Războiul politic dintre tabăra PSD – Nicușor Dan și tabăra PNL – USR – Ilie Bolojan a ajuns în punctul confruntării directe. Bolojan manevrează rapid, în condiții de urgență, pentru a anihila gruparea PSD-istă din interiorul PNL și a bloca ”lovitura de partid” inițiată de șeful statului. Duminică, la Romexpo, Congresul PNL va tranșa: Ilie Bolojan sau Adrian Veștea (”săgeata” lui Nicușor Dan și a PSD)?
La Congresul de duminică vor participa 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de membri de drept ai Congresului şi 2.000 de delegaţi desemnați de organizaţiile partidului din teritoriu. În cadrul Congresului va fi modificat şi Statutul partidului.
Conducerea PNL a decis miercuri, la propunerea președintelui Ilie Bolojan (57 de ani), convocarea Congresului extraordinar al PNL, duminică, începând cu ora 12.00, la Romexpo.
Congresul va fi precedat de ședința Consiliului Naţional Extraordinar al PNL – vineri, 19 iunie 2026, ora 17.00, în format online. Obiectivul acestui organism, convocat în regim de urgență și în care pot vota 800 de liberali, este acela de a convoca – tot în regim de urgență – Congresul extraordinar al partidului.
Decizia convocării Consiliului Național Extraordinar a fost luată astăzi de Biroul Politic Național (BPN) al partidului, a fost luată în urma desemnării unui prim-vicepreşedinte al PNL, Adrian Veştea (52 de ani), ca premier, de către preşedintele Nicuşor Dan, fără informarea şi acordul conducerii partidului. De asemenea, convocarea Congresului are legătură și cu sfidarea conducerii PSD de către ”premierul clandestin” Adrian Veștea, care a ignorat ultimatumul dat de BPN luni, 15 iunie, de a renunța la mandatul de prim-ministru până marți, ora 10.00.
Vineri – Consiliul Naţional Extraordinar, cu 800 de PNL-iști / Duminică – Congres Extraordinar, cu 2.500 de delegați
Într-un comunicat de presă, PNL anunţă că a a decis convocarea Consiliului Naţional Extraordinar pentru data de vineri, 19 iunie, şi propune organizarea Congresului Extraordinar două zile mai târziu – duminică, 21 iunie.
Comunicat PNL: ”Conducerea Partidului Naţional Liberal, întrunită în şedinţa Biroului Politic Naţional din după-amiaza zilei de 17 iunie, a decis – la propunerea preşedintelui Ilie Bolojan – convocarea Consiliului Naţional Extraordinar al partidului pe data de 19 iunie 2026, ora 17.00, în format online, cu obiectivul principal de a convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 21 iunie 2026, ora 12.00, în Bucureşti, la Romexpo”.
În cadrul şedinţei BPN de astăzi, Ilie Bolojan a spus că liberalii trebuie să răspundă ”rapid şi decisiv” unor evoluţii care afectează partidul, astfel încât PNL să-şi reconfirme direcţia politică, să-şi clarifice mesajul şi să-şi menţină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanţilor şi ai românilor.
Agenda Consiliului Naţional Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 de delegaţi liberali, va include aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026 şi aprobarea modificării statutului Partidului Naţional Liberal, mai anunţă PNL.
Pentru Congresul Extraordinar al partidului, propus a avea loc în ziua de duminică, 21 iunie 2026, vor fi invitaţi 2.500 de delegaţi din toată ţara, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 de delegaţi aleşi de organizaţiile din teritoriu ale partidului.
Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar.




Prea tirziu si prea putin …Uselistii din PNL trebuiau exclusi din partid in primele zile dupa alegerea sa ca presedinte PNL, nu acum dupa ce a fost demis din functia de prim ministru.
Hai să rupem pisica în două.
Asta-i spiritul liberal. Onoare și principii.
M-am hotărât să mai trăiesc vreo trei ani (deși nu știu cum) să văd un guvern PNL USR cu majoritate parlamentară.
Îți urez ani mulți și sănătoși dar nu vei vedea așa ceva. Sînteți mai mulți nicușoriști care sunteți total depășiți de realitate, lumea se îndreaptă spre politica națiunilor suverane, nicidecum a unor grupuri de interese oculte promovate de PNL și mai ales USR, psrtide care n-au nimic comun cu adevăratele interese ale României. La fel și PSD și UDMR, toate acestea trebuie alungate din politică sau măcar reduse până la nivelul de irelevanță.