Infractorul trimis de PSD la Iohannis a arătat la Antena 3 o falsă legitimație de deținut politic!

3
2590
Ioan Muntean zice că a stârnit interesul PSD după ce a apărut la Antena 3

Continuă dezvăluirile despre cei doi impostori cu care PSD s-a prezentat la consultările cu președintele Klaus Iohannis pe tema justiției. Ioan Muntean a fost și escroc, iar Marin Iancu – securist greu, general MAI, adjunctul lui Măgureanu și turnător la Securitate.

Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici Sibiu, Ioan Fediuc, a descoperit că legitimația lui Ioan Muntean (73 de ani) a fost eliberată în fals în 1992, fără să existe o hotărâre a Casei județene de pensii, scrie Turnul Sfatului. Muntean, prezentat drept fost deținut politic la Antena 3, a fost închis la Aiud pentru infracțiuni de drept comun, tâlhărie și delapidare. Este unul dintre cei doi foști deținuți asmuțiți de Antena 3 asupra procurorului general Augustin Lazăr și care au fost trimiși de PSD împreună cu Eugen Nicolicea la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Legitimația din 1992, cea falsă

„Legitimația aceea din 1992 a fost eliberată în fals. Nu știu de ce fostul secretar i-a eliberat așa ceva fără o hotărâre a Casei de pensii. Am verificat, totodată, și în evidențele pe care Casa județeană de pensii ni le comunică, evidențele cu sibienii care primesc acea indemnizație specială pentru calitatea de fost deținut politic. Nici acolo nu apare vreun Ioan Muntean”, spune secretarul AFDP, Ioan Fediuc.

N-a predat legitimația ca s-o arate în emisiune la Gâdea

Reprezentanții conducerii AFDP Sibiu susțin că s-au dus acasă la Ioan Muntean, pentru a-i cere înapoi carnetul de deținut politic, pe motiv că e nul.

„Mi-au spus că le-am făcut probleme, că i-am făcut de rușine. Asta mi-au spus în casa mea. Dar eu nu le-am dat carnetul: eram invitat în seara aceea la Antena 3, la Sinteza Zilei, și îmi trebuia carnetul”, a declarat Ioan Muntean, citat de Turnul Sfatului.

Legitimația nouă, obținută pe baza falsului din 1992. Cu asta a fost la Gâdea în emisiune

Referitor la acel prim carnet de membru, Muntean arată că acesta i-a fost eliberat în momentul primei reîntoarceri din SUA în România. Atunci, în 1992, cei din conducerea Asociației sibiene de la acea dată, foști deținuți încarcerați la Aiud, l-ar fi recunoscut. Așa ar fi primit carnetul, pe care nu l-a mai vizat de atunci deoarece s-a reîntors în SUA.

Acum s-a stabilit definitiv în România și spune că încearcă să scape de „condamnarea nedreaptă” din 1980, prin care a fost trimis la pușcărie timp de aproape 8 ani, sub acuzațiile de „tâlhărie în paguba avutului obștesc” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Grănicerul bătut și dezarmat

În acte, Ioan Muntean a fost condamnat la 8 ani de închisoare în vara anului 1980, ca infractor de drept comun. Pe scurt, condamnarea i-a fost dată după ce a fost legitimat în zona localității Oravița de către un grănicer, căruia i s-a părut suspect. Grănicerul ar fi vrut să îl ducă la interogatoriu, dar pe drum Ioan Muntean l-a bătut, i-a furat arma și muniția și a fugit, fiind prins după câteva ore. Cel puțin asta stă scris în sentința dată de Tribunalul militar Timișoara, pe care Ioan Muntean o contestă.

„Eu nu vreau să mă duc cu povara asta în mormânt. Eu nu am dezarmat grănicerul. A fost o înscenare, deoarece pe vremea aceea nu mai puteai fi condamnat pe motive politice și erai obligat să recunoști infracțiuni de drept comun, înscenări. Și pentru ca eu să accept o astfel de condamnare, am fost bătut crunt, am fost ars cu fierul de călcat pe mâini, după care mi s-a spus: «Ori la pușcărie, ori în mormânt». Am ales pușcăria”, susține Ioan Muntean.

Cum a fost la Cotroceni. Nicolicea le scrisese întrebarea pe foaie

Muntean a relatat pentru Turnul Sfatului și varianta sa despre întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis dă mâna cu Ioan Muntean. Ceilalți „musafiri”: Marin Iancu (în mijloc) și Eugen Nicolicea (mascat)

„Nu e adevărat, cum zic gurile rele, că l-a dat afară pe Nicolicea. Iohannis e un domn. L-a rugat să aștepte afară, căci era surprins că în delegația PSD sunt doi deținuți politici. I-am povestit ceea ce mi s-a întâmplat în penitenciar, deținutul celălalt la fel, ne-a ascultat, chiar și-a făcut timp pentru noi. După aceea chiar ne-a spus că a fost îngrozit ceea ce a auzit de la noi. Iar eu, sincer, așa cum mă caracterizează oamenii pe mine, i-am cerut să îl revoce pe actualul procuror general Augustin Lazăr, să semneze decretul de revocare. La care mi-a răspuns că mai are vreo două săptămâni… Și gata. Dar am rămas foarte plăcut impresionat de președintele Klaus Iohannis. Și aș mai vrea să am ocazia să mai discut cu el, dar nu cred că se mai poate”.

Întâlnirea cu Iohannis nu a mai decurs chiar așa cum ar fi dorit liderii PSD, mai dezvăluie Ioan Muntean. „Nicolicea ne-a dat și mie, și celuilalt deținut, câte foaie într-o mapă cu întrebarea pe care să i-o citim președintelui (întrebarea pe care cei de la PSD au propus-o pentru referendum – n.r.). Dar nici eu, nici celălalt deținut nu am mai făcut acest lucru. Și nici presei nu am citit-o. Stați așa, dacă vă interesează, vă dau eu foaia aceea, că mie nu îmi trebuie”, spune Ioan Muntean.

Din mapa roșie cu însemnele PSD, primită de la Nicolicea, Ioan Muntean scoate foaia cu ceea ce a refuzat să citească și propună lui Iohannis. „Frați români, e normal ca la 30 de ani după căderea regimului opresiv comunist, foștii torționari să fie promovați în funcții gigantice de conducere?”, e scris cu caractere mari, pe trei sferturi din pagină, întrebarea „ascunsă” de președintele României.

Articolul integral, pe Turnul Sfatului.

CITIȚI ȘI:

Securistul trimis de PSD la Iohannis era şi turnător de celulă. Iată cine sunt „deţinuţii politic” ai „torţionarului” Augustin Lazăr!

„A venit Eliberatorul!”. Dragnea luptă cu „străinii care vin în cotropire”. Delirul lui Codrin Ștefănescu despre mitingul PSD de la Craiova

* „Vrem în Europa! Nu ne puteți lăsa să sfârșim ca prizonieri ai unui grup de politicieni corupți!”

3 COMENTARII

  1. Cei doi impostori foști deținuți de drept comun nu sunt singurii care atacă statul de drept. Au fost cumpărați cu bani. Lehamite necuprinsă de smerenie. Vina de a aduce înapoi doi mincinoşi aparține lui Tudorel Toader. Omul lui Tăriceanu. Vor mai ore de dezbateri. Augustin Lazăr e fost membru PNȚCD. Vede LUMEA locului cu sacrilegiul unui om admirat. A fost procuror vertical împotriva sistemului comunist mai ales după Iuliu Maniu. După decesul lui Iuliu Maniu. Visul magnific al PSD se duce cu morbidul Toader care a impus stări de greață la USR. Nu e vina mea. E vina masonului Liviu Dragnea care voia cu 100.000.000.000$ tipăriți să conducă Grupul Bilderberg al Germaniei. Orânduirea mea este strălucitoare. A fi Magul e o poveste. Magicianul mi se spune de cum am impus regulile. A face bine în loc de a face răul. A fi frumosul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here