Falsificau indemnizații de sprijin în pandemie și luau fraudulos câte 4.500 de lei pe lună. Percheziții la membrii unei rețele care a făcut jaf în ultimele 9 luni

3
1889

Procurorii și polițiștii au descins joi, la prima oră, peste o rețea de infractori care falsifică documente pentru a primi indemnizații de sprijin în pandemie. Ancheta a ajuns la 9 adrese: 8 în București și una în Călărași. 12 persoane sunt căutate pentru a fi aduse la audieri, sub acuzația de înșelăciune.

Speculând foarte rapid criza Covid și legislația de sprijin adoptată de Guvern, rețeaua a pus pe picioare încă din martie anul trecut schema de înșelăciune. Respectivii indivizi și-au falsificat actele și, în baza lor, au primit de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială indemnizații pentru sprijinirea salariaților în pandemia de Covid-19. Este vorba de 900 de euro pe lună net.

Potrivit Poliției, până acum au fost descoperite 11 cazuri, dar ancheta este în derulare: „Astăzi, 21.01.2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice din Poliţia Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 8 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, un mandat de perchezitie domiciliară in judeţul Călăraşi şi 12 mandate de aducere, într-un dosar privind fapte de înşelăciune“.

Prejudiciul total nu se știe deocamdată, pentru că polițiștii și procurorii încearcă să vadă câte alte persoane au mai beneficiat de această schemă de fraudă.

Rețeta a fost exportată de infractorii români și în străinătate. În octombrie, polițiștii din Marea Britanie au destructurat clanuri interlope din Europa de Est, printre care și bande de români, care au produs cea mai mare fraudă din istoria acestei țări. E vorba de un prejudiciu estimat de 26 de miliarde de dolari de la începutul pandemiei și până în momentul descoperirii schemei.

În România, rețelele care-și falsifică actele pentru a primi ajutoare nemeritate sunt doar o mică parte a sumei de infractori năpustiți asupra bugetului public. DNA a descoperit, pe tot parcursul anului trecut, fraude și șmecherii prin care s-au folosit achizițiile de urgență în pandemie, în special de echipamente medicale, pentru a se umfla cu sute de milioane de lei facturile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

* Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

* „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

* Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

3 COMENTARII

  1. Numai noi (personal) știm, aici, în Constanța, zeci de persoane în legătură cu care ne punem mari semne de întrebare privind corectitudinea îndeplinirii condițiilor și procedurilor legale, de beneficiere a diferitelor forme de sprijin statal/guvernamental în pandemie!

    Instituțiile locale responsabile, ale Ministerului Muncii, au aprobat… LA-GRĂMADĂ (!) aproape toate cererile, nu numai fără nicio verificare-PRIMARĂ, dar, în multe cazuri, și fără ca documentele transmise (online) să fi fost conforme (cu prevederile legale)!

    Și suntem convinși că NU o fi fost județul Constanța vreun caz izolat…

    • Haideți s-o spunem/RECUNOAȘTEM „p’aia dreaptă”: (ȘI!) obținerea… FRAUDULOASĂ (!) de „ajutoare” (mai ales bănești) de la Stat a devenit, imediat (încă din martie-aprilie 2020), un… „sport-național”, }N… „BUNA” (Sic!) TRADIȚIE ROMÂNEASCĂ!

      Credem/estimăm că… (CEL PUȚIN?!…) O TREIME dintre cei care au primit compensații (de genul celor pentru „restrângerea activității cauzată de pandemie” și „șomaj-tehnic”, fie ei angajatori sau angajați) le-au obținut în mod… ILEGAL/FRAUDULOS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Șiii… Guvernul Orban a… ȘTIUT asta (!), dar… A ÎNCHIS OCHII (!!!), pentru că urmau două rânduri de alegeri!

      • Acuuu’…, că au trecut alegerile și vor fi TOATE (!) abia peste patru ani, nu ar fi, oareee…, cazul să se ia la puricat dosar-cu-dosar și să se verifice LEGALITATEA acordării acelor compensații și ajutoare???!

        Iar celor care au obținut FRAUDULOS respectivele sume să le fie luați banii și… libertatea ???!
        (Desigur: cot-la-cot cu funcționarii Statului care — din prostie, lene, indolență sau chiar… interes-material! — au facilitat aceste… HOȚII!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here