Dezastru: am vaccinat doar 30,4% din populație, media UE e de 64%. La toamnă urmează iar morții și restricțiile

4
975
Deși au existat absolut toate condițiile pentru ca România să se pună la adăpost de pandemie, țara noastră este pe penultimul loc în UE la vaccinare, cu doar o treime din populație imunizată

România s-a „înfipt“ bine pe penultimul loc din Uniunea Europeană și în cursa de vaccinare anti-Covid a populației, în ciuda faptului că au existat absolut toate condițiile pentru ca țara noastră să țină pasul cu restul statelor. Cu doar 30,4% dintre oameni vaccinați cu măcar o doză, România este la mare distanță de media UE (64%) și de țările situate imediat înaintea noastră.

Clasamentul vaccinării populației s-a așezat astfel, natural, conform cu toate celelalte statistici, care plasează România în coada UE ca nivel de educație, de trai, de civilizație, de poluare, speranță de viață, de corupție etc.

Conform Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), 237 de milioane de oameni, reprezentând 64% din totalul populației din UE și țările asociate UE, s-au vaccinat cu măcar o doză. Pe primul loc este Islanda, cu 89% din populația adultă imunizată. Pe locul doi este Belgia – 81,3%, iar pe locul trei – Olanda – cu 79,5%.

La polul opus, pe ultimul loc e Bulgaria – cu 17,4%, deasupra sa fiind România – 30,4% și Letonia – 40,7%.

Așa cum se estima, majoritatea țărilor UE se apropie deja de pragul obținerii unei imunizări de grup a populației (19 dintre cele 30 contorizate de ECDC au atins-o deja) prin atingerea țintei de minimum 70% dintre adulți vaccinați.

În România, obsesiile conspiraționiste, lipsa de educație a populației, nesancționarea unor descreierați precum Diana Șoșoacă și campaniile foarte slabe de convingere duse de Guvern au dus la un eșec lamentabil.

Decontul, potrivit tuturor specialiștilor, va veni la toamnă, odată cu valul 4. România și Bulgaria au toate șansele să fie singurele țări UE care vor suporta încă o iarnă de coșmar, cu valuri de morți, carantine, restricții, activități închise, spitale supraaglomerate. În plus, există toate premisele ca restul țărilor UE, care își vor imuniza populația până atunci, să-și închidă granițele pentru români, de teamă ca aceștia, nevaccinați, să nu le aducă boala.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Rezultate finale în Moldova: partidul Maiei Sandu a luat 52,80%, iar în Parlament va avea 60,35%. Comuniștii proruși au scăzut la 27,17%

* AUR s-a făcut de râs în Moldova: a luat sub 0,5%! Moldovenii au fost mai deștepți decât românii: au înțeles câte parale fac provocatorii de pe orbita Rusiei

* Lașitate: tot grupul PSD a fugit din Parlamentul European la moțiunea privind condamnarea legii anti-LGBTQ din Ungaria

* Omagiu penibil adus de un deputat USR „propagandiștilor roșii” Gâdea – Ciutacu – Bahmuțeanu – Dana Budeanu, care o linșează pe Clotilde Armand

* Medic din Iași despre colegul său conspiraționist: „A încălcat Jurământul lui Hipocrate. Medicii trebuie să-i educe pe oameni în pandemie”

* Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

* Benone Sinulescu a fost găsit căzut în casă. Acuzații grave: „Se stinge fără ajutor. E o atitudine medievală!”

* Revoltă anticomunistă în Cuba. Președintele țării asmute populația împotriva protestatarilor: „Toți comuniștii să iasă pe străzi! Să înfrunte provocările într-un mod hotărât, ferm și curajos! Ordinul de luptă a fost dat: în stradă, revoluționari!”

* Puștiul român care uimește planeta: la 16 ani, bate recorduri mondiale și câștigă titluri europene la înot. „Când accelerează, ceilalți par că rămân pe loc”

* Italia e campioana Europei, Argentina e campioana Americii de Sud! Amândouă au câștigat în deplasare – în Anglia, respectiv Brazilia

4 COMENTARII

  1. Salut
    Fiecare e răspunzător pentru sănătatea proprie.
    Cat despre protectia oferita de vaccin…mai citiți .Pfeizer cere aprobări pentru doza 3. Israelul a început deja..

    • 1. Mai ales într-o pandemie, fiecare om este răspunzător ȘI pentru sănătatea… CELOR DIN JUR!!!

      2. „Pfizer” a anunțat încă de astă iarnă (!) că va mai fi necesară și o a treia doză de vaccin chiar în acest an!

  2. Gresit baieti. Va spune un om batran trecut prin multe.
    Gurile Dunarii sant aici problema. Ne uitam la R.Moldova si ii plangem pe aia ca sant sub rusi. Gresit ,gresit ,gresit, 70% din mass media romaneasca este coordonata de Sputnyk.
    Dati-mi de lucru. Sa incepem cu Rosia Montana, prin 93-94 in ce birouri a fost conceputa praduiala?
    Lucrurile niciodata nu sant ceea ce par a fi mai copii.
    Altfel sunt sanatos, am mai gasit o pisicuta la gunoi, am patru acum.
    Eu vreau sa discut despre CNA. De acolo vine problema, cum dai 15-30 secunde un clip despre vaccin si pe urma stai 3-4 ore cu conspirationisti.

    • Asa este, noi, cu toata aparenta de aparteneenta la UE, suntem capusati de agenti rusi in toate domeniile. Nu am scapat de vasalitatea fata de Rusia. Uitati-va la sosocii care raspandesc cele mai obraznice teorii EXACT CUM FACEAU IN VREMEA ANILOR ’50 BOLSEVICII. Inghitim obrazniciile bolsevice si acum!!! Raspandesc teoria ca suntem colonie, ca suntem sub dictatura medicala, impotriva oricarui bun simt care spune ca pe vremea cand eram sub rusi nimeni nu ar fi indraznit sa spuna ceva de Moscova fara sa fie pedepsit dur. Asa s-a ajuns ca avem doar 30% vaccinati. Au avut grija rusii sa gaseasca o modalitate de a intoxica masele cu motive de ura si de batjocura adresate vestului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here