joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsFBI anchetează cazul unui om care a zburat cu jetpack-ul, printre avioane,...

FBI anchetează cazul unui om care a zburat cu jetpack-ul, printre avioane, la 900 de metri altitudine, deasupra Aeroportului Los Angeles!

-

FBI anchetează un caz absolut bizar petrecut duminică după-amiază: piloții a două avioane de pasageri care se pregăteau să aterizeze pe Aeroportul Los Angeles au raportat turnului de control că au trecut pe lângă un bărbat care zbura cu un jatpack! Incidentul s-a petrecut la altitudine destul de mare, 3.000 de picioare (echivalentul a aproximativ 920 de metri), iar cei doi piloți au raportat la câteva clipe unul după celălalt.

“FBI a aflat despre raportul piloților, duminică, și lucrează pentru a vedea ce s-a petrecut”, a informat un purtător de cuvânt al instituției. Cele două intervenții ale piloților – ambii de la American Airlines – nu pot fi suspectate ca fiind niște farse. În comunicarea oficială cu turnul de control, mai ales în procedurile de decolare sau aterizare, nu există loc de așa ceva. Cine glumește cu astfel de lucruri își poate pierde postul.

“Tipul cu jetpack” a trecut la 300 de metri de avion!

Pe de altă parte, deși teoretic există jatpack-uri care pot zbura foarte sus, în practică nu s-au întâlnit până acum oameni la peste 900 de metri altitudine, mai ales pe direcția culoarelor de zbor ale avioanelor. Unul dintre cei doi piloți a raportat că a trecut pe lângă “tipul cu jetpack” la nici 300 de metri distanță!

Autoritățile de pe aeroport au sesizat poliția din Los Angeles (LAPD), pentru a se încerca depistarea nebunului – fie cu ajutorul unui elicopter, fie cu al unor patrule la sol.

- Advertisement -

FBI și poliția iau în calcul toate variantele. Pe de o parte, experții spun că șansele ca piloții celor două aeronave să se fi înșelat sunt extrem de reduse, deoarece au ochii antrenați să depisteze și să deslușească foarte bine ceea ce văd. Pe de altă parte, o primă verificare a poliției n-a găsit indicii. Se speculează că, poate, a fost o iluzie optică și “tipul cu jetpack” a fost fie un balon meterorologic, fie un elicopter de buzunar.

În același timp, în Los Angeles s-au mai întâlnit, de-a lungul timpului, excentrici gata să verifice în practică idei bizare. Un bărbat s-a ridicat, în aer, la altitudine destul de mare, acum câțiva ani, legându-și de scaun zeci de baloane cu heliu. De aici și concluzia controlorului de zbor de la Aeroportul Los Angeles, după ce piloții au raportat straniul incident: “Numai în LP se putea întâmpla așa ceva!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Până să-l aresteze pe Rasdaq, Irina Loghin a fost lovită de Covid! Are 81 de ani, iar virusul i-a fost adus de soț și de fiu, de pe litoral

Patron de televiziune: “Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!” / „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!”

* Cum era studentul Ludovic Orban. Poveste din vremea când actualul premier cânta la chitară, la muncile câmpului

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -