Coreea de Nord l-a calificat pe premierul japonez Shinzo Abe drept „omul cel mai prost din istorie”, avertizându-l că în curând ar putea vedea „o adevărată rachetă balistică trecându-i pe sub nas”, relatează agențiile France Presse şi Kyodo, preluate de Agerpres.
Noile critici nord-coreene vin după ce, joi, premierul nipon a condamnat lansarea de rachete balistice de către Coreea de Nord, subliniind că aceasta încalcă rezoluţiile ONU. Reacția lui Shinzo Abe a venit în urma unui nou tir efectuat de Phenian, în aceeaşi zi.
„Abe este singurul idiot din lume şi cel mai prost om din istorie dacă nu ştie să facă deosebirea între o rachetă şi un sistem de lansare multiplă de rachete. Abe s-ar putea să vadă ce înseamnă o adevărată rachetă balistică într-un viitor nu prea îndepărtat chiar sub nasul său”, afirmă un oficial de la Phenian, al cărui nume nu este precizat, într-un comunicat difuzat de agenţia nord-coreeană de presă KCNA.
„Abe nu este altceva decât un imbecil perfect şi un pitic politic fără egal pe lume”, insistă anonimul oficial nord-coreean.
Nu e greu de intuit că în spatele comunicatului se află dictatorul caraghios (dar periculos) Kim Jong Un, fără acordul căruia nu mișcă nimic în coreea de Nord, la nivel de vârf.
Este a doua oară într-o lună când Coreea de Nord îl califică drept „idiot” pe prim-ministrul japonez.
Joi, potrivit Statului major al Armatei sud-coreene, Phenianul a lansat două proiectile din provincia Hamgyong de sud, care au căzut în Marea Japoniei. Ulterior, KCNA a relatat că liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat la un test de „lansator de rachete multiple de foarte mari dimensiuni”.
Se pare că are și Coreea de Nord…. Bădălăii ei!