joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaCum au fost capturați mercenarii columbieni care l-au asasinat pe președintele din...

Cum au fost capturați mercenarii columbieni care l-au asasinat pe președintele din Haiti. Unii au încercat să se ascundă în mocirla unui canal, alții într-un magazin părăsit. Ultimul adăpost: ambasada Taiwanului

-

Asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise (53 de ani), în noaptea de 6 spre 7 iulie, a șocat lumea prin ușurința cu care 28 de mercenari au pătruns în reședința unui șef de stat și l-au lichidat fără a avea vreo opoziție din partea disozitivului de securitate. În schimb, operațiunea de prindere a ucigașilor a funcționat foarte bine.

În primele două zile de după asasinat, într-un Haiti paralizat de spaimă și clocotind de furie, forțele de ordine au reușit să-i prindă pe 17 mercenari și să-i lichideze pe alți 3, după ce în noaptea crimei le blocaseră fuga.

Operațiunea a fost una dintre cele mai complexe din această țară, relatează CNN, care prezintă pas cu pas cum au fost capturați mercenarii.

Complotul. Asasinatul

Complotul pentru uciderea președintelui din Haiti, Jovenel Moise, a fost pregătit după mai multe luni de planificare pe teritoriul mai multor țări și a implicat foști ofițeri militari cu experiență, potrivit oficialilor locali, citați de CNN.

- Advertisement -

Pe 7 iulie, în jurul orei 1.00 noaptea, planul a fost pus în aplicare. Un comando de mercenari a luat cu asalt reședința privată a liderului de la Port-au-Prince și l-a asasinat.

Trupul lui Jovenel Moise a fost găsit plin de urme de gloanțe, potrivit unui oficial local. Avea și un picior rupt, dar și răni grave la față. Semne de tortură, susțin mai mulți oficiali guvernamentali.

Soția lui Jovenel rănită la rândul ei în atac, spune că totul a decurs foarte repede. „Cât ai clipi, au intrat în casa mea și l-au ucis pe soțul meu. L-au ciuruit”, a spus Martine Moise într-o înregistrare audio difuzată în weekend.

- Advertisement -

În ciuda numărului foarte mare de gloanțe ce au fost trase în reședința președintelui, niciun membru al dispozitivului de securitate sau al personalului nu a fost rănit.

Reședința președintelui Jovenel Moise

De ce a fost lăsat să plece convoiul mercenarilor fără nicio luptă

O sursă implicată în operațiunea de prindere a ucigașilor a prezentat-o pentru CNN drept un asediu sângeros și o urmărire de mai multe zile prin capitala Port-au-Prince.

Imaginile publicate pe rețelele sociale din noaptea uciderii lui Moise prezintă bărbați neidentificați care trag în aer și strigă în engleză: „Operațiune DEA! Toată lumea să se retragă!”, în timp ce mercenarii pășeau pe stradă lângă conacul prezidențial.

Forțele de securitate haitiene care aflaseră despre atac s-au deplasat spre reședința președintelui la scurt timp, dar prea târziu pentru a-i salva viața lui Jovenel Moise. Când au ajuns, un convoi de cinci mașini se afla lângă vila prezidențială.

Trupele speciale se temeau că Moise sau alți oameni ar putea fi luați ostatici. Acesta este motivul pentru care n-au atacat convoiul și l-au lăsat să plece. Strategia a fost alta: planificarea unei ambuscade pe traseu. Între timp se puteau informa despre starea președintelui: a fost răpit, rănit, asasinat sau e liberi și nevătămat?!

Refugii de criză: un magazin și mocirla din canal

Ambuscada a fost pregătită rapid și eficient. La intersecția spre drumul principal care ducea către centrul orașului, convoiul mercenarilor a întâlnit brusc o blocadă a poliției, cu sute de ofițeri și subofițeri.

Blocați și din spate, lăsați fără posibilitatea de a-și întoarcă mașinile, mercenarii le-au abandonat și au rupt-o la fugă. Au renunțat și la majoritatea armelor, care au rămas în mașini. Au luat cu ei doar câte o pușcă de asalt, câteva pistoale, grenade și muniția aflată la îndemână.

În încercarea de a scăpa, unii au sărit în mocirla poluată a unui canal de drenaj, aflat pe marginea drumului, iar alții au fugit în clădirile din zonă. Cei mai mulți dintre ei s-au adăpostit într-un magazin gol, de două etaje.

Jovenel Moise

Baricadați cu doi ostatici

Miercuri, înainte de răsăritul soarelui, forțele de securitate haitiene au aflat că președintele era mort și că suspecții aveau cel puțin doi ostatici – membri ai gărzii președintelui.

De asemenea, forțele de securitate aveau informații tot mai clare că au de-a face cu cetățeni străini – probabil, mercenari.

„I-am auzit vorbind și strigând în spaniolă”, a spus sursa CNN. „Vorbeau și știau exact cu ce se confruntă”.

Au urmat frământări ale trupelor guvernamentale haitiene: să ia cu asalt clădirea sau să aștepte ca primul pas să fie făcut de cei din interior? Au ales a doua variantă, considerând că inamicii vor fi mai slăbiți în urma caniculei și a lipsei de apă.

Eliberarea celor doi ostatici. Predarea americanilor de origine haitiană

Miercuri, 7 iulie, la ora 15.00, forțele haitiene au decis să acționeze. Au aruncat trei butelii de gaze lacrimogene pe șoseaua din fața magazinului. Aproape imediat au început negocierile.

Primii dintre atacatori care au ieșit din clădire și s-au predat au fost cei doi bărbați cu cetățenie americană originari din Haiti. Au spus că rolul lor a fost de „traducători.”

James Solages și Joseph Vincent – „traducătotii”. Cetățeni americani de origine haitiană

Următoarea înțelegere a fost eliberarea celor doi ostatici. Aceștia au fost de mare folos: au informat forțele de securitate haitiene că în clădire se aflau zeci de oameni, înarmați cu puști de asalt de 5,56 mm.

„La început nu știam câți oameni erau. Apoi, ostaticii eliberați au spus că sunt vreo 25, iar eu am zis: «Oh, în regulă, avem de-a face cu un pluton»”, a dezvăluit sursa CNN.

O mică avangardă a forțelor haitiene a început un asalt pentru eliberarea magazinului ocupat. Potrivit CNN, presupușii mercenari erau totuși bine înarmați, chiar dacă abandonaseră în mașini cea mai mare parte a armamentului.

Confirmarea a venit rapid. dinspre clădire a fost aruncată o grenadă asupra forțelor de securitate haitiene. Grenada, însă, nu a explodat.

Cel puțin trei atacatori au murit în luptă, care a durat două ore. Dar cei mai mulți membri ai grupului au reușit să scape.

Ultimul refugiu: ambasada Taiwanului

Mulți dintre mercenari au fugit pe dealul din spatele mazaginului abandonat și s-au baricadat în ambasada Taiwanului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Taiwan, Joanne Ou, a declarat că agenții de securitate au raportat că „un grup de persoane înarmate” a pătruns fără permisiune pe teritoriul ambasadei. Personalul reprezentanței diplomatice lucra de acasă „din motive de siguranță” în acea zi, după asasinarea președintelui din noaptea precedentă.

„După ce ambasada noastră a primit o cerere din partea autorităților din Haiti, am fost imediat de acord să lăsăm poliția din Haiti să intre în ambasadă pentru a ajuta la prinderea suspecților, astfel încât justiția să prevaleze și adevărul să poată ieși la iveală”, a spus purtătoarea de cuvânt al MAE taiwanez.

Joi, la mai bine de o zi după asasinat, 11 dintre suspectați au fost găsiți și arestați fără incidente în interiorul ambasadei. Mai mulți aveau să fie prinși ulterior în cartiere din împrejurimi, dar câțiva sunt încă dați în urmărire.

Colaborator al agenției americane antidrog

Potrivit poliției haitiene, cel puțin 28 de persoane sunt suspectate de participare la asasinarea președintelui Jovenel Moise. Dintre aceste, 26 au fost identificate ca fiind din Columbia, iar două aveau cetățenie americană. 20 de mercenari au fost reținuți, inclusiv cei doi cetățeni haitiano-americani care au spus că sunt „traducători”.

Câțiva dintre bărbații suspectați că sunt implicați în operațiune au lucrat anterior ca informatori pentru Agenția SUA pentru Controlul Drogurilor (DEA) și pentru FBI, potrivit unor persoane care au primit informații din anchetă.

„La un moment dat, unul dintre suspecți, care a participat asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise, a fost o sursă confidențială pentru DEA”, a confirmat instituția într-un comunicat.

„În urma asasinării președintelui Jovenel Moise, suspectul a luat legătura cu contactele sale din DEA. Un oficial al DEA repartizat în Haiti a cerut suspectului să se predea autorităților locale și, împreună cu un oficial al Departamentului de Stat al SUA, a furnizat informații guvernului haitian pentru a ajuta la prinderea și arestarea suspectului și a altei persoane”.

Manifestație a populației haitiene împotriva asasinilor, pe care-i voia „arși de vii”

Ultimul telefon al lui Duberney Capador

În timpul confruntării, unii dintre cei baricadați în magazinul părăsit și-au sunat familiile. De exemplu, în jurul orei 8 dimineața, o femeie din Columbia rurală a primit un apel de la fratele ei, pe care-l descrie ca fiind „un erou”.

Jenny Capador a declarat pentru CNN că fratele ei, Duberney Capador, a sunat din Haiti, unde lucrase în securitate privată. Fratele i-a transmis că ceva nu a mers bine și este „asediat și sub focuri de armă, luptând”.

„Dar mi-a spus să nu-mi fac griji și să nu-i spun mamei, pentru că totul va fi bine”, a declarat Jenny Capador. Ea a spus că fratele ei a fost angajat „să protejeze, nu să omoare” și refuză să creadă că el a fost responsabil pentru asasinarea președintelui din Haiti.

Joi, la o zi după telefonul primit de la fratele ei, Jenny Capador a aflat că Duberney a fost ucis.

Până vineri, poza lui Duberney Capador a fost arătată la o conferință de presă de către Poliția Națională Columbiană, unde a fost numit „unul dintre presupușii asasini”, potrivit investigațiilor preliminare ale polițiilor columbiană și haitiană.

Duminica trecută, într-o conferință de presă, autoritățile haitiene au anunțat că au arestat un bărbat născut în Haiti, Christian Emmanuel Sanon, pe care-l suspectează că ar fi ajutat la organizarea asasinatului. Oficialii au spus că americano-haitianul a folosit o firmă de securitate venezueleană din Florida pentru a recruta grupul de mercenari.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

* Demența unui colonel de poliție, consilier AUR în Senat: „Nu mai recunosc autoritatea dictatorială a UE! Pregătesc rezistența în munți!“

* Planurile lui Dragnea: vrea să se opereze la prietenii din Israel, apoi începe răfuiala cu actuala conducere a PSD

* VIDEO. Avocata lui Dragnea a aprobat afirmația toxică a acestuia! Fostul ministru Cătălin Predoiu: E o minciună!

* VIDEO. Un lider AUR l-a vizitat acasă pe Dragnea – „cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare!”

Ion Rădoi și concubina sa – 60 de zile sub control judiciar. Nu au voie să iasă din țară sau să poarte arme. Una dintre acuzații: șantajul

VIDEO. Ironia istoriei: un elicopter american se salvează aterizând forțat în fața „Blocului Rusesc” din fosta „Piață Stalin” și „Piață Hitler”, actuala „Charles de Gaulle”!

Victimizare nerușinată la Antena 1: „Aştept să mă omoare cineva pe stradă… să-mi dea c-un bolovan sau c-un cuţit la gât… să ne omoare copiii”

Adrian Ursu, mârlănie în direct: „Este o putoare la Sectorul 1!”

EDITORIAL GRIGORE CARTIANU. Tavarăș Cozmin, am găsit noile construcții ilegale de pe plaja din Mamaia! E și mai grav: sunt castele, nu hoteluri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -