Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

3
407
Lista țărilor UE cu creșterea aferentă a PIB-ului pe 2021, conform Comisiei Europene

Comisia Europeană a publicat miercuri estimările pentru creșterea economică a țărilor din UE în 2021, iar România conduce clasamentul, cu o ascensiune de 7,4%, mult peste previziunile tuturor organismelor internaționale, dar chiar și ale Guvernului.

Potrivit Comisiei Europene, pe locul 2 în UE ca rată a creșterii economice, după România, este Irlanda – cu 7,2%. Pe locul 3 este Ungaria – cu 6,3%. Media UE va fi de 4,8%.

Premierul Florin Cîțu a preluat pe pagina sa de Facebook postarea Comisiei Europene, cu următorul mesaj: Am promis, am făcut! Comisia Europeană estimează o creștere economică de 7.4% în 2021 pentru România. CEA MAI MARE creștere economică din UE! Sectorul privat a răspuns pozitiv la măsurile implementate până acum și are încredere că ne vom ține de TOATE reformele anunțate“.

Rareș Bogdan, prim vicepreședinte al PNL și aliat al lui Cîțu în campania acestuia pentru președinția partidului, a fost mai exuberant, preluând și o parte din sloganul președintelui Iohannis: „Pas cu Pas. Putintica răbdare, va rog, se va resimțit și in traiul zilnic. Nu ne cereți sa facem in 6 luni, ce nu au făcut alții in 30 de ani. Schimbam Romania. Nu va pierdeți încrederea. Schimbam Romania in bine!“.

Creșterea economică a țării noastre este mult peste așteptările principalelor organisme internaționale. Începând de astă-toamnă, acestea au tot revizuit în sus această creștere a PIB-ului României pe 2021, dar de fiecare dată s-a dovedit că estimările au fost prea prudente față de realitate.

Cum au evoluat prognozele pentru creșterea economică a PIB-ului României în 2021

Octombrie 2020. FMI: 4,6%

Februarie 2021. Comisia Europeană: 3,8%

Aprilie 2021. FMI: 6%

Mai 2021. Comisia Europeană: 5,1%.

Cu cât va crește PIB-ul UE în 2021, conform Comisiei Europene

  1. România            7,4%

2. Irlanda              7,2%

3. Ungaria             6,3%

4. Spania               6,2%

5. Franța                6,0%

6. Slovenia             5,7%

7. Malta                  5,6%

8. Belgia                 5,4%

9. Croația                5,4%

10. Italia                 5,0%

11-12. Estonia          4,9%

11-12. Slovacia         4,9%

Zona Euro                 4,8%

Media UE                  4,8%

13-14. Luxemburg     4,8%

13-14. Polonia           4,8%

15-16. Bulgaria         4,6%

15-16. Suedia           4,6%

17-18. Grecia           4,3%

17-18. Cipru             4,3%

19-20. Portugalia       3,9%

19-20. Cehia             3,9%

21-23. Letonia          3,8%

21-23. Lituania         3,8%

21-23. Austria          3,8%

24. Germania           3,6%

25. Olanda               3,3%

26. Danemarca         3%

27. Finlanda             2,7%

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Planul Guvernului de a aduce 1,2 milioane de zilieri și lucrători casnici sub protecția pensiei și a asigurării de sănătate

* La doi ani după tragedia de la Caracal, angajații 112 recidivează: „A pierdut-o, extraordinar! E, dacă i-ați pierdut urma, când o găsiți, reveniți, da? Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul!”

* Schimbare majoră în sistemul de Educație: se revine la examenele de admitere în liceu! Reforma „România educată” e inițiată de președintele Iohannis

* Șeful Universității Agronomice din București a fost găsit spânzurat în biroul său. Avea 69 de ani, iar luni seara n-a ajuns acasă

* Comisia de la Veneția „salută” desființarea Secției Speciale și întărirea DNA și a DIICOT. Se recomandă eliminarea amendamentului UDMR

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

* VIDEO. Aroganțe de meltean: Fulgy, beizadeaua drogată a Clejanilor, arde bancnote în direct. „Am bani de vă îngrop. Păi, tricoul asta e cât salariu’ la mulţi. Eu dau șpagă la chelner 5-6 milioane”

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Italia e în finala Euro 2020, după ce începuse prost „ruleta” penalty-urilor cu Spania. Exact la fel se calificaseră și ibericii în dauna Elveției. A doua semifinală: Anglia – Danemarca

3 COMENTARII

  1. Pe/La TOȚI (!) indicatorii-de-PERFORMANȚĂ (!!!!!)… RĂMÂNEM (!) CODAȘII-EUROPEI!!!!!!!!!!!!!!!

    Creștere-economică… FALSĂ (!!!!!!!), exact ca cea de pe vremea lui… Tăriceanu (!!!): bazată NUMAI (!!!) peee… CONSUM (și ăla mai mult din… IMPORT!)!!!!!!!!!

    MANIPULARE… NERUȘINATĂ: iarăși (!) NE IAU DE PROȘTI…, așa făceau și ăia de dinainte!
    (Cîțu ăsta seee… JOACĂ CU FOCUL, pe zi ce trece ne arată de ceee… NU A INTRAT LA FACULTATE, la A.S.E.!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here