Ciolacu îi amenință „oficial” pe Iohannis și pe liberali: „Dacă PSD iese de la guvernare, avem alegeri anticipate!“

2
1270
Marcel Ciolacu ține la secret sumele uriașe din bani publici cu care PSD își cumpără protecția mediatică de la Antena 3. Duminică, moderatorul Răzvan Dumitrescu nu i-a adresat nici măcar o singură întrebare incomodă pe parcursul întregii emisiuni

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ajuns la etapa în care îi amenință și șantajează public, pe față, pe președintele Klaus Iohannis și pe liberali, profitând de prăbușirea electorală a acestora. Duminică seara, la Antena 3, liderul PSD i-a transmis în direct lui Florin Cîțu, președintele PNL, că social-democrații vor declanșa alegeri anticipate dacă sunt scoși de la guvernare. Mesajul e însă cu bătaie la șeful statului, cel care l-a pus pe Cîțu șef la PNL pe 25 septembrie anul trecut.

Gândită astă-toamnă de Klaus Iohannis ca o măsură dibace de a evita suspendarea sa și pierderea controlului asupra Justiției, coaliția PSD-PNL s-a transformat – așa cum anticipaseră încă de atunci cei mai mulți experți – într-o capcană mortală din care liberalii n-au decât de pierdut pe termen mediu și lung.

Ciolacu profită de căderea din sondaje a PNL și amenință cu alegerile anticipate dacă liberalii și Iohannis nu fac ce vrea PSD-ul

Căderea din sondaje a PNL, care în urma guvernării cu PSD a ajuns la 16% în preferințele electoratului și își continuă scăderea, este speculată de Marcel Ciolacu, acesta savurându-și public succesul prin șantajarea partenerilor de coaliție.

La Antena 3, Marcel Ciolacu a avertizat: „Sunt și probleme de fond, dar domnul Cîțu ar trebui să recunoască că dacă PSD nu intra la guvernare, nu știu cum ar fi arătat acum România. Îl anunț pe domnul Cîțu, foarte oficial, că dacă PSD iese de la guvernare o să avem alegeri anticipate! Mai sunt trei ani până la alegeri. Nu este vorba de o armă. Eu am vrut să fiu foarte clar înțeles și de către domnul Cîțu și de către telespectatorii dumneavoastră că nu mai există – din moment ce ai încercat să faci Guvern cu USR și nu ai reușit, a intrat apoi PSD la guvernare și vedem miniștrii PSD ce fac!“.

Este, de fapt, o amenințare directă și brutală la adresa lui Iohannis și a PNL. În sondaje, PSD e cotat cu peste 30%, în timp ce PNL a coborât de la 25% (rezultatul obținut în decembrie 2020) la 16%. Eventualele alegeri anticipate ar fi un dezastru absolut și inacceptabil pentru conducerea liberalilor. Pe de altă parte, PSD ar putea face o majoritate lejeră cu AUR dacă alegerile anticipate ar avea loc, de exemplu, luna viitoare.

Ciolacu a continuat la Antena 3 discursul mesianic îmbrățișat de tot PSD-ul în ultimele săptămâni, conform căruia partidul s-a sacrificat, acceptând să intre la guvernare ca să „salveze” România, și nu pentru că baronii înfometați și toată clientela de partid tropăiau nerăbdători să se cupleze iar la resursele publice: „Noi am intrat (la guvernare – n. red.) să aducem o coerență la guvernare, am adus și o majoritate consistentă pe care ar trebui să o folosim pentru urgențele românilor”.

Bilanțul PSD după 4 luni de guvernare: creșterea economică a României s-a estompat, prețurile la energie au explodat, inflația e galopantă, un val de falimente se ridică peste tot în țară, Justiția a reintrat total sub controlul mafiei, au reapărut penalii în funcții publice

Deocamdată, după 4 luni de guvernare PSD-PNL, singurele efecte sunt inflația galopantă, explozia prețurilor la energie și pericolul iminent ca România să piardă cele 29 de miliarde din PNRR din cauza faptului că ministerele și agențiile guvernamentale nu respectă țintele stabilite împreună cu Comisia Europeană. Absolut toate instituțiile au fost împărțite politic între PSD și PNL, care au plasat inclusiv oameni condamnați penal în funcții cheie.

Creșterea economică s-a estompat, un val de falimente se ridică în urma creșterii uriașe a facturilor la gaze și restaurarea sistemului mafiot din Justiție este totală.

La toate acestea, PSD a reacționat propunând măsuri aberante, precum revenirea la sistemul din perioada comunistă în care statul fixa prețul produselor alimentare, sau cu populisme fără niciun efect concret.

Așa s-a întâmplat și duminică seara. Ciolacu a anunțat din nou că „e momentul” să se ia măsuri pentru prețurile la gaze și electricitate să fie „stabilizate”. Este același discurs pe care șeful PSD îl are încă de astă-toamnă, dar între timp peste o săptămână începe primăvara! Practic, românii au traversat iarna pe cont propriu, cu facturi colosale la energie, în timp ce PSD-iștii ieșeau zilnic la Antena 3 să anunțe că „urmează”, „ar trebui”, “vom face” etc. Un astfel de episod a fost și duminică, 21 februarie, când Marcel Ciolacu a continuat în aceeași notă: „E momentul pentru toți să găsim soluția cea mai bună pentru a stabiliza prețul la energie. În România, prețul la energie e mai mare decât în Germania, nu putem compara cele două lucruri. Am avut o liberalizare haotică, imprevizibilă, nesustenabilă“.

Șeful ANRE, care a gestionat liberalizarea prețurilor la gaze și electricitate, este PSD-istul Dumitru Chiriță. Adjunctul său e un alt PSD-ist, Alexandru Stănescu – fratele secretarului general al social-democraților, Paul Stănescu.

Ceea ce nu a spus Marcel Ciolacu nici duminică, nici în altă zi la Antena 3 este că actuala coaliție PSD-PNL are majoritate de aproape 70% în Parlament și, dacă situația populației și a economiei l-ar fi preocupat cu adevărat, legislația privind reglementarea prețurilor la energie putea fi adoptată în 2-3 zile.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Generalul american Ben Hodges: „Rusia pune presiune pe Ucraina ca un boa constrictor” / „SUA trebuie să preia conducerea în zona Mării Negre” / „Am fost naivi în înţelegerea modului în care funcţionează Kremlinul”

* Mercenari din Grupul Wagner („armata privată a lui Putin”) au intrat în Ucraina pentru a organiza sabotaje

* VIDEO. Boris Johnson: „Rusia se pregătește de cel mai mare război pe care l-am văzut după 1945 în Europa“

* Diplomația bădărană a Kremlinului. De la „Câte divizii are Papa?” la pantoful lui Hrușciov; de la câinele pentru Merkel la umilirea diplomaților europeni

* Echipa completă a lui Eugen Tomac. Cei 51 cu care l-a debarcat pe Cristian Diaconescu din fruntea PMP. Printre ei: Mihai Neamțu, Florian Bichir și trei foști miniștri

* Război total la vârful AUR. Târziu despre Simion: „M-a jignit de moarte. Nu întorc și obrazul celălalt, ci doar spatele, care e plin de rănile cuțitelor“

* Poștărița AUR, fostă candidată la Senat, face „dreptate pentru România”: a furat pensiile, alocațiile și ajutorul de handicap a 54 de consăteni!

* Cum blochează PSD construcția a 25 de spitale pe bani europeni. Rafila a anunțat deja UE că refuză proiectul PNRR în valoare de 1,7 miliarde euro, acuză ex-ministrul Ghinea

Radu Moraru: „M-am decis să fiu liderul pe care-l căutați! Vreau să preiau funcția de președinte al României!”

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (89) / TAB-ul, ultimul adăpost

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here