Dacian Cioloș, președintele USR, a stopat joi definitiv discuțiile reapărute în jurul posibilității ca Florin Cîțu să fie premierul unei coaliții refăcute între cele trei partide care au guvernat în perioada ianuarie-august. Cioloș a spus că subiectul e deja închis de multă vreme pentru USR, notează News.ro.
În cursul întâlnirii de miercuri între delegațiile PNL și USR, Florin Cîțu a sugerat că el ar trebui să fie premier dacă se reface coaliția. USR-iștii l-au refuzat politicos, iar subiectul a fost dat deoparte pentru că „altfel ne-am fi blocat“.
Imediat, propaganda PSD a început să toace, speculând că USR a făcut scandal degeaba două luni pentru ca acum să revină la situația din 1 septembrie, că Dacian Cioloș evită subiectul și că acum USR e disperat să intre la guvernare și va accepta orice situație.
Lucrurile s-au lămurit joi, când Dacian Cioloș a precizat, la Digi 24, că nu se pune această problemă, iar USR nu va reveni niciodată la guvernare cu Cîțu premier. Întrebat despre acestă variantă, liderul USR a răspuns: „Asta e o glumă! Haideţi să terminăm cu lucrurile acestea! Eu tot aud discuţiile acestea… Haideţi să încheiem acest subiect, care din punctul nostru de vedere e încheiat, deja, de ceva vreme. Eu vă propun să discutăm de lucruri serioase, de program de guvernare, de ce facem împreună, de cum structurăm modul de funcţionare a coaliţiei. Acesta (Cîțu premier într-un Guvern PNL-USR-UDMR) este un subiect închis. E tot reîncălzit de fiecare dată. Haideţi să trecem la lucruri serioase, dacă vrem să ieşim din criză! Ieri am convenit împreună că lăsăm subiectul premierului mai încolo. Noi am fost foarte clari că suntem de acord ca premierul să vină de la PNL. În rest, poziţia USR e arhicunoscută legată de un nou premier, în cazul în care se reface coaliţia“.
„PNL trebuie să îşi asume o responsabilitate nu faţă de noi, de USR, ci faţă de oamenii care i-au ales şi care le-au dat un mandat să meargă în Parlament să facă reforme“
Cioloș spune că PNL e silit să-și clarifice cât mai rapid poziția și opțiunile, după două luni în care a tot ezitat și a alergat de la o ușă la alta: „Noi vrem să ştim cât mai repede ce decide PNL. Că, aşa, discuţii au tot avut loc. Vedem, de câteva săptămâni, par nehotărâţi. Se tot plimbă dintr-o parte în alta, nu prea ştiu ce vor în partid. Eu cred că important acum e ca PNL să îşi asume o decizie foarte clară, cu date şi cu informaţiile pe masă. Ei ştiu care sunt aşteptările noastre de la o eventuală reintrare la guvernare. Nu e vorba de noi, de limita noastră de răbdare. Noi avem răbdare de câteva săptămâni, deja. Eu cred că românii, România nu mai are răbdare. Din punctul acesta de vedere, PNL trebuie să îşi asume o responsabilitate nu faţă de noi, de USR, ci faţă de oamenii care i-au ales şi care le-au dat un mandat să meargă în Parlament să facă reforme“.
Președintele USR a explicat că PSD n-are cum să scoată țara din criză atât timp cât, de 30 de ani, a întârziat sistematic reformele și a refuzat măsurile de modernizare care au dus România în punctul de azi, cu probleme structurale majore care o fac vulnerabilă la crize precum cea sanitară sau cea a energiei: „PSD a aruncat în aer ţara. Nu a rezolvat probleme până acum. Deci, PNL trebuie să aleagă. USR a fost foarte clar în aşteptări: un plan de reforme foarte clar asumat şi din punct de vedere al calendarului, şi al conţinutului; bugetul pentru anul viitor să fie foarte clar şi realist, conform cu priorităţile; un mod de funcţionare a coaliţiei, atât în deciziile în Guvern, cât şi în Parlament, foarte clar definit, ca să evităm pe viitor subordonarea coaliţiei la umorile personale ale premierului sau oricărui alt politician membru al Guvernului“.