRR și nu este o coincidență că el a fost scris și negociat de un ministru USR. Prin PNRR construim creșe, reabilităm școli și grădinițe, dotăm cu mobilier și echipamente toate școlile, investiții în sănătate… Construim România modernă cu bani europeni! În Sectorul 6, 30% din bugetul de investiții îl reprezintă sursele nerambursabile.

Reporter: Aș trece la o întrebare care nu ține de politică internă. Cum vedeți rezolvarea războiului pornit de Rusia în Ucraina?

Mihaela Ștefan: În primul rând, invazia Rusiei în Ucraina e o chestie profund nedreaptă. E o chestiune profund greșită. Am trăit începutul războiului fiind în administrație și având în coordonare Direcția Generală de Asistență Socială. L-am trăit diferit față de alții. N-am avut timp să mă uit la televizor pentru că veneau refugiați. Și iarăși e o chestiune, că mereu mă întreabă lumea: „Dar ce ai făcut în 4 ani de mandat?“. Și mereu uit că minimum un an și jumătate noi am fost extrem de hands on (activ implicați – n. red.) pe două chestiuni foarte importante: campania de vaccinare, care a fost în sarcina administrației locale în proporție de 80%, și gestionarea refugiaților – care, la fel, a ajuns în sarcina administrației locale. Și atunci am putut să văd efectele războiului: mame singure care fugeau doar cu copiii și cu câteva haine pe ele, bunici care au putut să plece cu nepoții și părinții nepoților rămăseseră acolo. Deci lucrurile sunt profund nedrepte și drama prin care au trecut ucrainienii e reală. Iar eu am văzut-o la prima mână. Îi vedeam cum veneau de la gară… Îi primeam noi de la gară, aveam colegi de la DGASMB  (Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București – n. red.) care preluau din punctele astea de sosire și noi, împreună cu ISU, le găseam locuri la centre. Noi am avut trei centre. Unul a fost chiar aici, pe Plevnei, altul a fost într-un cămin pe care ni l-a dat Politehnica și pe care l-am gestionat noi. Veneau de la gară și îi acomodam fie aici, fie la Poli, fie la Sfinții Constantin și Elena. Dar la Sfinții Constantin și Elena am dus mai mult mame cu copii. Am avut o relație foarte bună cu fetele de la Centrul Filia, mă suna Andreea mereu și îmi spunea: „Mihaela, mâine ajunge în țară o mamă cu un copil, avem unde să o ducem?“. Și dacă aveam locuri ori la noi, la centru, ori în altă parte, îi găseam. Și am adus cinci sau șase femei cu copii venite prin Centrul Filia. Deci am văzut drama lor cu ochii mei și eu sper din tot sufletul ca ucrainenilor să li se facă dreptate și să îi scoată pe pe intruși în țara lor. M-aș bucura enorm ca tot sacrificiul pe care oamenii ăștia l-au făcut acolo să se încheie cu victoria Ucrainei.

Reporter: Urmăriți și politica externă?

Mihaela Ștefan: Mai am foarte puțin timp pentru pentru asta, dar… Na, ca toată lumea! Sper să nu iasă Trump la următoarele alegeri! Mă uit stânga-dreapta, să văd dacă suveraniștii au mai câștigat teren în Parlamentul European. Adică nu pot să spun că mă uit dedicat la politică externă, dar urmăresc știrile seara, când ajung acasă.

Reporter: Ați mers la vot până să intrați în politică?

Mihaela Ștefan: Da, da! E cel mai important lucru pe care putem să-l facem în calitate de cetățeni.

Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi de partid care au plecat la alte partide?

Mihaela Ștefan: Eu să știți că sunt genul de om care încearcă să înțeleagă deciziile pe care oamenii din jur le iau. Și m-am învățat de foarte mult timp să nu judec oamenii. E alegerea lor, le-am respectat-o, sper doar să ne respecte și ei suficient de mult încât să n-avem o campanie în care să ne certăm noi între noi, că inamicul nu suntem noi. Inamicul e în altă parte. Dacă așa am considerat de cuviință, să meargă pe alt drum, foarte bine! Le urez succes, să construiască ceva care să rămână, dar să înțelegem că inamicul nu e aici, ci în altă parte.

Reporter: Am văzut că citiți Garcia Marquez, dar și autori români. Care e autorul preferat?

Mihaela Ștefan: Mihail Sebastian!

Reporter: Deci old school…

Mihaela Ștefan: Eu am o afinitate așa foarte mare pentru zona asta de interbelic, Al Doilea Război Mondial. E ceva acolo care mă fascinează. Am citit „Accidentul“ (roman scris în 1940 de Mihail Sebastian – n. red.) la un moment dat și mi s-a părut o poveste superbă. Văd că ia avânt zona asta de cinematografie română și sper din tot sufletul ca tot know-how-ul pe care industria îl are să se întoarcă puțin și la operele literare pe care le avem, că sunt foarte multe povești frumoase care merită transpuse și poate așa ajung să fie cunoscute și de noua generație. În „Accidentul“, cel puțin, scenele la schi sau scena în care Paul coboară cu fata de care e îndrăgostit în Brașov, într-o seară înainte de Crăciun, cu Biserica Neagră plină de oameni, unde se cânta la orgă și povestea familiei la care ajung ei să stea, mi se pare că doar de acolo plecând ai putea să faci un film. Nu vorbesc aici de regizorii din noul val, nu vorbesc de filmele de artă, nu vorbesc de Porumboiu… Vorbesc de cei cum e Caranfil. Caranfil mi s-a părut genul de regizor care a spus tot timpul o poveste. Iar Sebastian are pentru mine, așa, o… Cum a murit, cum și-a trăit viața, oamenii pe care i-a cunoscut, felul cum a gândit și antisemitismul prin care a trebuit să treacă… Toate lucrurile astea au deschis ceva în bine și dacă e să nominalizez, el e…

„Eu cheltuiesc cel puțin 100-150 lei pe lună pe cărți. Cumpăr din librării, pentru că știu mecanismul din spate. Îmi place să merg foarte mult în librăria Humanitas Cișmigiu sau Humanitas Crețulescu. Și mă gândesc că dacă, de exemplu, cumpăr o carte Humanitas dintr-o librărie Humanitas, toți banii rămân la editură. Și e importantă chestia asta“

Reporter: Iar dintre autorii străini?

Mihaela Ștefan: Dintre autorii străini aș vrea să… Eu am citit când aveam timp, că acum nu prea mai am… Dacă erau vrăjitoare și dragoni, citeam!

Reporter: Deci genul fantasy.

Mihaela Ștefan: Da, dacă stau bine să mă gândesc, da! Am citit foarte mult fantasy. Am fost și la primul Comic Con (eveniment dedicat fanilor de benzi desenate, animații, jocuri video, seriale și filme organizat la București – n. red.) și am un autograf…

Reporter: Când a fost asta?

Mihaela Ștefan: Sunt mulți ani de atunci! Trebuie să caut poza, l-au făcut în Sectorul 4, la Palatul Copiilor. Și fiind prima ediție, a fost invitat actorul care l-a jucat pe Gimli, din „Lord of The Rings” (John Rhys-Davies – n. red.) și a fost ajutorul lui Indiana Jones. Omul a fost minunat. M-am dus la el cu un exemplar din „Hobbit”-ul în mână, dar bani n-aveam decât pentru o poză. Mi-a semnat o poză cu autograf pentru mine, iar după aceea l-am rugat frumos să-mi semneze și cartea pentru șeful meu de la editură, că noi publicam Tolkien, și a fost foarte drăguț că mi-a semnat-o, nu mi-a cerut niciun ban. Iar la final a venit și a salutat fiecare expozant! La finalul zilei a venit și ne-a salutat pe fiecare în parte, a trecut prin fiecare stand și ne-a mulțumit la fiecare și ne-a urat succes tuturor.

John Rhys-Davies, actorul care l-a interpretat pe Gimli în „Stăpânul Inelelor”, la prima ediție a Comic Con, fotografiat de Mihaela Ștefan, căreia i-a acordat și un autograf / FOTO: Arhiva personală a Mihaelei Ștefan

Reporter: Asta e o dovadă de respect. Probabil că nu avea această obligație, a făcut-o doar din respect față de oameni.

Mihaela Ștefan: A fost atât de drăguț, încât inclusiv afișele pe care noi le aveam expuse, ca să ne facem standul frumos, ni le-a semnat! Adică extraordinar, un model de respect față de oamenii care până la urmă pun numărul la cariera lui. Mă rog, nu era cazul meu, că el avea o carieră monumentală la momentul ăla. Dar chiar și așa, el fiind cine era, a stat de vorbă cu toți.

Reporter: Cât investiți pe lună în cărți?

Mihaela Ștefan: Mult! (râde)

Reporter: Cât? Media investită de români în educație, pe lună, e de vreo 25 lei, dacă nu mă-nșel, aici fiind inclus absolut tot, adică și un mers la film, la muzeu, cumpărată o carte etc.

Mihaela Ștefan: Eu cheltuiesc cel puțin 100-150 de lei pe lună pe cărți. Acum nu o să mă prefac, am posibilitatea să-mi cumpăr ce carte vreau. Dar înainte de asta… Eu mi-am făcut creditul pentru casă în 2013, pe 30 de ani, ca toată lumea. Și, pentru că banii nu erau foarte mulți și nu era ca și cum puteam să-mi fac orice poftă, iar o parte din ei se duceau pe rată, am zis: „OK! Aia nu, aia nu, dar după ce mă duc și plătesc rata, intru într-o librărie și îmi cumpăr o carte!“. Și aveam regula asta, plăteam rata, apoi îmi cumpăram o carte. În momentul de față, cumpăr mult, mai ales dacă intru într-o librărie…

Reporter: Cumpărați și online?

Mihaela Ștefan: Nu! În librării! În librării, pentru că știu mecanismul din spate. De exemplu, mie îmi place să merg foarte mult în librăria Humanitas Cișmigiu sau la Humanitas Crețulescu. Mi se par de departe cele mai bine aprovizionate librării. Și mă gândesc că dacă, de exemplu, cumpăr o carte Humanitas dintr-o librărie Humanitas, toți banii rămân la editură. Și e importantă chestia asta. Aș face același lucru și dacă RAO, de exemplu, ar avea librării. Dacă nu, atunci când sunt titluri de-ale lor care mă interesează, le cumpăr din librărie. Dar nu cumpăr online, nu-mi place! Dar lumea să cumpere cărți! Din librării sau online, de oriunde, numai să cumpere!

„Când eram la editură, cititul era sport! Mi-aduc aminte când «Hoțul de cărți» a venit prima dată din tipar și l-am văzut pe o masa, că ne aduceau câte un exemplar. Zic: «Hai s-o iau, s-o citesc!». În noaptea aia am și terminat-o! Acum nu mai am timp, citesc mai mult în vacanță“

Mihaelei Ștefan îi place foarte mult să citească, să meargă la expoziții, la concerte, să se relaxeze la mare și să ajute oamenii. Imagine din 2019, la Mangalia / FOTO: Arhiva personală

Reporter: Câte cărți citiți pe an?

Mihaela Ștefan: Acum, foarte puține, că nu mai am timp.

Reporter: Cinci? Zece?

Mihaela Ștefan: Vreo cinci.

Reporter: Și până să vă faceți politician?

Mihaela Ștefan: Cel puțin una pe lună! Iar când eram la editură, lectura pentru mine era sport! Mi-aduc aminte când „Hoțul de cărți“ a venit prima dată din tipar și l-am văzut pe o masă, că ne aduceau câte un exemplar din tot ce primeam din tipografie, și l-am întors. Pe coperta 4 am văzut că e o poveste din Al Doilea Război Mondial. Zic: „Hai s-o iau, s-o citesc!“. În noaptea aia am și terminat-o! M-a prins atât de mult cartea, încât am terminat-o. Citeam foarte mult pe vremea aia. Acum citesc mult în vacanță. Dacă plec în vacanță, am tot timpul două sau trei cărți cu mine.

Reporter: Unde vă duceți în vacanță? În străinătate sau în țară?

Mihaela Ștefan: Foarte departe: la Balcic! (râde)

Reporter: Ați vizitat castelul Reginei Maria?

Mihaela Ștefan: Da, de fiecare dată! Îmi place foarte mult localitatea aia. E aproape, pot să merg și cu mama mea… Eu am și o afinitate față de ce înseamnă familia regală, iar Balcic a fost un loc special pentru regină, dar și pentru Mihai Sebastian, că și el mergea la Balcic să scrie.

Top 5 realizări ca persoană publică

1. Centrul de sănătate Sf. Nectarie a fost dotat cu o secție de radiologie și un mamograf din fonduri nerambursabile;

2. Am obținut fonduri nerambursabile pentru două creșe noi și am finalizat construirea primei creșe din ultimii 47 de ani;

3. Am inițiat și am recuperat cu sprijnul Primăriei Generale, dar și al Guvernului, 11.000 de metri pătrați din Parcul Grozăvești;

4. Am inițiat programul de finanțare a proiectelor culturale prin care oferim pe bază de proiect 1 milion de lei operatorilor culturali;

5. Am inițiat cu Programul Mișcare pentru sănătate un proiect care susține conceptul de îmbătrânire activă și care are peste 500 de beneficiari.

Top 5 priorități ca viitor primar

1. O primărie activă în planificarea urbană;

2. Investiții în parcări modulare de tip smart parking, care pot dubla capacitatea parcărilor de reședință;

3. Salubrizare si curățenie stradală;

4. Recuperarea fostelor clădiri care au funcționat ca unități de învățământ și achiziționarea de terenuri necesare pentru dezvoltarea de noi unități de învățământ;

5. Reîntregirea Parcului Grozăvești și Regenerarea și întreținerea spațiilor verzi din grădinile blocurilor, în toate cartierele.

10 întrebări-fulger

1. Cel mai bun președinte al României de până acum? Aveți variantele Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.

– Eu, când era mică, voiam să fiu Băsescu! Voiam să fiu Băsescu pentru că era ministrul Transporturilor, știam că tati lucrează la CFR și știam că CFR-ul e în subordinea Ministerului Transporturilor și eu voiam să fiu șefa lui tati. Și atunci…

– Iar acum, că nu mai sunteți mică?

– Cred că Băsescu în primul mandat.

– Și cel mai nociv președinte al României?

– Cred că Ceaușescu, din perspectiva încălcării drepturilor omului și a tot ce s-a întâmplat în perioada aceea. Ceaușescu, luat la pachet cu tot regimul comunist.

2. Joe Biden sau Donald Trump?

– Biden.

3. Uniunea Europeană/NATO sau suveranism?

– Uniunea Europeană și NATO!

4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?

– Două tururi!

– De ce?

– Pentru că alegerile locale într-un singur tur nu oferă cu adevărat reprezentativitate. Uitați-vă la bucureștenii care merg la vot, care sunt foarte puțini, și la numărul foarte mic de oameni care ajung să aleagă un primar într-un oraș peste două milioane de locuitori! Pentru reprezentativitate, e foarte important să fie alegeri locale în două tururi.

5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți, excluzându-l pe cel în care candidați?

– Undeva, la mare?!

– Constanța sau 2 Mai?

– O localitate mai mică – 2 Mai, Mangalia… Mangalia este un oraș cu o istorie foarte frumoasă. Mi-ar plăcea să trăiesc în Mangalia.

6. Țara în care ați alege să vă mutați dacă ați fi forțată să părăsiți România?

– Nu m-am gândit vreodată… Cred că Franța!

7. Viața la țară sau la oraș?

– La oraș!

8. Concediu la mare sau la munte?

– La mare!

9. Mâncarea preferată?

– Ciorbă de pui à la grec!

10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?

– Campionatul Mondial de fotbal!

– Cu cine țineți?

– Cu România!

– Dar dacă nu se califică, așa cum s-a întâmplat în ultimii 26 de ani?

– Atunci, țin cu Portugalia, că fotbalistul meu preferat e Cristiano Ronaldo.

–––––––

Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.

Cod unic de identificare: 41240005.

–––––––

PORTRET DE CANDIDAT:

DAN BARNA, europarlamentare: „Regimul Iohannis ne-a dus mult mai aproape de modelul Belarus – Turcia – Ungaria decât de cel occidental. S-au depășit niște linii roșii care păreau de negândit chiar și în timpul regimului Dragnea”

* DOMINIC FRITZ, Primăria Timișoara: „Klaus Iohannis – o mare dezamăgire! Sper să nu ajungă în nicio funcție importantă în Europa!”

* STELIAN ION, Primăria Constanța: “Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie la chiuvetă, cu apă din oala de sarmale”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

* CRISTINA PRUNĂ, europarlamentare: „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

* CORINA ATANASIU, europarlamentare: „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul”

* RADU MIHAIU, Primăria Sectorului 2: „N-aveam niciun gând să intru în politică. Spuneam: «Am o meserie, o fac bine, crește afacerea!». Ce m-a determinat să mă răzgândesc a fost incendiul de la Colectiv. Mi-am zis: «Copiii mei trebuie să trăiască într-o țară în care nu se întâmplă așa ceva!»”

* ADRIANA CRISTIAN, europarlamentare: „Sunt o visătoare harnică. Aș vrea să las asta în urma mea: unii politicieni arată și așa, ca mine. Adică au terminat multă școală, vorbesc bine, au interese corecte, nu s-au îmbogățit din politică. Nu suntem toți la fel, cum vor cei vechi să se creadă”

VLAD BOTOȘ, europarlamentare: „Mi s-a propus să rămân în China. N-am vrut. Ieșisem seara cu colegi inclusiv chinezi. Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic. Atunci mi-am dat seama că n-aș putea niciodată trăi într-un regim care să filtreze ideile”

* TEODORA STOIAN, europarlamentare: „Cât am fost consilier al ministrului Justiției, am avut senzația că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Erau directori puternici, care pur și simplu ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba. În ultimele luni, numai că nu ne scuipau în față”

* VIOREL BĂLTĂREȚU, Primăria Cluj-Napoca: „Sunt campion mondial la speologie explorativă și primul român care a coborât la –1.000 de metri. Am fost, efectiv, primul om care a pus piciorul în noi galerii. Terra Nova!”

2 COMENTARII

  1. Faceti portrete de candidati si din celelalte partide din alianta?Era totusi corect sa puneti semnul P,e campanie electorala.Oricum,eu pe acest site am vazut ca sunteti foarte partinitori si acum,dupa ce s-a format acesta alianta,tot despre useristi vorbiti,cel mult despre Basescu,dar despre liderul care a gandit acesta alianta si a reusit in doar 2 ani de la cacealmaua de alegeri interne pusa la cale de iohannis,sa reaprinda speranta liberalilor simpli si a fostilor simpatizanti ai partidului fondat de Bratieni,nu spuneti chair nimic.Pana la urma,liberalismul nu a murit si se va vedea ascensiunea acestui nou partid pe scena politica in momentul cand vor afla oamenii de proiectele pentru modernizatea tarii care zac de 2ani in sertarele comasatilor in noul parliament…oricum,eu nu mai imi iau stirile decat de pe paginile de socializate ale liderilor ADU si a catorva candidati la primarieacgenerala,caci mass-media oficiala e corupta de comasatii,platita din bani publici sa ascunda realitatea,sa minta frumos despre „realizarili” comasatilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.