marți, martie 19, 2024
AcasăAlegeri 2019Bilanțul zilei a doua: diaspora a ajuns la 296.000 de voturi. Record...

Bilanțul zilei a doua: diaspora a ajuns la 296.000 de voturi. Record la Londra, zero voturi la Phenian!

-

Cea de-a doua zi de votare pentru alegerile prezidențiale s-a încheiat aproape de plafonul de 300.000 de voturi: 296.141.

Acesta este numărul consemnat la miezul nopții, când toate secțiile de votare din Europa erau închise. Peste noapte se mai votează doar pe continentul american.

Bilanțul de până acum, defalcat:

- Advertisement -
  • Prin corespondență ….. 25.000
  • Vineri ……………………. 77.000
  • Sâmbătă ………………. 194.000

Așadar, sâmbătă au votat de 2,5 ori mai mulți români decât vineri (când programul a fost mai scurt, 12.00 – 21,00, față de 7.00 – 21.00).

E de așteptat ca duminică, în ultima zi de votare, să fie un număr sensibil mai mare de votanți decât cel de sâmbătă. Dacă vor vota cel puțin 204.000, totalul va depăși 500.000 – jumătatea de milion pe care-o așteptăm de la aceste alegeri, întinse pentru prima dată pe trei zile și desfășurându-se în 838 de secții de votare.

Londra – campioană absolută

În primele două zile, orașele care au adus cele mai multe voturi au fost Londra, Chișinău și Bruxelles. Capitala Angliei domină autoritar, cu aproape 20.000 de voturi. Dintre cele 18 secții de votare din Londra, 6 au depășit plafonul de 1.000 de voturi.

- Advertisement -

Există două aglomerații urbane, Roma și Madrid, care sigur ar intra în top dacă li s-ar adăuga și numeroasele secții de votare din suburbiile lor. Și totuși, Madrid este decepția primelor două zile, având patru secții care au înregistrat sub 50 de voturi fiecare: 30, 40, 41 și 46.

Cea mai prolifică secție de votare a fost cea cu numărul 553 din Londra, unde au votat 2.573 de români. O altă secție din Londra și una din Chișinău au reușit să treacă de 2.000 de voturi.

Top orașe

  1. Londra ………. 19.273 ….. (18 secții)
  2. Chișinău ………. 8.624 ….. (12 secții)
  3. Bruxelles ……… 6.966 ….. (12 secții)
  4. Dublin …………. 4.086 ….. (10 secții)
  5. Roma ………….. 3.608 ….. (5 secții)

Top secții de votare

  1. Londra ………. 2.573 ….. (Secția 553)
  2. Londra ………. 2.302 ….. (Secția 549)
  3. Chișinău …….. 2.045 ….. (Secția 448)
  4. Londra ………. 1.760 ….. (Secția 548)
  5. Bruxelles ……. 1.740 ….. (Secția 41)

Niciun votant la Phenian!

Există și secții de votare la care numărul voturilor se scrie cu o singură cifră. Recordul absolut îl deține secția organizată în cadrul Ambasadei române de la Phenian, singura din Coreea de Nord. Vineri și sâmbătă, aici au votat zero oameni!

Secțiile cu cele mai puține voturi

  1. Phenian (Coreea de Nord) ….. 0
  2. Solotvino (Ucraina) …………… 3
  3. Așhabat (Turkmenistan) …….. 4
  4. Tașkent (Uzbekistan) ………… 4
  5. Harare (Zimbabwe) …………… 5

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Daca acum doua zile ne-ar fi spus cineva ca pana duminica vor fi, DEJA (!), aproape 300 000 de voturi-EXPRIMATE in strainatate, i-am fi recomandat saaa… nu-si ia SPERANTELE drept… PROBABILITATI (daca nu de altceva, macar pentru a nu suferi o… dezamagire !) !

    Si iata ca incepem… DUMINICA-DECISIVA (pentru turul-întîi al „prezidentialelor”) de la acest… FOARTE-INCURAJATOR (!!!) „scor” !

  2. Cetățeni români mergeți la vot.

    Votați Mircea Deaconu. Votați Argeșul și compania Dacia. Nu votați sasul sau rușii.
    Votați un leu mai puternic. Nu fake economy. Din votul vostru facem Edenul.

    Diavolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -