miercuri, mai 1, 2024
AcasăNewsDoamna din avion avea în geantă oasele soțului

Doamna din avion avea în geantă oasele soțului

-

O femeie în vârstă de 74 de ani, de origine armeană, a fost oprită pe aeroportul din München și supusă unei verificări speciale, după ce controlorii au găsit în bagajele ei oseminte umane, a anunțat poliția federală din Germania.

Lucrătorii vamali au chemat un medic și un procuror care să examineze osemintele aflate într-o cutie de lemn, transportată într-o geantă de voiaj.

Femeia de 74 de ani, care era însoțită de fiica ei în vârstă de 52 de ani, a fost inițial reținută de autoritățile aeroportuare.

Explicațiile date de ea au fost însă convingătoare, astfel încât a putut să plece mai departe, cu oase cu tot.

- Advertisement -

Investigatorii germani au aflat că osemintele din cutie sunt cele ale soțului decedat al pasagerei de 74 de ani. Acesta a murit și a fost înhumat cu 12 ani în urmă, în Grecia, acolo unde familia de origine armeană avea domiciliul.

Intenția femeii și a fiicei sale era de a duce osemintele în țara de origine, Armenia, pentru a le îngropa în pământul străbun. Drumul cu avionul din Grecia până în Armenia presupunea o escală la München și una la Kiev.

Documentele pe care le avea femeia arătau că soțul ei a murit în 2008, a fost îngropat în apropierea domiciliului lor din Salonic, iar transportul osemintelor era legal.

- Advertisement -

Ca urmare, procurorul nu a găsit motive pentru a deschide o anchetă, iar femeia a fost eliberată și a putut să-și continue călătoria, împreună cu fiica sa și cu rămășițele soțului ei decedat, scrie Deutsche Welle.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -