duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăMainBăsescu insinuează că L. C. Kovesi a fost numită la șefia Parchetului...

Băsescu insinuează că L. C. Kovesi a fost numită la șefia Parchetului European ca recompensă franco-germană pentru că a închis dosarul EADS!

-

Traian Băsescu a făcut o insinuare periculoasă la emisiiunea „Jocuri de Putere” de la Realitatea PLUS. Fostul președinte, actual europarlamentar PMP, a spus că există o legătură între clasarea dosarului EADS (concern franco-german) și numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, „prin retragerea procurorului german și a celui francez”.

Traian Băsescu la Realitatea Plus: „Vă pot spune un lucru cert. Doar atât vă pot spune deocamdată, în dosarul EADS: doamna Kovesi a avut toate datele, inclusiv circulația banilor fraudați. Le-a avut primite cu conturi – de la cine către cine, cum s-au plimbat banii. La scurt timp după ce a primit această informație, pe care am primit-o și eu, a ieșit la televiziuni și a spus ca a declanșat dosarul EADS. A mai ieșit după o săptămână și a mai spus o dată că-i face praf pe toți, iar după trei luni, când a început presa să întrebe ce s-a mai întâmplat cu acest dosar, a spus că «s-a închis dosarul». Știți, EADS este o firmă franco-germană. Când a candidat la funcția de procuror-șef european, s-au retras și procurorul german, și procurorul francez. Nu cred că este o coincidență”.

În 2019, după preselecție, cei doi contracandidați ai Laurei Codruța Kovesi în faza finală au fost germanul Andreas Ritter și francezul Jean-François Bohnert. Niciunul nu s-a retras de bunăvoie, ca să-i lase cale liberă româncei. Ei au renunțat, pe rând, doar atunci când nu mai aveau șanse să obțină numirea în funcția de procuror-șef european.

Mai întâi s-a pronunțat Comitetul de selecție, pe criterii pur tehnice. Primii trei au fost, în ordine, Kovesi, Bohnert și Ritter.

- Advertisement -

Apoi s-a trecut în diferite etape de votare. Primul a votat a Consiliul UE, care l-a trecut pe francez în pole position: Bohnert – 59 de puncte, Kovesi – 29, Ritter – 29.

A urmat votul în două comisii ale Parlamentului European. A fost o competiție dură între româncă și francez. Laura Codruța Kovesi a câștigat la limită în Comisia CONT (12-11), apoi ceva mai clar în Comisia LIBE (26-22).

  • Comisia de control bugetar (CONT): Kovesi 12, Bohnert 11, Ritter 1.
  • Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE): Kovesi 26, Bohnert 22, Ritter 1.

Plenul Parlamentului European a a confirmat opțiunea celor două comisii ale sale, susținând-o total pe Kovesi.

- Advertisement -

A urmat un blocaj de 4 luni (februarie – iunie 2019), pentru că nici Parlamentul European nu a vrut să renunțe la Kovesi, nici Consiliul UE nu a vrut să renunțe la Bohnert.

Deblocarea a venit după alegerile europarlamentare din 27 mai 2019, când întregul joc politic european s-a resetat. În noua formulă, Parlamentul și Consiliul UE au ajuns la un acord: Laura Codruța Kovesi câștigătoare.

Cum a fost clasat dosarul EADS

Dosarul EADS a fost clasat de procurorii DNA în 2018, după făcuseră cercetări în legătură cu posibile fapte de corupţie săvârşite la încheierea contractului de 750 milioane euro privind securizarea frontierelor.

Când a explicat clasarea, DNA susţinea că, în urma cercetărilor, nu au reieşit probe privind săvârşirea unor fapte de corupţie în dosarul EADS. De asemenea, a fost invocată o decizie a Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu.

Iniţial, procurorii au efectuat cercetări în legătură cu mari sume care ar fi fost primite ca mită de oficiali români în schimbul acordării unui contract companiei EADS, în anul 2004, privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF), în valoare de 534 de milioane de euro, extins în anul 2009 cu 200 de milioane de euro.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

ÎPS Teodosie mobilizează o „armată” de 350 de preoți și 100 de monahi împotriva Guvernului! Agentul „Mache” ordonă ca toată preoțimea din Constanța să încalce legea

O nouă provocare a „teroristului în sutană”: i-a invitat pe Iohannis și Orban la un pelerinaj interzis de lege!

50 de ani de închisoare pentru 10 condamnați, în Dosarul ANRP. Crinuţa Dumitrean – 6 ani și 3 luni, Horia Simu – 6 ani și 4 luni

FOTO. Peștera lui Ali Baba, găsită de DNA la polițiștii șpăgari din „fabrica de permise auto”. Mormane de bijuterii și pungi cu bani în găleți. Mecanismul mitei

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

6 COMENTARII

  1. Orice ai spune un fost ciripel ar trebui să tacă măcar acum și să lase aruncatul cu gunoi în alții când nici el nu-i mai breaz, ce căutau interlopii la frate-su cu sume uriașe, e de vină Kovesi, e de vină familia băse, că la crâșma lui Cocoș nu eu am fost aproape seară de seară, și nu întâmplător Dna Udrea era soția lui Cocos alt condamnat, băse mai bine ar tăcea că sunt oameni tineri și de treabă în acel partid, nu trebuie distrus și pmp cum au fost distruse toate partidele conduse de băse!!!!!!!!!!!!!

  2. Faca ce face si isi da in petec… Greu de inteles omul asta!
    Cand sa-l lauzi pentru o idee buna, tranteste o prostie mare o acopere.
    Pe Kovesi nu o iarta, s-a atins de slabiciunea lui, Udrea.
    O obraznica, din cauza careia a scindat PDL, si-a compromis mandatul, a avut lipsa de decenta sa o propuna tarii candidat la presedintie, desi avusese varianta Cristian Diaconescu.

  3. Chiar așa este.Cum credeți că procurorul german a fost retras , iar procurorul francez după multe insistențe , a fost și el obligat să renunțe? De ce la noi cei care au primit comision „șpaga” au fost condamnați, iar stranierii care au primit comision ” spagă” , nu au fost deranjați? Pentru că la noi șpaga e spagă, la ei șpaga are alt regim juridic.Oricum , ce s-a întâmplat cu EADS a fost cu acordul conducerea statelor implicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -