Într-o țară prăbușită politic, economic, social și a cărei singură salvare este asumarea unei dureroase și profunde reforme morale, Patriarhul Daniel al BOR își refuză menirea de păstor al sufletelor noastre și alege să interacționeze inept cu națiunea română prin vocea arogantă a unui funcționar patriarhal lipsit de vocația comunicării.
Acest birocrat fastidios este preotul Adrian Agachi (39 de ani) – un „produs” al administrației bisericești, pe cât de obedient față de Patriarh, pe atât de arogant și sfidător față de cei care îndrăznesc să spună că BOR se află într-o gravă inadecvare față de vremurile pline de ispite pe care le trăim.
Lecturând postările preotului Agachi – care încearcă să fie un „Bănescu redivivus”, reușind însă doar să se transforme într-o biată „clonă” plină de erori –, descoperim că Patriarhul Daniel a îngăduit un fel de „vânătoare de vrăjitoare” instrumentată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei împotriva vocilor raționale din BOR.
Cunoscând obediența față de superiorii ierarhici care caracterizează dintotdeauna firea comunicatorului oficial al BOR, avem convingerea că Patriarhul a aprobat atacurile penibile lansate de preotul Agachi asupra unor intelectuali cu adevărat conservatori ai Bisericii, precum preotul Radu Preda sau teologul Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.
De ce această schimbare de paradigmă? De unde această cădere de la intervențiile mereu actuale, chiar dacă nu întotdeauna obiective, ale teologului Vasile Bănescu pe subiecte de maxim interes pentru cetatea românească, la replicile și atacurile acide, penibile și pe alocuri grotești ale unui birocrat posesor al unei singure „virtuți” – ascultarea obedientă de ierarh?
Birocratul patriarhal Agachi versus ”Experimentul Bănescu”
Conform oficiosului BOR, „Ziarul Lumina”, în data de 21 martie 2024, ”la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Național Bisericesc au fost numiţi trei noi consilieri patriarhali: pr. Adrian Agachi (Biroul de presă și relații publice), Răzvan Mihai Clipici (Sectorul cultură, pictură și restaurare) şi Augustin Păunoiu (Publicaţiile «Lumina»). La începutul lunii, dr. Viorel Coman a fost numit consilier patriarhal la Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei Române”.
Între aceste patru tinere speranțe ale birocrației patriarhale, se remarcă preotul Adrain Agachi, posesor al unui garnisit CV cu miros de înaltă protecție sinodală.
Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București în anul 2009, Agachi și-a continuat studiile la un masterat absolvit, cităm „cu distincție”, la Universitatea din Wales, Marea Britanie. După studiile de masterat, a urmat o traiectorie academică aflată la dispoziția oricărui teolog român, chiar dacă este un biet și fără înaltă protecție preot de parohie săracă dintr-un sat uitat de lume. Actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a obținut un doctorat în Teologie Ortodoxă la Universitatea Winchester, tot în Marea Britanie, în anul 2012. Apoi, vreme de cinci ani (2014-2019), preotul Agachi a fost foarte aproape de slujirea aducătoare de mântuire, ca preot de caritate într-un spital din municipiul București. A fost însă sedus de lumina strălucitoare care emană dinspre ferestrele administrației bisericești patriarhale…
În domeniul comunicării și al mass-media, actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române are o pregătire limitată spre deloc, singurele lui contacte cu presa fiind în calitate de colaborator (din 2008) la oficiosul BOR, „Ziarul Lumina”. Această precaritate a cunoașterii în domeniul comunicării nu l-a împiedicat pe Patriarhul Daniel să-l numească pe preotul Adrian Agachi, începând cu data de 1 aprilie 2024, în funcția de consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă și Relații publice al Patriarhiei Române, iar în iulie 2025 – după ce Vasile Bănescu a fost forțat să se retragă –, să-l promoveze purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.
Preotul Adrian Agachi reprezintă mai puțin începutul unei „noi ere” în comunicarea publică a Patriarhiei Române cu societatea românească și mai mult sfârșitul „experimentului Bănescu”.
Prin activitatea sa de comunicator oficial al Patriarhiei, teologul Vasile Bănescu a coborât comunicarea publică a BOR din „turnul de fildeș” al comunicatelor de presă prăfuite și a scos-o din capcana maniei „cetății asediate”. Bănescu a ales să intre în dialog cu comunitatea, și-a asumat să comită inclusiv erori, țelul fiind nu o comunicare instituțională ermetică, ci acceptarea dialogului cu toate vocile cetății, inclusiv cu cele critice la adresa BOR.
Foarte probabil că pentru Patriarhul Daniel a fost prea mult acest „experiment Bănescu”. Mintea de manager a patriarhului BOR a ajuns la concluzia că adevărurile mărturisite curajos de Bănescu în agora română încep să pună în pericol relațiile lui cu două zone foarte importante pentru rămânerea în scaunul patriarhal: sursele de finanțare de la bugetul statului (fără de care visul Patriarhului de a finaliza Catedrala Națională s-ar fi spulberat) și încrengătura de grupuri oculte din interiorul Sinodului BOR (un adevărat viespar de tensiuni, jocuri de interese și de presiuni imense făcute asupra patriarhului).
În consecință, Patriarhul Daniel a ales ca, în locul unui teolog laic care-și asumă „Calea, Adevărul și Viața”, să-l numească pe preotul Agachi, o slugă pe cât de mediocră în știința comunicării, pe atât de eficientă în executarea „ascultării” primite, indiferent de compromisurile morale impuse.
Agachi este arhetipal pentru stilul prăfuit de comunicare publică „limbă de lemn” al BOR, stil format la mijlocul secolului trecut. De atunci și până în prezent – exceptând perioada de „sincopă” când comunicarea publică a fost făcută de Vasile Bănescu –, comunicatorii oficiali ai BOR s-au prelins mereu la umbra statului, căutând cu disperare așa-zisa „simfonie bizantină”. În puținele vremuri în care Biserica nu a proclamat „simfonia bizantină” cu statul (a se citi slujirea obedientă a regimul politic aflat la putere: dictatura regală, statul național-legionar, dictatura mareșalului Antonescu, dictatura comunistă sau guvernările antidemocratice neocomuniste de după 1989), acești comunicatori oficiali ai BOR au mimat „neutralitatea”, care mai degrabă este un amestec de prudență vecină cu lașitatea și de „autism duhovnicesc” față de problemele sociale, economice și politice cu care se confruntă turma păstorită.
În fapt, comunicarea publică a BOR a fost aproape întotdeauna expresia intereselor patriarhului în funcție și a grupurilor de interese care-l susțin în Sinod. Patriarhul Daniel a testat un mecanism de comunicare publică adaptat realităților din societatea românească, prin teologul Vasile Bănescu. Rezultatele au fost mai mult decât promițătoare, însă efectele negative asupra intereselor sale personale l-au făcut pe patriarh să se răzgândească. Inevitabil, s-a ajuns la ”soluția Agachi”, obedientul slujitor de la umbra scaunului partiarhal.
Preotul Agachi a fost ales de patriarh pentru că are profilul moral și profesional necesar. El este un produs al sistemului educațional al BOR și membru al ”elitei prefabricate” – posesor al unui discutabil doctorat în Teologie, titlul nefolositor la mântuire, dar necesar pentru a impresiona ”galeria”; deținător de funcții administrative bisericești importante și sub ascultare necondiționată față de ierarhul care ”l-a aruncat în scăldătoare”.
Agachi este integrat în birocrația administrativă bisericească; altfel spus, a fost ”testat”, promovat gradual și a confirmat, într-un final, că este un foarte bun executant, care nu are dileme morale. Agachi este predictibil pentru că e doar o ”slugă bună”, un instrument eficient care oferă Patriarhului Daniel un control total asupra comunicării oficiale a BOR.
S-a dus vremea dialogului real, a chestionării moralității societății românești din dorința sinceră de a afla împreună cu ceilalți o soluție mântuitoare, nu mai este dorită asumarea critică a unor stări de fapt și sufletești negative din Biserica Ortodoxă Română. Comunicarea publică instrumentată de Agachi este un amestec bizar de ”teoria conspiraționistă a cetății asediate”, frustrări personale generate de ”potcapul” funcției dovedit a fi prea mare pentru o ființă așa de mică sufletește și ”vânătoarea de vrăjitoare” lansată împotriva preoților și a teologilor care au înțeles cât de gravă e criza instituțională și morală a BOR și au decis să reacționeze public.
Prin urmare, aparenta libertate manifestată de Agachi în postările și comunicările sale publice – prin care, reiterăm, face un penibil ”copy/paste” după stilul dinamic și profund duhovnicesc al predecesorului în funcție, teologul Vasile Bănescu – este foarte probabil doar ”poleiala” care învelește ascultarea primită de la Patriarhul Daniel.
Dar să nu uităm aspectul cel mai important: teologul Vasile Bănescu este laic, nu avea haina preoțească atunci când a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei, gradul de libertate era infinit mai mare decât în cazul unui cleric. Bănescu a demonstrat că implicarea laicilor în administrația bisericească, în funcții importante, este cel puțin egală, dacă nu chiar superioară, în eficiență și calitate duhovnicească cu cea a preoților. În „experimentul Bănescu” a lipsit „lesa” care-i leagă pe preoți de voința, de multe ori arbitrară și imorală, a ierarhului sub a cărui ascultare se află. Agachi este preot, este produsul birocrației administrative și academice bisericești, se află sub deplină ascultare. Laicii sunt periculoși, deci nu sunt utili – aceasta a fost, probabil, concluzia din mintea de manager a Patriarhului Daniel, atunci când a decis să renunțe la Vasile Bănescu.
Trebuie să demisioneze preotul Agachi din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române?
În rândul intelectualității creștine conservatoare veritabile – acea intelectualitate care refuză discursul eretic filetist al naționalismului de grotă și fariseismul sinodal care mângâie cu îngăduință pe creștet un eretic ca George Simion și un șarlatan precum Călin Georgescu – se discută tot mai intens despre necesitatea demisiei de onoare a preotului Agachi din funcția de purtător de cuvâtn al Patriarhiei Române.
În opinia noastră, această demisie nu este neapărat necesară. De fapt, ar fi inutil să demisioneze Agachi numai pentru a fi înlocuit cu un slujbaș mai obedient și mai lipsit de vocația comunicării. Soluția nu stă în demisia/demiterea lui Agachi, ci în schimbarea abordării relației de comunicare cu societatea românească a Patriarhului Daniel și, implicit, a întregii ierarhii episcopale a BOR.
Românii s-au săturat de ”prinții Bisericii”, de episcopii ale căror nume nici măcar nu sunt cunoscute de cei pe care-i păstoresc, ”prințișori” care trăiesc în palate episcopale luxoase, băgați în afaceri dubioase (vezi mitropolitul Irineu al Olteniei, anchetat de DNA vreme de 10 ani) sau în scandaluri sexuale (ca fostul episcop de Huși, pedofilul homosexual Corneliu Onilă), ”prințișori” înconjurați de o camarilă preoțească pe cât de obedientă, pe atât de lacomă, izolați printr-un adevărat ”cordon sanitar” de poporul credincios cu care intră în contact rar și formal, la câte o ”liturghie arhierească”, praznic pe la mânăstire sau sfințire de biserică. Societatea românească a ajuns să fie indiferentă, atunci când nu este iritată, la inepțiile deversate de comunicatori oficiali bisericești lipsiți de vocație, aroganți, farisei și total ”autiști” la problemele cu care se confruntă locuitorii cetății românești.
Poate că Patriarhul Daniel nu mai are capacitatea să schimbe radical modul de interacțiune cu poporul și este prizonierul stilului fariseic, formal, oficial. Înțelegem această neputință. Totuși, avem convingerea că Patriarhul Daniel posedă minima voință și măcar intuiția de manager care să-l determine să-i ceară lui Agachi să se oprească din ”vânătoarea de vrăjitoare” pe care a pornit-o împotriva unor oameni care au contribuit enorm la apărarea adevărurilor de credință mărturisite de Biserica lui Hristos. Patriarhul Daniel ar ajuta mult Biserica pe care o păstorește, dacă l-ar ”lega” pe preotul Agachi în ”lanțul” comunicării formale, prin comunicate de presă scrise fie și în vechea ”limbă de lemn” a comunicării patriarhale, și i-ar interzice să-și manifeste în agora cetății răutățile meschine și teologhisirile mediocre, inclusiv pe cele pe care le deversează într-o tacită complicitate cu bizari și eretici din întunecata gloată a suveraniștilor cu miros de Rusia.
Situația din interiorul Sinodului BOR – și, în general, din BOR – nu este favorabilă unui război fratricid pornit asupra elitei intelectualilor creștini din BOR din cauza frustrărilor unui anonim ajuns, dintr-o regretabilă eroare, purtător de cuvânt al celui mai important cult religios din România…
… iar dacă Patriarhul Daniel este, cumva, cel care a inițiat această ”vânătoare de vrăjitoare”, atunci ar face bine să se oprească” La acest moment, BOR este un ”uriaș cu picioare de lut”, o biserică asediată de o alianță formată din gruparea pro-Rusia care bântuie Sinodul și de gloata eretică filetist-suveranistă a credincioșilor, clericilor și monahilor care au ajuns să creadă că un șarlatan ca Georgescu și un impostor ca Simion ar fi ”salvatorii neamului”. Un uriaș a cărui prăbușire va face un rău inimaginabil călătoriei spre mântuire a neamului românesc.
(VA URMA)
