vineri, aprilie 26, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaÎn bătălia pentru Bahmut, rușii și-au pierdut "Lupul" - scenaristul înrolat printre...

În bătălia pentru Bahmut, rușii și-au pierdut „Lupul” – scenaristul înrolat printre mercenarii Wagner. A rezistat pe front mai puțin de 3 luni

-

Continuă măcelul în zona orașului Bahmut din regiunea Donețk. Rămași fără militari profesioniști, rușii au trimis pe front, în disperare de cauză, chiar și oameni importanți din cinematografie – pe cei mai fanatici dintre ei, care s-au oferit voluntari pentru Grupul de mercenari Wagner.

Scenaristul Leonid Korin (47 de ani) a fost lichidat de armata ucraineană în luna martie, dar vestea despre moartea sa a apărut abia zilele trecute în presa rusă, inclusiv pe site-ul agenției RIA-FAN (Agenția Federală de Știri).

Conform propagandiștilor putiniști, Korin ar fi pierit în urma unui asalt eșuat asupra unor hangare din Bahmut. El s-a înscris voluntar în rândurile mercenarilor din gruparea paramilitară PMC Wagner în luna ianuarie a acestui an. După nici trei luni pe câmpul de bătălie, scenaristul terorist și-a pierdut viața. Servise ca asistent de mitralior într-un pluton de recunoaștere.

Data decesului: 29 martie 2023.

- Advertisement -

Indicativul de luptă: „Lupul”.

Agenția rusă FAN: „În timpul înaintării grupului de asalt, au doborât inamicul din liniile ocupate, dar au intrat sub focul artileriei. Korin s-a ales cu răni din pricina schijelor, incompatibile cu viața. După cum s-a raportat anterior în mass-media, cadavrul lui a putut fi identificat doar după un tatuaj. Bărbatul avea 47 de ani la momentul morții. Leonid Korin a lucrat la scenariul filmului «Gheața», dar a luat parte și la crearea serialului «Ultimul polițist», precum și a filmelor «Văd-știu», «Detectiv de familie» și «Turnătoria»”.

Filmul cu care se mândrea Korin cel mai mult era „Bătălia pentru Sevastopol”, semn că avea porniri partiotarde-războinice.

- Advertisement -

Decesul lui Korin a fost confirmat oficial de regizorul și producătorul de film Pavel Drozdov. Acesta a vorbit pe 1 mai despre dispariția scenaristului, spunând că l-a cunoscut la Sankt Petersburg în perioada studiilor la Universitatea de Film și Televiziune și că au lucrat împreună la un scenariu despre un jucător de hochei pe gheață.

Regizorul Pavel Drozdov despre defunctul Korin: „De fiecare dată când veneam la Sankt Petersburg, stăteam cu el într-o cameră închiriată în apropiere de autostrada Pulkovo, pe podea, pe o saltea… Iar când s-a mutat la Moscova, a locuit la mine pe o saltea, în bucătărie. Așa a trăit… Astăzi (1 mai – n. red.) am aflat că Lenia a murit. Amintire binecuvântată!”.

Korin a primit postum, din partea PMC Wagner, Crucea de Aur „Pentru curaj”, distincția „Pentru sânge și curaj” și medalia „Pentru curaj”. A fost premiat și de Ministerul rus al Apărării, cu „Ordinul Curajului”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deși țara fierbe, PSD și PNL încearcă să introducă noi pensii speciale!

* Se alege praful de PNRR! Banca Mondială anunță că România pierde banii pentru construirea a 27 de spitale noi, metroul din Cluj și campania națională de reîmpăduriri

* România TV a primit 12 milioane de lei, în ultimii 5 ani, doar de la Loterie! Așa finanțează clasa politică îndobitocirea poporului, pe banii lui

* Șoșoacă a aniversat Ziua Victoriei împreună cu ambasadorul rus Kuzmin. Pentru România, momentul din 1945 a însemnat trecerea totală sub control sovietic

* Prietenul lui Ponta e anchetat pentru că le-a dat rușilor (prin fugarul Șor) Aeroportul Chișinău. Iurie Leancă a fost prim-ministru, i-a făcut galerie lui Ponta la prezidențiale și a luat șpagă de la Șor

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -